Dacă vrei să cunoşti caracterul unui om, oferă-i putere. Sau trimite-l în Parlament. Românii au trimis în Parlament o majoritate de 70% izvorâtă din ura cruntă împotriva regimului Băsescu şi a locotenenţilor săi - Boc întâiul şi nemuritorul, ori al viţelului de Kobe pe nume de cod MRU. Acum culeg roadele votului: noi tromboane de autostradă şi scoaterea parlamentarilor din raza de acţiune a DNA.

Cică parlamentarul nu poate fi asimilat funcţionarilor publici. Ce abuz poate să comită un parlamentar, se întreabă Crin cel răsucit şi care se pregăteşte să urce pe tronul lui Traian cel urât, privind în ochi naţiunea care l-a trimis acolo să facă ceva şi pentru ea. Naţiunea să-şi pună pofta-n cui, ştim noi ce-i mai bine pentru ea, zic parlamentarii care au decis că nu mai pot fi anchetaţi pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă. Ei fac doar declaraţii politice inofensive atunci când dau legi în favoarea unor tâlhari de resurse, sau se pregătesc să graţieze puşcăriaşi, ori să amnistieze viitori pârnăiaşi. Ei merg în interes de serviciu în sejururi plătite de clienţi politici, dar nu iau mită. Îşi cumpără imunitatea parlamentară pe banii făcuţi din hoţii şi acum vor să-şi protejeze investiţia, cu Codul Penal făcut strecurătoare. Nu cred să existe un diagnostic mai bun decât cel pus de Cristian Tudor Popescu la cald, imediat după ce deputaţii şi-au votat superimunitatea: „singurele preocupări legislative ale reprezentanţilor poporului sunt cele ale unui Parlament constituit în vederea comiterii de infracţiuni. Adică asigurarea unui cadru legal care să apere dreptul infractorilor aleşi la o activitate de profil lipsită de stres." Întrebarea fundamentală rămâne fără răspuns, doar ecoul ei se aude, ca în peştera lui Ali Baba şi cei 70% hoţi: de asta v-a trimis poporul acolo? Ieri, scriam despre cum aleşii poporului au reuşit să compromită şi arta compromisului, definiţia lustruită a politicii. Şi că politica nu presupune un compromis cu ticăloşia. Ei bine, ce este oare acest nou vot parlamentar care îi ridică pe politruci deasupra celorlalţi cetăţeni? Mai înseamnă ceva articolul 16 din Constituţie care spune că nimeni nu este deasupra legii?

Traian Băsescu este printre politicienii care ar trebui să tacă, atunci când este vorba de cinste şi onestitate în politică. Nu şi-a trimis oare fiica în Parlamentul European, nu are probleme cu casa din Mihăileanu, nu a invocat el lovitură de stat atunci cânt şapte milioane şi jumătate de voturi l-au trimis în pensie şi nu tocmai a devenit moşier cu credit preferenţial de la stat? Dimpotrivă, preşedintele taxează la greu prostiile comise, cu disperarea celui care se vede liderului unor partiduleţe cu procentul mic, mic de tot. Nu are decât varianta să izbească şi să macine colosala majoritate tocmai cu uneltele pe care i le oferă acest USL cu picioare de lut. Singura şansă prin care Traian Băsescu îşi poate salva cariera politică, şi poate chiar libertatea, după finalizarea mandatului, este să puncteze la maximum excesele şi prostiile actualei majorităţi. După cum se vede, nici nu trebuie să facă mari eforturi, gloanţele îi sunt livrate pe de-a moaca. Iar o viitoare alianţă electorală cu unul din cele două mari partide din actualul USL nu va fi deloc o surpriză - va deveni chiar firească.

De ţara marilor proiecte se alege praful. Nu dau tătarii, nu năvălesc turcii, nu este belită de fanarioţi. Jaful exersat de secole în acest spaţiu este adus pe noi culmi de democraţie chiar de hoţii noştrii. Ne fură Codul Penal, nişte penali.