Umblând pe la diverse uşi şi ghişee pentru rezolvarea problemelor cotidiene, cu care, de voie de nevoie, se confruntă fiecare dintre noi, ne aducem aminte adesea de Tudor Arghezi şi a sa poezie (pe care am învăţat-o în ciclul primar de studii) sugestiv intitulată «Musca la arat». Inspiratul om de spirit (un redutabil pamfletar din perioada interbelică) realiza prin acea savuroasă satiră o "critică subţire" a tipului de om care "nu mai poate de barosan", asemănându-l unei muşte care, ajungând să se aşeze pe jugul unui atelaj agicol al unui gospodar care se întorcea acasă după o zi de trudă la aratul câmpului, ce-i asigura pâinea cea de toate zilele, voia să pară mirată că semenele sale nu pricep cât de obosită este ea, după ce "a participat" la activitatea esenţială pentru asigurarea bunului mers al unei gospodării (nu conta ce a făcut, conta doar că se află între cei care "se întorc osteniţi de la arat"). Cât de des vedem astăzi oameni care, aflaţi într-un post vizibil (precum "jugul unui bou" - din poezie), sunt copleşiţi de importanţa activităţii la care participă, chiar dacă în fapt ei doar "căpuşează boii" care trag plugul! Suntem plăcut surprinşi că în ultima vreme sunt din ce în ce mai rari poliţiştii care se identifică cu Legea însăşi, sunt însă mulţi alţi slujbaşi care cred că dacă "învârt ceva" pe lângă oamenii mari, chiar de ei depinde soarta Universului. Oare ce şcoală i-ar putea învăţa pe unii dintre semenii noştri că problemele esenţiale au întotdeauna soluţii simple, care-ţi stau la îndemână, dar pe care nu le vei găsi nicodată, dacă vei fi preocupat să găseşti în primul rând explicaţii şi scuze sau dacă vrei să-i copleşeşti pe cei din jur prin greutatea răspunderii care apasă pe umerii tăi. La noi, farmacistele sunt mai pricepute decât medicii specialişti în a prevedea efectele unor boli în anumite stadii, iar mai pricepuţi şi decât acestea sunt bolnavii (reali sau închipuiţi, mulţi dintre ei "milionari în timp" - adică pensionari) care aşteaptă în antecamera cabinetului şi care, înainte să ajungi la medic, te sperie cu tot felul de diagnosticări sumbre, făcându-te şi mai suferind, pe fond de autosugestie. Deşi suntem departe de orice campanie pentru desemnarea edililor locali, sunt mulţi care toată ziua turuie în stânga şi-n dreapta că au soluţii la problemele majore ale oraşului şi ale ţării. Ei sunt cei care zidesc case, ei sunt cei care fac drumuri, ei sunt cei care vor ridica nivelul de trai (probabil sunt dintre cei care au pus coada la prună şi au ascuţit boabele de ovăz la ambele capete), cum de noi, ceilalţi, nu am observat până acum şi cum de suntem atât de indolenţi să nu ne ridicăm pălăria cu evlavie în faţa lor? Toate birourile instituţiilor care au relaţii cu publicul sunt pline de funcţionari competenţi şi binevoitori, însă când te adresezi oricăruia dintre ei constaţi că au de rezolvat probleme mult mai importante decât a ta, oricare ar fi ea. Sigur că nu doar funcţionarii de stat se găsesc în situaţia de "muscă la arat", am auzit chiar şi mânuitori de condei care au afirmat - fără a clipi - că ei sunt cei care i-au făcut să câştige alegerile pe unii primari sau consilieri, ba chiar unul care susţinea fără să roşească (unii răutăcioşi spun că respectivul are pigmenţii pielii de o nuanţă ceva mai închisă) faptul că el l-ar fi impus pe un anume preşedinte (preşedinte care şi el susţine că a impus un anume guvern, altul decât cel care ar fi rezultat în urma alegerilor democratice) şi tot el poate oricând să-l dea jos. Oare ce rol mai are votul democratic atunci, în condiţiile în care Parlamentul nu a legiferat nici măcar axioma lui Ilie Moromete, care spunea că: "Proştii nu au drept de vot, căci duc ţara la pierzanie"?