PSD va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, la începutul noii sesiuni parlamentare, care se va deschide luni. Comitetul Executiv al PSD, reunit ieri, a pecetluit decizia, deschizând un drum presărat cu numeroase incertitudini. Dacă poziţiile partidelor au fost, deja, exprimate, realitatea parlamentară ridică o serie de semne de întrebare în legătură cu şansele de reuşită ale acestui demers. După eşecul moţiunii depuse în primăvară de PD şi PLD, cele două formaţiuni au anunţat că vor susţine orice altă acţiune similară, reiterându-şi, ulterior, opoziţia faţă de cabinetul PNL - UDMR. În acest sens, declaraţia de ieri a lui Emil Boc trebuie privită ca un punct de vedere de etapă şi nu unul final. În mod firesc, cele două partide aflate la putere se vor împotrivi moţiunii, fiind, de asemenea, foarte probabil ca PC şi PRM, la rândul lor, să se opună, pentru a nu risca fie să dea piept cu alegerile anticipate într-un moment care nu le este tocmai favorabil, fie să se trezească la Palatul Victoria cu un executiv care să le fie incomod. Dincolo, însă, de delimitările teoretice ale celor două tabere pro sau contra, stă fractura dintre interesele conducerilor partidelor şi cele ale parlamentarilor. Cu un an înainte de alegerile la termen, e uşor de înţeles rezerva multora dintre aceştia de a-şi risca fotoliile. Această tendinţă de conservare a actualei situaţii de fapt răzbate din toate unghiurile scenei politice. În aceste condiţii, aritmetica parlamentară devine destul de complicată. Înainte de a trece în revistă posibilele scenarii de colaborare în vederea votului, aşa cum se conturează ele la această oră, iată care este distribuţia actuală a locurilor în legislativ: PSD are 147 de parlamentari (31% din total), din care 104 deputaţi şi 43 senatori; - PD - 77 de parlamentari (17%), din care 23 de senatori şi 54 de deputaţi; - PNL - 77 de parlamentari (17%), din care 24 senatori şi 53 deputaţi; - UDMR - 32 de parlamentari (7%), din care 10 senatori şi 22 de deputaţi; - PRM - 45 de parlamentari (9%), din care 16 senatori şi 29 deputaţi; - PC - 26 de parlamentari (6%), din care 10 senatori şi 16 deputaţi; Grupul minorităţilor de la Camera Deputaţilor - 18 membri (4%). Acestora li se adaugă parlamentarii independenţi, care, oficial, pot fi clasificaţi astfel: foşti membri ai PNL - 24 parlamentari (5%), aflaţi acum la PLD; foşti membri ai PRM - 9 (2%), foşti membri ai PSD - 4 (1%) şi foşti membri ai PD - 3. În actuala configuraţie a celor două Camere, cu un total de 462 de parlamentari, PSD ar avea nevoie de 116 semnături pentru a iniţia moţiunea, iar numărul necesar de voturi pentru aprobarea moţiunii de cenzură este 232. De reţinut că procedura prevede votul secret cu bile, ceea ce sporeşte gradul de incertitudine, întrucât controlul votului de către partide va fi minim. Prin urmare, PSD, de unul singur, nu poate asigura succesul moţiunii, chiar dacă toţi cei 147 de aleşi ai săi ar vota pentru. Moţiunea n-ar putea trece nici măcar cu sprijinul PD, pentru că s-ar ajunge la un total de numai 224 de voturi pentru. Deoarece necesarul de 8 voturi este mai mare decât numărul de parlamentari independenţi care şi-au anunţat susţinerea, rezultă că sprijinul din partea unui alt partid devine obligatoriu. Iar PLD, cu cei 24 de parlamentari ai săi, ar putea rezolva problema. PLD, însă, stă prost în sondaje, aşa că nu doreşte să deschidă calea anticipatelor în lipsa unei înţelegeri avantajoase cu PD. Situaţia e valabilă şi în cazul unei accederi a pediştilor la guvernare, fără un pact prealabil favorabil şi oamenilor lui Stolojan. Ordinul de la Cotroceni ar putea tranşa, însă, dilema. Totuşi, nici măcar această „monstruoasă coaliţie” - a doua într-un singur an, după cea care a permis, în primăvară, rămânerea PNL şi a UDMR la putere - nu ar putea garanta reuşita, având în vedere interesele proprii ale parlamentarilor ce-şi tem scaunele, precum şi ostilitatea unor grupări din PSD, cum sunt cele din jurul lui Iliescu şi Hrebenciuc, sau chiar şi părerile divergente din PD. Conţinutul moţiunii va lămuri o mare parte din necunoscutele ecuaţiei. Dacă va fi critică şi la adresa PD, pentru perioada în care s-a aflat la guvernare, acestui partid îi va fi greu să legitimeze, prin votul pentru moţiune, acuzele pesediştilor la adresa sa. Dar nevotând pentru debarcarea Executivului, pediştii ar da dovadă de inconsecvenţă, după opoziţia acerbă de până acum. Iar dacă moţiunea va viza doar cabinetul Tăriceanu II, PSD se va pune singur în postura incomodă de a explica de ce vrea morţiş să trântească un guvern căruia i-a asigurat instalarea şi suportul vreme de câteva luni de zile. Până când vom vedea cum se vor reflecta aceste calcule în structura votului, vor urma ieşiri belicoase la rampă, marcând debutul toamnei electorale. Dincolo de vorbe, însă, e foarte probabil că bilele din urne vor reflecta cel mai bine interesele parlamentarilor, şi nu neapărat ale liderilor de partide.