Deşi sesizate de către procurorul general al României cu privire la o anumită practică de legiferare a unor sporuri pentru magistraţi, Secţiile Unite ale instanţei supreme au preferat să confirme acordarea de drepturi salariale către judecători, procurori şi personalul auxiliar.

Practic, bugetul statului este stabilit de instanţe, nu de Guvern şi Parlament, a apreciat, ieri, preşedintele Băsescu, însă reacţia sa este tardivă, precendentul fiind creat încă din 19 martie 2008, când Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie (ICCJ) au aprobat acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 la sută din salariul de bază brut lunar judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în condiţiile în care procurorul general susţinea contrariul. Instanţa supremă, însă, a admis recursul în interesul legii, dar în interesul magistraţilor şi al personalului auxiliar, legiferându-şi practic drepturile. Dacă până acum, dincolo de inconsecvenţe în aplicarea legii sau lacune, magistraţii lăsau impresia unui oarecare echilibru şi decenţă, de această dată scopul majorităţii lor de a obţine foloase materiale consistente denotă absurd, mai ales în condiţii de criză economică. În pofida argumentelor europene, în decembrie 2008, Secţiile Unite ale ICCJ au stabilit că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate mai au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15 la sută, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază lunar, "discriminarea" fiind leit-motivul acţiunilor majorităţii "petenţilor". Dincolo de incoerenţa legislativă, roba de judecător n-are nimic de-a face cu cerşeala la colegi pentru rotunjirea veniturilor, iar, în unele cazuri, a executa statul dând onorariu executorului judecătoresc aproximativ aceeaşi sumă revendicată deja frizează ridicolul. În "considerarea egalităţii de drepturi şi obligaţii", magistraţii au declanşat acţiuni în instanţă de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de recunoaştere a gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv de curte de apel.

Au fost formulate acţiuni de către procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Instanţa supremă a reţinut că nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului instanţei supreme ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor DIICOT în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului ICCJ. Pe de altă parte, CSM susţine că discriminarea este produsă în raport de ceilalţi procurori şi de toţi judecătorii - în materia pomovării magistraţilor -, arătând că regula o constituie concursul organizat la nivel naţional, regulă care nu cunoaşte nicio derogare, iar excepţiile trebuie să fie exprese, nu deduse indirect şi forţat. Mai mult, CSM sublinia faptul că prevalarea procurorilor DNA şi DIICOT de alte dispoziţii legale, vizând caracterul special al structurii din care fac parte (dispoziţii care nu prevăd înlăturarea obligaţiei de participare la concursul naţional pentru obţinerea gradului profesional), pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică. Crearea jurisprudenţială a unei căi lăturalnice pentru anumiţi procurori pentru a accede în gradul cel mai înalt şi, posibil "omisso medio", prin eludarea concursurilor la care judecătorii şi ceilalţi procurori sunt supuşi, contravine dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului 137 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, mai opinează CSM. Astfel, printr-un simplu interviu susţinut pentru numirea la DNA şi DIICOT, fără criterii prestabilite şi ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii, eludând trei concursuri de promovare, un procuror cu grad de parchet de judecătorie, cu 6 ani vechime în funcţie, obţine grad corespunzător Parchetului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie. În ciuda susţinerilor CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ a admis pe bandă cererile procurorilor DNA, DIICOT şi ale altor magistraţi, în timp ce numai o mică parte dintre aceştia, doar cei oneşti, care par a fi din ce în ce mai puţini în sistemul judiciar, nu au recurs la acest tertip pentru a obţine această recunoaştere care are un singur scop: cel financiar.

Atât Ministerul Justiţiei, cât şi Ministerul Public funcţionează în regim de avarie, riscând în fiecare zi să li se pună poprire pe fonduri, ca urmare a cererilor magistraţilor de executare a instituţiilor pe motiv că nu li s-au plătit drepturile cuvenite, care în fiecare lună se multiplică. În România sunt peste 6.000 de judecători şi procurori, fiecare având de încasat 150.000 de lei, adică 35.000 de euro, reprezentând drepturi salariale restante, plus sporuri câştigate în instanţă.