Despre mitocănia partizanatului nostru politic am mai scris. Ceea ce mă face să revin este că acest comportament antidemocratic şi necivilizat, după criteriile occidentale, nu a scăzut în frecvenţă şi nocivitate prin maturizarea populaţiei.

Cu consternare o ţară întreagă a privit când, de Ziua Naţională, preşedintele, care era obligat să depună o corană de flori, era huiduit ca în faţa cortului. Nu sunt un fan al lui Băsescu. Nu îl adulez pe Băsescu. Nu îi iau apărarea. Are păcatele pe care, după expirarea mandatului poate că le va plăti. Dar nu el, Băsescu ca persoană era cel prezent la Ziua Naţională ci Preşedintele României. Nu persoana lui Băsescu trebuia respectată ci Preşedintele ţării. Era Ziua Naţională. A fost un comportament incalificabil oriunde în lume. A-ţi exprima indolenţa şi limitele batjocorind Ziua Naţională iese din sfera opţiunii politice. Şi apoi trebuie să ştie toţi cei ca ei că la referendum s-au mobilizat toţi cei care l-au urât pe Băsescu şi s-au dus să voteze împotriva lui. Nu s-au adunat decât ceva în jur de 30%. Deci trebuie să ai obrazul şi raţiunea democratică de a respecta opţiunea acelor de peste 60% care nu au dorit plecarea lui Băsescu indiferent dacă au boicotat alegerile sau au votat pentru el. Cum se cheamă atunci când o minoritate cu tupeu pretinde ca majoritatea să i se supună? Una dintre cauzele pentru care nu ajungem în preajma unei democraţii adevărate este şi mitocănia partizanatului politic, care nu se manifestă doar de Ziua Naţională, dar şi în viaţa de zi cu zi. Dacă ai o opinie politică diferită, indiferent care este ea, de cel cu care faci gafa de a sta singur de vorbă, vezi cum i se schimbă faţa, i se injectează ochii, eşti privit ca un infractor, „eşti cretin, tâmpit, vândut etc". În ochii democratului nu ai dreptul la opinie, doar el are acest drept. Este o intoleranţă născută din incultura civică şi din incultură în general. Dar atunci şi tu ai dreptul de a-l eticheta la fel. Ce rezultă? În niciun caz civilizaţia, ci reversul ei care se exprimă în mod mitocan. În lumea spre care privim cu jind orice om cu pretenţii are obligaţia de a nu fi un înjugat politic, ci de a avea punctul lui de vedere. Despre patriotism ce să mai vorbim! Au existat până şi persoane pe care le-au deranjat repetiţiile pentru o reuşită defilare de Ziua Naţională. Argumentele: "trebuie să ocolesc nişte străzi!" Ce ar zice cei care şi-au dat viaţa pentru ţară, cei care şi-au dat viaţa pentru ca ei să nu poarte turban? La acest capitol, însă, nu este vorba doar despre nişte mărunţi ţuţeri politici. Atunci când s-a organizat la Oradea un spectacol pentru adunarea de fonduri pentru realizarea unui simbol naţional, oraşul de aproape 200.000 de locuitori nu a putut umple o sală de cca 500 şi ceva de locuri, cu bilete la preţ ruşinos de mic. Atunci când s-a propus, să se vândă (câteva s-au vândut) cu 150 sau 100 de lei, „patrioţii cu goarnă în piept" au început să dea înapoi: "E prea mult, eu..." Unii aveau în buzunar pungi, nu griţari, în raport cu media populaţiei. Unii au spus „Eu dau bani, dar nu pot veni." Nu vroiau să fie văzuţi. Patrioţi, aşa-i? Sunt extraordinar de eficienţi să zugrăvească în trei culori gardurile din parcuri şi să sforăie gălăgioşi vorbe adorate ca baloanele. Iar lipsa de patriotism autentic (capacitate de sacrificiu) înseamnă lipsă de demnitate, care este o altă faţă a mitocăniei. Dar mitocănia noastră este vizibilă în mizeria oraşelor noastre, în mitocănia de pe şosele, în lipsa de respect cu care se tratează oamenii unii pe alţii, în lipsa de întâmpinare a celuilalt, ca semn că oricine este demn de respect, inclusiv cel care nu îl acordă. O lipsă de civilizaţie mai şficiuitoare decât vânturile Antarcticei. Te uiţi la televizor asişti tu la şedinţe, ori adunări şi vezi că oamenii cu pretenţii nu ştiu şi nu sunt capabili să dialogheze. Vorbesc toţi deodată, precum gâştele stupide. Nu îl lasă pe celălalt să-şi termine ideea. Sar cu vorbele pe el, întrerupându-l în mod nepoliticos (puţin spus), sau chelălăie prostii, stupidităţi doar pentru a nu-l lăsa pe oponent să poată vorbi. Dialogul nu este posibil decât între oameni civilizaţi, care se respectă unii pe alţii (este o faţă a civilizaţiei) şi care se adresează adevărului, nu omului, căutând adevărul şi nu doar a avea dreptate cu orice preţ. Fără a lungi, mitocănia are foarte multe feţe. Pentru a vă feri copiii de mitocănie, luaţi-le cărţi, pretindeţi să le citească, duceţi-i sau trimiteţi-i la teatru şi la concerte. Dacă îi veţi cultiva îi veţi feri de mitocănie.