La un moment dat un bătrân mi-a pus o întrebare, care iniţial m-a intrigat: "Ce mare bine i-aţi făcut acelui om de vă urăşte atât de mult?". Abia după un moment de uluire mi-am dat seama cât de precisă şi de profundă este întrebarea. Există oameni care nu pot ierta faptul că au ajuns în situaţia de a trebui să se lase ajutaţi. Orgoliul lor bolnav nu a văzut şi nu a înţeles căldura gestului uman, orgoliul lor nu poate judeca decât în termeni patologici "prin ajutorul dat s-a situat deasupra mea, m-a făcut de ruşine, trebuie să mă răzbun într-un fel". Sunt oameni bolnavi şi, în fond, profund nefericiţi.

 

A trăi doar pentru a pune piedică, a calomnia, a împroşca murdării şi minciuni asupra celui ce poate merge mai repede decât tine înseamnă a trăi în mod fals, a-ţi rata adevărata existenţă. În fond, despre orice om se pot spune şi lucruri bune şi lucruri rele. Oamenii normali vor vorbi despre semenul lor subliniindu-i calităţile. Oamenii bolnavi şi infirmi sufleteşte vor sublinia şi îngroşa doar defectele.

Dar nu despre oamenii de rea-credinţă vreau să vorbesc, deşi numărul lor s-a înmulţit periculos de mult. Cel mai periculos lucru, pe termen lung, mi se pare starea negativă a mintalului colectiv românesc la ora actuală. Calitatea negativă a acestui mintal îşi pune amprenta asupra gândirii fiecăruia, în mod inconştient, generând o perdea de ceaţă între noi, fiecare în parte, şi faţa reală a lucrurilor. Astfel, când plouă două zile "este potop", când nu plouă două zile "este dezastru, secetă", când e frig "o să îngheţăm", când e cald "o să ne uscăm" etc. Azi iarnă a nins câteva zile, dar toată lumea se agita, ziarele şi televiziunile afişau titluri de prăpăd: "România sub nămeţi" etc. Toată lumea se plângea de ceva. Aduceţi-vă aminte că într-o situaţie mai de "dezastru", cu zăpadă mai mare, la Washington locuitorii au organizat o bătaie generală cu bulgări, au transformat "dezastrul" într-o ocazie de bucurie şi veselie generală...

Un alt exemplu. De câte ori ceva nu îi iese unei persoane, ceva care de multe ori, şi mai ales atunci, nu este tocmai legal şi moral, persoana începe cu injurii, nu la adresa celui care l-a împiedicat, ci la adresa naţiunii şi a ţării "numai românii, doar în România... etc.", prostul nesesizând că afirmaţia "românii sunt un gunoi", înseamnă că el însuşi este un gunoi. Autoflagelarea, autocalomnia, mânjirea strămoşilor şi maximalizarea defectelor pe care le are orice popor, cu minimalizarea până la aneantizare a meritelor şi realizărilor, în condiţii de vitregie, a românilor, a devenit, prin imitaţie papagalicească, o boală naţională. Este de departe cea mai virulentă caracteristică negativă a gândirii colective româneşti actuale. Aceasta denotă o lipsă totală de demnitate. Uitaţi-vă ce au făcut polonezii dintr-o tragedie, un spectacol mondial al demnităţii şi mândriei naţionale. Aduceţi-vă aminte ce ruşine a generat victoria împotriva comunismului prin acel proces penibil a lui Ceauşescu, care ne-a adus o undă de dispreţ mondial. Dacă la noi s-ar fi produs tragedia poloneză, jumătate din populaţia manipulată de opoziţie ar fi chiuit şi ar fi dansat într-o veselie tembelă. Sunt multe aspecte negative ale gândirii colective româneşti actuale. Voi mai aminti doar două. Demisia existenţială a românilor la vârste foarte tinere. Românul la 40 de ani se consideră bun de pensionat, americanul la 70 de ani se consideră bun de însurat. Această stare atitudinală induce două universuri esenţial diferite. Ea generează diferenţa dintre două societăţi. Spaţiul ziarului nu-mi permite dezvoltarea integrală a subiectului, dar exemplele date sper că au fost suficient de clare. Sunt necesare aceste conştientizări, în mod repetat, deoarece ele nu sunt tare, defecte definitive ale naţiei. Ele nu au existat. Ele au fost însămânţate în cei 50 de ani de iarnă comunistă.

Recent, Lucian Bute îşi apăra a V-a oară titlul mondial, făcând istorie în box. E cel mai bun din lume. Echipa Oltchim ajunge în finala continentală de handbal. Băieţii iau la gimnastică o medialie de aur şi una de argint. Toate sunt prezentate ca ştiri diverse, în câteva vorbe anoste, amestecate printre alte ştiri care nu au nicio legătură cu noi: hochei, baseball etc., ca şi cum neputând fi evitate trebuie minimalizate şi ascunse. În schimb, când există înfrângeri, care există oriunde şi la oricine, acestea se scot în faţă, se maximalizează, se urlă, se jigneşte etc.

 

Tragedia noastră are şi un alt izvor. Unde ne sunt intelectualii? Din păcate nu prea îi avem acum, iar cei pe care îi avem cu adevărat sunt în lumea largă. Cei care "se dau" elita intelectualităţii româneşti nu sunt decât stupide flori de plastic. Urmaşi degeneraţi ai celor mai virulenţi vectori ai comunismului. S-a schimbat tejgheaua. S-a schimbat moneda. Şi-au cumpărat alte pixuri. Trebuie să creştem şi să promovăm intelectuali veritabili.