Scandalul stenogramelor, în cazul Voicu, urmează cursul obişnuit: dezvăluire de presă prin DNA, şoc şi groază mediatică un timp, după care anchete, de ce nu şi un arest preventiv, ba chiar o condamnare. Până aici toate bune şi frumoase, doar că dacă treaba e mai groasă şi se ajunge la condamnare aceasta nu va fi executată pe de-a întregul. România e ţara pedepselor uşoare, iar justiţia de după 1990 este expertă în a elibera înainte de termen marii infractori.


Până la urmă nimeni nu face ani grei de puşcărie. În cel mai rău caz stau un an, doi, unde intră în altă reţea mafiotă, a penitenciarelor, şi unde devin din nou capi ai reţelei şi trăiesc ca nişte regi şi acolo. După care ies şi-şi reiau legăturile, că doar nu merg la "Forţele de muncă". Prin urmare, cine mai are naivitatea de-a se înfierbânta justiţiar îşi merită soarta de-a fi manipulat pe toate căile. O altă mirare naivă a multora este cum de un asemenea individ era propus pentru postul de ministru de Interne? Păi da cine să fie propus pentru postul de la Interne în România? Maica Tereza? Această mirare ipocrită nu ne ajută cu nimic. A crede că funcţiile importante în stat sunt pentru marile personalităţi ale neamului e o prelungire inutilă a aceleiaşi naivităţi. Deosebirea se face doar la nivelul aparenţelor, între indivizi ca Voicu care se trădează după vorbă, după port şi oameni educaţi, spălaţi, care par onorabili şi care ori lucrează cu specimene gen Voicu, ori au şi ei apucături asemănătoare. Sunt mult mai periculoşi cei care ajung miniştri sau prim-miniştri, preşedinţi şi care în public se delimitează şi condamnă mereu lumea interlopă, dar care o cultivă la hectar după care o tutelează. Aceşti capi nu cad niciodată, iar ei îşi vor regenera oricând reţelele cu alţi tipi ca Voicu, care populează cu duiumul plaiul nostru mioritic. De exemplu, acum nimeni nu-l mai ştie pe acest Voicu, nici Ion Iliescu căruia i-a fost consilier, absolut nimeni, doar prietenul său Vanghelie n-are ce face, e prea frate de cruce cu victima ca să se mai poată lepăda. De observat că înainte de a apărea scandalul stenogramelor, Cătălin Voicu era un membru de vază al partidului, doar fusese propus ca ministru, iar acum PSD nu mai vrea un asemenea om. Ca şi cum nimeni n-ar fi ştiut din PSD până la apariţia acestor stenograme cine este Cătălin Voicu? Dar aste este ceva tipic deja pentru circuitul dâmboviţean în natură politică şi publică. Problemele de imagine sunt singurele importante pentru un partid, deci oricine e bun, indiferent că-l cheamă Corleone sau Voicu, atâta timp cât nu este dat în vileag. Circuitul acesta în natură, al metamorfozelor publice, a fost bine definit de către un mare deontolog care a trăit pe pielea lui fenomenul. În stenogramele tentativei de şantaj dintre Bogdan Chirieac şi Cătălin Macovei, primul îi spunea la un moment dat şefului ANI că, în cazul în care nu acceptă şantajul, va izbucni scandalul de presă, după care nu mai contează, omul e ştanţat public. Aşa e, doar că asta durează un timp după care faci precum Chirieac, revii umil în faţă, pui un pic de surdină şi dai progresiv volumul direct proporţional cu lunile de uitare care se scurg. Acelaşi fenomen la un alt nivel îl trăiesc şi victimele DNA care trec prin purgatoriul public, îi vede o ţară întreagă, îi vede şi coana Europa şi după un arest preventiv sau un an de Bastilia se întorc cu biblia citită de mai multe ori şi cu gânduri şi mai mari de într-ajutorare a semenilor interlopi care-i aşteaptă în libertate.


În tot acest timp se vorbeşte de reforma statului, de modernizarea lui, să nu uităm că acest Voicu este ales uninominal, deci putem face Parlament cu câte camere vrem, putem modifica şi revizui Constituţia în fiecare dimineaţă, toate aceste forme instituţionale, că sunt vechi, că sunt moderne, în România nu vor fi altceva decât paravanul statului mafiot, adevăratul stat românesc, singurul în continuă modernizare şi mereu cu un pas înaintea tuturor.