Internetul este locul nimăni şi al tuturor. Aici este posibil orice. Aici este posibil tot ceea ce nu poate prinde viaţă în realitate, unde ordinea lucrurilor este supusă unor norme morale şi juridice. Spaţiul virtual este raiul tuturor manipulatorilor, care pot sta pe acelaşi raft virtual cu cele mai curate şi mai gingaşe mesaje.

Dar ce este o manipulare? Tehnica prin care insinuez o idee, care apoi se va transforma în convingere, în mintea cuiva sau în mintea unei mulţimi, care va ajunge să gândească aşa cum vrei. Sigur, acest lucru nu este chiar la îndemâna oricui. Această teribilă armă se perfecţionează continuu de mai bine de 2000 de ani. Una dintre tehnicile cele mai eficiente constă în abordarea discriminatorie a unei realităţi. Adică iei o realitate complexă, din care arăţi doar ceea ce ţie îţi convine, iei părţi pe care le asamblezi pentru a obţine sau a sugera discursul, ideea ori sistemul de argumente pe care vrei să le promovezi. Restul nu negi. Ar fi prea evident. Doar ocultezi, ca şi cum nu ar exista. Prin repeţii mascate, sub o formă sau alta, din poziţii convergente, prin imagini, simboluri, cifre ori texte diferite aparent, dar însemnând acelaşi "adevăr", vei ajunge să pui căpăstru pe mintea oamenilor, călărindu-le convingerile. Şi acum concret.
Primesc zilele acestea prin poşta electronică, de undeva din Bucureşti, de la un nume care până ieri făcea propagandă frumuseţilor ruseşti, o "nevinovată" expoziţie de imagini intitulată "Adevărata istorie a Oradiei". Urmăresc pozele pentru că sunt poze (superbe) şi rămân intrigat: De ce şi-a intitulat montajul "Adevărata istorie..."? Şi remarc simplu, pentru că vor să sugereze o istorie pe care o doresc ei. Sunt imagini cu biserici şi clădiri, la care se trece anul construirii (sugerează cumva istorie?), cu denumirea lor în maghiară. Celor româneşti, fără de care ar fi fost prea evidentă intenţia, cum ar fi Biserica cu Lună, nici măcar nu li se menţionează ritul, ci doar anul construcţiei. Cei de dincolo de Carpaţi, masa care trebuie însămânţată, nu au de unde să ştie că aceasta este ortodoxă, că a fost de la început ortodoxă. Repet, sunt omisiuni profesioniste!
Contribuţia românească apare prin Hotelul Dacia. Două actuale vile de pe strada Făcliei, Ştrandul municipal şi Mănăstirea Sfintei Cruci, fără menţionări de ani, se vede că sunt noi. Mai mult, între poze apare un text în care se precizează că Oradea datează ca primă menţionare din 1113. Nimic despre faptul că în acelaşi areal există cetatea lui Menumorut, de dinainte de venirea altora, şi că Oradea a apărut aici doar ca o a doua cetate a lui Menumorut, altfel nu ar fi existat. Tot acest montaj sugerează că prezenţa românească în Oradea este de ieri, din socialism, ca şi cum noi am fi venit aici. Mai mult, înainte de imaginile socialiste, apar mai multe imagini ale cetăţii părăginite care se termină cu statuia lui Ady Endre, trist şi visător. La sfârşit, apar autorii: fotografii Adrian Binder şi Dorin Gherman (am mai auzit de un nume asemănător, nu?) şi mulţumiri unui oarecare Lucian Mărcuţiu de la Muzeul Ţării Crişurilor "pentru ajutorul acordat". Acesta, ultimul, nu este istoric, ci designer. Miza era să figureze (psihologic) sub orice formă o instituţie românească care să gireze manipularea ordinară. Iar numele trebuia să sune, măcar cele de botez, româneşte, pentru a induce credibilitate.

Nu sunt naţionalist, nu sunt şovin, dar nu suport ca nişte nime-n drum să ne considere proşti. Şi nu pot rămâne indiferent la mercenariat, pentru că orice mercenar este un limbric care miroase a intestin gros, împute aerul şi, în final, seamănă tensiune, îndemnând, indirect, la conflicte. Trebuie să ne dorim linişte şi prietenie. Dar aceasta înseamnă cinstit, corect şi faţă în faţă, fără mercenari perverşi.