Din nou, moartea apare la breaking news. Tragedia unor români ucişi într-un colţ uitat de lume a ţinut în priză televizoarele, a dat de lucru fătucilor de la ştiri şi politicienilor ocazia de a urca pe sticlă. Moartea şi sexul sunt cele două faţete câştigătoare ale sfintelor puncte de rating - pietrele filosofale care dau sens vieţii în breaking news.

Criza teribilă prin care trece cuplul Ştefan Bănică, fost junior, şi Andreea Marin, fostă surprize-surprize, i-a dat peste cap pe românii telespectatori. Abia ce scăpaseră de pericolul unei depresii telecomandate de moartea făcută scrum a comisarului Moldovan, că a dat peste ei adevărata veste tragică. Doi români au murit împuşcaţi ca nişte câini în deşertul Sahara. Nu erau mercenari şi nici soldaţi în misiune. Erau pur şi simplu nişte oameni obişnuiţi, alungaţi de sărăcie, să câştige bani pentru a-şi întreţine familiile de acasă. O fi timpul ireversibil, însă din trecut mai răzbate încă ecoul unui îndemn prezidenţial rânjit tot la televizor: nu vă place austeritatea de acasă, plecaţi la muncă în străinătate, doar trăim într-o lume liberă! Iar libertatea de a pleca de nevoie, împins peste graniţă de sărăcia de acasă, îi readuce pe români acasă în sicrie de zinc sigilate.

Moartea unor compatrioţi bucură hienele politice. Într-atât de mult încât ridicolul în care se scaldă nu este depăşit decât de grozăvia cu care sfâşie tristeţea fără de margini a celor care îşi aşteaptă morţii acasă, a copiilor care şi-au condus părinţii la avion şi s-au trezit peste noapte orfani. Guvernanţii noştri nu puteau evita măcelul generat de acei bolnavi fără Dumnezeu, dar se puteau abţine măcar de la declaraţii emfatice despre celule de criză, terorism, negocieri, operaţiuni de salvare sau "ce ne asumăm", vorba unui clasic în viaţă. Mai mult decât toate, aceşti domni care guvernează ciclic peste ţară puteau să-i ţină pe români acasă la ei. Oferindu-le locuri de muncă bine plătite, legi drepte, justiţie imparţială, siguranţă pe străzi şi în şcoli, grijă faţă de educaţia şi sănătatea lor.

Nu cred că există popoare mai bune decât altele. Există doar popoare mai bine guvernate, mai bine administrate şi, astfel, pregătite temeinic să înfrunte orice pericol ivit dintr-un viitor tot mai nesigur. Unde suntem noi? Realitatea este crudă. O ţară sărăcită, îmbătrânită, în care forţa de muncă calificată şi cei mai educaţi români produc valoare în alte ţări. Aproape trei milioane de români sunt expatriaţi, o tragedie demografică şi socială nemaiîntâlnită în întreaga noastră istorie. Câte lucruri, câte valori ar fi produs aceşti oameni dacă şi-ar fi putut croi un viitor în ţară!

Amenas din Algeria este numele de acum al unei tragedii care se abate şi se va mai abate peste noi, atâta timp cât cei care administrează această ţară o vor face la breking news. Toţi orfanii şi copiii lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu au nevoie de asta, ci de explicaţii şi soluţii. Explicaţii la întrebarea: "De ce trebuie să ne plece părinţii la muncă în străinătate?" şi soluţii pentru a-şi putea făuri un viitor în ţară. Asta este prima sarcină de care trebuie să se îngrijească guvernanţii, altfel orfanii şi abandonaţii de azi vor creşte doar pentru a putea pleca din ţară şi a reveni ciuruiţi într-un sicriu sigilat de zinc.