Mitul gonflabil al dictatorului
Până şi realitatea economică mult falsificată de propagandă îşi va arăta suferinţele. În pofida faptului că economia Venezuelei, care stă pe petrol, a putut permite nişte politici sociale, ca infrastuctură, producţie, sistem comercial, Venezuela e o ţară înapoiată, ca să nu mai vorbim de corupţie, drepturi civile, stat de drept. Dar la vârf se află doar propaganda războinică, iar după ce i-ai luat totul cetăţeanului, de la proprietate la libertate, nu mai rămâne decât să-i dai pe post de hrană a urii sale naţionalismul şi marele duşman imperialist. Însă, ce uită mereu marea masă care idolatrizează dictatorii este că toţi aceştia, dimpreună cu nomenclatura lor, trăiesc pe picior occidental, în timp ce înjură de mama focului America şi democraţiile occidentale. La fel şi la noi înainte de 1990, nomenclatura avea şi Mercedes, şi Audi, haine scumpe de afară, călătorii oricând doreau în Vest. Trăiau într-o lume paralelă. Acum, de bine, de rău, nu mai există această prăpastie. Cu toate acestea, realitatea respectivă, la nivel potenţial, se poate întoarce oricând. Cei care fac azi pe naţionaliştii şi pe anti-europenii n-au nicio greaţă, pentru că indiferent ce se va întâmpla în ţara aceasta, ei vor putea oricând ieşi în străinătate şi trăi la nivel occidental. Tot în sensul acesta, al revelării conservei naţionaliste expirate, e şi dezvăluirea din cartea fostului Primar al Capitalei şi Ministru al Apărării înainte de 1989, Constantin Olteanu, care lucrând la cărţile de istorie din acea vreme, alături de alţi istorici ceauşişti, doreau să minimalizeze rolul URSS în lupta comuniştilor de la noi. Propaganda oficială trebuia să cultive imaginea marelui urs sovietic înfruntat de Ceauşescu. Generalul Olteanu rememorează reacţia sinceră şi surprinzătoare a Elenei Ceauşescu în faţa acestui demers istoriografic falsificator. Ea replică la iniţiativa istoricilor: "Dacă nu veneau sovieticii nu puteam noi să luăm puterea!". Dictatorii ţărilor subdezvoltate joacă mereu farsa eroismului. Însă genul acesta de devoalări ar fi de o maximă utlitate dacă şi masa ar putea să le capteze. De asta doar un popor cu conştiinţă civică proprie se poate proteja de această manipulare emoţională care-l întărâtă de fapt împotriva lui, împotriva viitorului său. Aceşti dictatori ajung la acest nivel nelimitat de putere uniţi de psihoza revoluţiei etern neterminată, de comunism amestecat cu naţionalism, pentru că au sub ei popoare de tip turmă, în sânul cărora criteriul libertăţii individuale nu există, şi care pot fi călărite sub spectrul arbitrariului şi a minciunii.
zi-i la ma-ta ca sunt eu sandu si ca vin. sa fie pregatita doar.
Ma Blidar, de ce te ascunzi dupa pseudonime cand postezi, se stie ca tu esti!!!!!!!!!!!!!!
Burta pe carte Vivi si o sa stii si tu cum e in Venezuela. Cand esti prost, toate ti se par nimicuri. Pt un nimic toate sunt nimicuri.
Da de unde stii tu cum e in Venezuela, ma Linge Blide!!!!!
esti prost ca o cizma. romanul tipic imbecil care in afara de rahaturile propagandistice n-are nimic in cap. art e despre cu totul altceva.
Flamand si gol,fara adapost /Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut /Si m-ai scuipat si m-ai batut /Si caine eu ti-am fost /.....AVETI DREPTATE ,POT PLECA IN EUROPA , CU TRISTA IN SPINARE ,cersetori si infractori, de multe ori fara voia lor ! Etc....
Farfuridi sau cum te cheamă pe d-ta , în iulie anul trecut, 7,4 milioane de cetăţeni români nu s-au lăsat ,,călăriţi sub spectrul arbitrariului şi al (al!)minciunii",dar europenii dumitale nu au ţinut cont de asta şi l-au repus în funcţie pe dictatoriciul mega penal al cărui nume obscen nici nu mai sufăr să-l pomenesc !!! Cei 88 la sută au fost antieuropeni, ipocritule şi fariseule pupincurist ordinar ?! Hî?!!!