Motto:

"În toate merge înainte minciuna, trăgând prostia după ea, de funia vulgarităţii fără leac, iar adevărul vine din urmă, şchiopătând încet, la braţ cu timpul."
(Gracian y Morales, 1601 - 1658)

Minciuna nu-i de ieri şi nu va muri mâine. Dar, uneori, în unele geografii ea devine atotstăpânitoare asupra societăţii, asupra vieţii oamenilor, terorizând adevărul şi oamenii cinstiţi. Atunci minciuna devine duşmanul şi pericolul public numărul unu, şi trebuie tratată ca atare, vânată, vitriolată şi, dacă se poate, anihilată. Dar înainte de toate trebuie ca oamenii să conştientizeze că trăiesc în minciună, că dimineaţa beau minciună, iar seara mănâncă minciună. Iar noi nu o mâncăm de ieri...

Rădăcina minciunii în practica socială, în centrul şi răsăritul Europei, urcă până în Evul Mediu, când unii strigau: "În numele Domnului, voi sunteţi robii mei", iar aceştia trebuiau să strige: "Vă iubim", iar în gând: "Lua-v-ar dracu'". Cam aceasta a fost relaţia românilor cu statul în toate perioadele. Statul a fost perceput ca duşman al individului, iar indivizii se comportau ca atare, trişând şi, cât se putea, minţind statul. Acest tip de relaţie socială, profund mincinoasă şi afectând grav societatea, a fost dus la apogeu de regimul comunist. Vă aduceţi aminte cum trebuia fiecare să mintă, ce va face, cât a realizat etc., atât verbal cât şi în acte sociale? Practic oficialităţile impuneau minciuna ca obligatorie pentru oricine în raport cu statul. Nu doar că această practică timp de 50 de ani a pervertit total imaginea rolului social al cetăţeanului, care nu mai are deloc datorii faţă de societate, având în schimb toate "drepturile proletare" de a da cu pumnul în masă, dar a creat indivizilor reflexe sociale patologice, adaptate doar minciunii. Astăzi suntem "beneficiarii" acestor reflexe, acelea de a trăi prin minciună. Să dau două exemple. Consumul de droguri ilicite reprezintă o prăpastie mortală. Odată căzut în prăpastie, greu poţi fi scos, rari sunt cei salvaţi. Desigur, societatea trebuie să ia orice măsură posibilă pentru a bloca fenomenul. Cum a exploatat minciuna această necesitate? Păi s-a înfiinţat o Agenţie Naţională Antidrog cu structuri în fiecare judeţ. Toate bune şi frumoase, dar care este raportul cu realitatea? În judeţul Bihor se internează, anual, 2-3 consumatori de droguri ilicite. Acelaşi lucru se întâmplă la Cluj, Sibiu, Arad etc., în aproape toate judeţele ţării, în afară de Bucureşti şi poate 1-2 oraşe. Fiecare structură judeţeană ANA are minimum 3 funcţionari, cu salarii la care alţii tânjesc. O problemă reală a fost tratată şmechereşte pentru un număr de persoane, care la nivel de ţară se adună în salarii... Ce se putea face cu aceşti bani furaţi de minciună? Câte şcoli, spitale, biserici etc.? Pentru cele 2-3 cazuri pe judeţ nu era necesară nicio structură oficială. Poliţia îşi făcea datoria aşa cum şi-o face pentru orice alt domeniu specific ei şi aducea cazurile în spital. Aşa... salarii, întruniri, dezbateri, conferinţe prin staţiuni etc., inutilităţi care pentru o societate săracă înseamnă o sângerare gravă. Câte asemenea agenţii inutile şi mincinoase are Guvernul? Bani cu care se încarcă datoria externă a ţării, practic datoria publică a fiecăruia dintre noi. Vor plăti copiii şi nepoţii noştri, pentru că nişte mincinoşi au pus mâna şmechereşte pe o problemă, iar alţi mincinoşi iresponsabili au votat, au aprobat. Iar minciuna reverberează umplând zgomotos ţara. La TV apar reprezentanţi de ONG-uri care acuză că doar poliţia, doar internele etc., deloc MSF... deloc alte structuri ale statului etc. Afirmaţii mincinoase deoarece MSF are secţii de profil în Bucureşti şi Iaşi (acolo unde este nevoie) şi în judeţul Sibiu, cele mai „dureroase secţii" din toată sănătatea. TV-urile nu controlează afirmaţiile şi difuzează minciuna. În fapt, oriunde în lume un ONG este o iniţiativă privată, care colectând bani privaţi se ocupă de o problemă umanitară, socială. La noi ONG-urile urlă după bani publici. Şi-ar băga şi ele mâna. Nimeni, niciun factor politic, juridic, financiar etc., nu a analizat încă gradul de sănătate juridică, morală etc. al ONG-urilor din România. Dar TV-urile intoxică publicul cu minciuni neverificate.
Al doilea exemplu porneşte tot de la o durere socială. Demenţii sunt o povară tragică. O stare demenţială poate fi rezultatul a 77 de boli. Societatea asistă social nu bolile, ci starea demenţială, gradul de neajutorare a fiinţei prăbuşite. Numai că funcţionari proşti, dar autosuficienţi, fără să se consulte cu nimeni au hotărât că se acordă îngrijitor doar demenţilor proveniţi din boala Demenţă senilă, care în clasificarea internaţională a maladiilor (obligatorie pentru orice stat semnatar) figurează la pct. F03 Demenţă, fără alte precizări. Dacă respecţi textul imbecil al legii atunci faci o discriminare criminală între suferinzi de aceeaşi intensitate, aflaţi în aceeaşi tragedie. Dacă prin gradul de suferinţă în intenţia legii vrei să ajuţi nenorocitul, atunci trebuie să minţi şi să-l încadrezi unde nu îi este locul. Toate statisticile ţării sunt false din acest punct de vedere. Orice planificare nu poate fi decât falsă. Orice raportare a României spre OMS din acest punct de vedere este falsă, este o minciună. Aici avem de a face cu minciuna de dragul minciunii, minţim precum respirăm. Nimănui nu-i pasă de nimic, pe nimeni nu interesează ce ar putea spune specialiştii.


Să analizăm minciunile electorale? Să analizăm minciunile partidelor care impun în "uninominale" doar vedete care să adune voturi, fără a le interesa dacă acestea au sau nu vreo competenţă politică şi socială? Să analizăm de ce nu le este ruşine multora dintre candidaţi care ştiu că nu au ce căuta acolo (sperăm că sunt măcar atât de conştienţi!), dar vor să roadă şi ei un ciolan? Întreaga societate poate fi analizată prin prisma minciunii. Există cel puţin trei feluri de minciuni care otrăvesc societatea românească azi. Primul tip, aşa cum am exemplificat, este tipul de minciună care epuizează financiar şi anemiază economia. Al doilea tip este cel care falsifică bazele informaţionale ale actului decizional. Orice decizie devine hazardată. Al treilea tip de minciuni îl reprezintă cele electorale şi cele politice care creează cadrul ca minciuna să înflorească peste tot, să devină atotstăpânitoare. Conştientizarea acestui fapt, demascarea minciunii şi lupta zi de zi pentru anihilarea ei este datoria fiecărui român care consideră că este mai mult decât o jumătate de om, că este om întreg. Pentru viitorul urmaşilor voştri, sfidaţi minciuna şi atacaţi-o oriunde!