Au fost ani de zbucium în primul mandat prezidenţial de 5 ani în România (minus o lună de interimat asigurat de unicul şi irepetabilul «Nea Nicu »... Văcăroiu, fost: Prim-ministru, Preşedinte de Senat, director de Banca de Scont; actualmente şef al autorităţii supreme de control financiar în materie de bani publici) din care 3 au fost electorali «din scoarţă-n scoarţă», ani în care românii s-au tot chinuit să înveţe să trăiască bine. Cât de bine au reuşit acest lucru putem constata fiecare dintre noi. Există însă şi excepţii pe care le-am invocat şi noi în dese rânduri şi pe care le vom evidenţia şi de-acum înainte, chiar şi din acest colţ de pagină.

 

 

Mandatul era să se termine înainte de termen, însă, în mai 2007 a fost un Referendum ratat, atât pentru că vioara întâi din ansamblul celor 322 «a lăsat-o mai moale» pe ultima sută de metri, cât şi pentru că suspendatul n-a demisionat (asa cum declarase public) în următoarele cinci minute după ce Parlamentul i-a aprobat suspendarea, iniţiind procedura constituţională de destituire.

Când realizez că mai avem 100 de zile până la Alegeri, îmi vin în minte cele 100 de zile ale lui Napoleon dinainte de Sfânta... Elena. Atunci marele conducător reîntronat visa să refacă vechiul imperiu, însă ... aşa a fost să fie.

Acum, în rândul candidaţilor este la modă «modelul Obama». Candidaţii «şi-au tras» în staffurile de campanie foşti lucrători din echipa de succes în campania pentru Preşedinţia Americii (Este cazul celui alintat «Tanti Meir», sau al Prinţului Dudă - cel pe care cu anii în urmă l-am putut urmări într-o piesă de teatru TV, personajul său fiind mereu atenţionat de şeful ierarhic folosind formula: «Gică mă lasă nervii!», carei intră în rândul candidaţilor «zecimali», după cum îi alintase «fostul clasic în viaţă» Brucan pe cei care pot aspira la mai puţin de 1% din voturi şi care candidează doar ca să se afle în treabă.

Freamătul «catindaţilor» din acestă perioadă va fi - cu siguranţă - fără seamăn, îi vom vedea cu certitudine şi la tuns de oi (poate şi de berbeci, precum legendarul Nea Alecu, din perioada proletcultismului) şi la tăieri de moţ si la slujbele religioase sau alte genuri de manifestări publice unde pot fi remarcaţi de cât mai mulţi alegători. Unii dintre ei zburdă în voie de luni de zile cu alaiuri de aplaudaci prin Bucovina, Maramureş, chiar şi prin Secuime, vrând să se arate cât mai populari, în spiritul celor de mai sus. La Ţebea, în miez de septembrie, la pomenirea Crăişorului, cu certitudine vom putea admira o ciurdă de autopropuşi prezidenţiabili, veniţi la «baie».

Despre actualul titular al postului, personal mă îndoiesc că va reuşi să reediteze «succesurile» (termen patentat în familie - N.n.) din noiembrie 2004 sau iunie 2000. Atunci a mizat pe «elementul surpriză», pentru ... derutarea adversarului. Acum, chiar dacă s-ar călugări sau ar umbla gol pe stradă ar fi imposibil să mai surprindă, mai ales în sensul pozitiv al cuvântului.

Iliescu şi aripa lui de politicieni de formaţie conservatoristă (Oare cine a lansat sintagma: «comunism cu faţă umană»? - N.n.) îl va scoate oare iarăşi din pălărie pe doctorul Oprescu, încercând să imite modelul de succes al campaniilor reuşite din: 2000 (Băsescu - P.G.M. Bucureşti); 2004 (Băsescu - Prezidenţiale); 2008 (Oprescu - P.G.M. Bucureşti)? Vom vedea ce va putea aduce nou în acestă chestiune anunţatul Congres al PSD din septembrie. Se spune că brokerii de putere le-au recomandat pesediştilor «varianta unei mişcări spectaculoase» la Congres, nefiind exclusă nici varianta Adrian Năstase - cel despre care se spune că se bucură de de simpatie din partea «judecătorului universal» (pe vremuri i se spunea Uniunea Sovietică Aialaltă şi despre care se spune că ar putea fi sprijinit şi de către electoratul oprescian.

Candidatul liberal va trebui să trudească serios spre a avea succesul dorit de simpatizanţii partidului care a întregit România la începutul secolului trecut şi aliniat-o cu drepturi depline în rândul suratelor din Europa anilor noştri în Uniunea Europeană.

Poate fi pusă în discuţie şi acum o  eventuală alternanţă la Putere la nivel de Şef de Stat (precum în: 1996, 2000 şi 2004), în sensul că va avea câştig de cauză candidatul sprijinit de Opoziţie.

 

Este de luat în calcul şi situaţia specială din 2000, atunci când Preşedintele în funcţie n-a candidat pentru a-şi reînnoi mandatul. L-a învins Securitatea - după cum declarase la acel moment - astfel că o ţară întreagă l-a putut admira cum iese din politică cu barba albastră (la modul propriu, graţie tuşului pentru ştampila de votare pe care i l-a aplicat, direct în faţă, un revoluţionar de profesie din Timişoara). Vom trăi şi vom vedea.