Un liceean care se pregătea să-şi serbeze majoratul a murit pe patul de spital. O tânără femeie a murit după ce a născut. Două familii, aceeaşi tragedie, greu de suportat pentru oricine. Niciodată nu eşti pregătit să pierzi pe cineva drag. Îţi pare rău, poate sincer, pentru drama prin care trec cunoscuţii tăi, cărora le-a murit un apropiat, dar în sinea ta mulţumeşti cerului că nu te-a lovit pe tine năpasta. Instinctul de conservare, acel egoism al vieţii care merge mai departe este prea puternic pentru un abandon total în braţele deznădejdii. În urma tragediilor rămân însă extrem de dureroase semne de întrebare.

Numai Dumnezeu ştie ce o fi în sufletul părinţilor elevului decedat pe patul spitalului săptămâna trecută. Singurul lor copil şi-a pierdut viaţa după o aparent banală operaţie la picior. A ajuns în spital după un accident de circulaţie în care putea să moară, a primit îngrijiri şi se părea că o să fie bine. Se pregătea să-şi aniverseze majoratul, iar pe ghipsul de la picior colegii urmau să-i picteze cele mai năstruşnice urări. Petrecerea s-a transformat în bocet, iar părinţii îşi strigă disperarea: de ce a murit Norbert?
Cazul tinerei mame care a murit la sfârşitul anului trecut, după ce a născut, este la fel de şocant. Oficial, femeia ar fi decedat din cauza unor complicaţii pulmonare. A murit născând viaţă.
Durerea lasă loc, încet, revoltei: "Ce au făcut medicii? Cum este posibil să moară oameni tineri, cu viitorul deschis înainte? Banii au ştiut să-i ia, dar să-şi facă meseria, nu..."
Medicina a progresat enorm în ultimii ani. Tehnologia şi cercetările farmaceutice au împins limitele ştiinţei înspre teritorii la care medicii de acum 20 de ani nici măcar nu îndrăzneau să viseze. Ţările încearcă să-şi pună la punct sisteme de sănătate cât mai performante, să aibă medici cât mai bine pregătiţi. Unde suntem noi? Statisticile europene ne arată locul: la coadă. Experimentele veşnice, subfinanţarea şi amatorismul celor care îl conduc sunt pietrele de moară agăţate de picioarele unui sistem sanitar cu beregata strangulată de birocraţie. Apoi, medicii sunt bine pregătiţi? În ultimii ani am asistat la o adevărată "hemoragie" de specialişti care şi-au găsit posturi mult mai bine plătite în străinătate. Alte generaţii de medici le-au luat locul, dar meseria adevărată se învaţă cu timpul, în stresul blocului operator şi în mirosul dulceag-înţepător, de medicamente şi suferinţă, al saloanelor. Cred că şi în rândul medicilor există cam aceeaşi proporţie de personaje negative ca în oricare altă profesie. Numai că sunt mult mai expuşi în faţa dramelor esenţiale. Fără discuţie, este o profesie stresantă şi orice greşeală are urmări grave. Nu e totuna să îţi tremure mâna pe bisturiu sau în timp ce dai restul la casa de marcat.
Şi, totuşi, părinţii lui Norbert au dreptul la un răspuns, de fapt, să afle adevărul. Copilul lor a murit, spun doctorii, din cauza unei afecţiuni care nu putea fi prevăzută. Explicaţia mă nemulţumeşte. Când e vorba de viaţa unui om izbit de o maşină, cu multiple leziuni, nu te aştepţi la complicaţii?! Cine ar trebui să ia în considerare toate variantele posibile şi imposibile în cazul unui bolnav, nu medicii?! Am convingerea că în acest caz, la fel ca în cel al mămicii moarte după naştere, medicii puteau face mult mai mult. Că au dat dovadă de superficialitate. Şi că, după judecarea cauzei de către Colegiul Medicilor, nu va fi găsit vinovat un alt medic. Eventual, vina o vor purta morţii. Sistemul este atât de corupt moral încât nu permite excese de normalitate. Or este la mintea cocoşului că, la fel ca în oricare altă profesie, se produc greşeli. Nu am pretenţia ca un medic care a salvat poate zeci, sute de vieţi, dacă greşeşte o dată, să fie scos din sistem. Am decenţa să cer doar recunoaşterea şi asumarea greşelii.

Sunt convins că oamenii şi nu Dumnezeu sunt răspunzători pentru toate greutăţile şi mizeriile vieţii. "Dacă Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea sa, nu înseamnă că Dumnezeu este un om în cer, ci că omul este un Dumnezeu pe pământ", spunea, frumos, Lucian Blaga. Maestrul credea prea mult în oameni. Eu îndrăznesc să constat altceva: decât să se joace de-a Dumnezeu, oamenii ar face mai bine să trăiască după poruncile Sale. Şi câteva spun să-ţi iubeşti aproapele şi să faci tot ce-ţi stă în puteri să-l ajuţi atunci când are nevoie.