Agitaţia publică românească e la fel de sterilă ca aceea a ţărilor sud americane în lupta lor eternă şi iluzorie pentru libertate şi revoluţie. Discuţii interminabile despre criză, lupte politice de campanie electorală neîncetată, toate fără nicio finalitate în beneficiul societăţii. Şi în America de Sud tot la câţiva ani populaţia sărăcită este, chipurile, răzbunată de o nouă dictatură militară sau de noi lideri care propagă democraţia.


Nu contează orientarea lor politică, toţi se luptă cu corupţia şi putreziciunea vechiului regim promiţând marea schimbare. Evident ca stau câţiva ani la putere în care îşi umplu sarsanalele eşuând şi ei şi repetând ciclul dezastrului şi al mântuirii. Spre deosebire de noi, politicienii sud americani au la îndemână şi duşmanul exterior, SUA, asta în cazul în care nu pactizează cu CIA pentru a ajunge la putere. Oricum ar fi până la urmă tot americanii sunt de vină, că-i corup pe ai lor. O eternă victimizare şi aşteptare de mântuire pentru a declanşa revoluţia şi libertatea. Cu timpul şi ideea de revoluţie a devenit un brand comercial, un spectacol artistic bun de pus pe ritmuri latino. Dacă înainte în istorie ideile utopice s-au metamorfozat în coşmaruri sociale acum lipsa lor de aderenţă la concret le transformă în branduri comerciale. În comparaţie cu ei, la noi sângele poate nu e chiar atât de cald şi nu mai avem duşmani exteriori deocamdată, SUA sau Rusia, pe care să dăm vina. Noi suntem noi cu noi şi asta ne blochează recursul la vreun alibi. Însă şi la noi, ca şi la ei, alternanţa la putere a corupţilor funcţionează perfect.

Inundaţiile anuale de acum scot şi ele în evidenţă paradoxul tipic latino american al conducătorilor autohtoni. Deşi inundă pieţele în băi de mulţime, apar la televiziunile poporului în ipostaze care mai de care mai mondene, atunci când ajung în faţa poporului par paraşutaţi din altă dimensiune. Par aşa pentru că şi sunt de fapt din altă dimensiune. În lumea din care vin aceşti politicieni se aranjează şantaje, tunuri, intrigi, e o concentrare teribilă care din când în când e întreruptă, deranjată chiar, de pensionari zgomotoşi şi ape furioase. Acolo, pe teren, în lumea reală ei sunt paraleli cu realitatea. Ăsta este paradoxul populismului, cei mai mari populişti sunt de fapt nişte rechini feroce lipsiţi de orice urmă de simţ colectiv. România a avut de douăzeci de ani parte de acest fenomen specific şi ţărilor sud americane.

Tot şarlatania şi populismul în stil latino bine dirijate în folosul unora a făcut ca la ora aceasta România să devină o ţară inexpiabilă. Nimeni nu mai ispăşeşte nicio pedeapsă. Închisoarea te face erou, orice ai face şi oricine ai fi. Ieşi pe cal ca Nuţu Cămătaru, candidezi la preşedinţie, devii europarlamentar.

Interesant că de toate procesele celebre finalizate cu eliberări triumfale se lipeşte numele avocatului Mateuţ. Şi ultimul caz de spectacol cu cătuşe al viitorului candidat la preşedinţie, Dan Diaconescu, s-a bucurat ca şi cazurile Becali, Patriciu şi atâtea altele de intervenţia pe procedură a abonatului la salvări spectaculoase. Nu e omul vinovat că găseşte chichiţe de doi lei, deşi om nevinovat nu există pe lumea asta, dar tot sistemul miroase îngrozitor, începând cu procurorii arestărilor, continuând cu judecători şi terminând cu finalul de bâlci al eliberărilor pe procedură. Par toţi angajaţi la OTV.


Oricum dacă nu le va ajunge pensia protejată de orice criză vor sta liniştiţi că va avea grijă de ei Dan Diaconescu când va ajunge preşedinte. Poate vom avea şi noi o luptă pentru libertate şi revoluţie condusă de telenovelistul naţiei. Sângele revoluţiei latino gâlgăie şi prin venele noastre, aşa că spectacolul continuă...