Scrisoarea mult aşteptată de la Roma mi-a sosit în 25 noiembrie 2005 (data poştei), într-un plic obişnuit şi care purta pe verso apostila "Nunţiatura Apostolică în România" cu sediul pe o stradă cu numele pictorului Constantin D. Stahl, din Bucureşti. Înăuntrul plicului am găsit o poză de mărimea unei cărţi poştale a Papei Benedictus al XVI-lea, pe spatele căreia era scris "In Nammen des Vaters und des Sohnes und des Heligen Geistes" (în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit) cu semnătura "Benedikt XVI Papst" şi o scrisoare cu următorul conţinut:

STAATSSEKRETARIAT

ERSTE SEKTION

ALLGEMEINE ANGELEGENHEITEN



Aus dem Vatikan, am 21 november 2005


Sehr geehrter Herr Balaci!
Gerne bestatige ich Ihnen den Empfang Ihres werten Schreibens, mit dem Sie dem Heiligen Vater eine Sammlung von Sonetten uber das Mysterium Jesu, die Sie verfasst haben, zum Geschenk machen.
Seine Heiligkeit hat mich beauftragt, Ihnen fur diese aufmerksame Gabe als Zeichen Ihrer Verbundenheit mit seinem universalen Hirtendienst zu danken.
Papst Benedikt XVI. schliesst Sie und Ihre Anliegen in sein Gebet ein und erbittet Ihnen und auch Herrn Johann Soltesz, dem Ubersetzer, von Herzen Gottes bestandigen Schutz und die Fulle seiner Gnade.


Mit besten Wunschen und freundlichen Grussen
Msgr. Gabriel CACCIA
Assessor
___________________
Herrn
Pascu Balaci
str. Franz Schubert, nr.1, ap.2
RO - 41 OO 33 ORADEA

La citirea în limba germană a scrisorii sosite tocmai de la Sfântul Scaun, prietenul meu catolic a fremătat de bucurie şi şi-a pus pe frunte epistola ca pe cel mai de preţ lucru pe care l-a primit în viaţa sa. Apoi, alături de Joska şi cu ajutorul lui, dar mai ales cu bombănelile lui, am tradus această scrisoare cuvânt cu cuvânt.
"Epistola către... români", venită de la tronul Sfântului Petru ne-a prefăcut cenuşia zi de noiembrie într-un purgatoriu sau, mai bine zis, într-un paradis de lumină strălucitoare. Am şi acum această
scrisoare binevoitoare, la care mă mai uit din când în când, regretând dispariţia celui care a făcut posibilă această corespondenţă neobişnuită între noi şi Roma:

Secretariatul de stat
Prima secţie
Probleme generale
Din Vatican, la data de 21 noiembrie 2005


Stimate domnule Balaci!

Cu plăcere vă certific faptul că am primit valorosul dumneavoastră document pe care îl faceţi danie Sfântului Părinte, o colecţie de sonete despre Mysterium Jesu, pe care l-aţi compus dumneavoastră.
Sanctitatea Sa m-a însărcinat pe mine să vă mulţumesc pentru această danie de atenţie, ca semn al ataşamentului dumneavoastră, cu serviciul său universal de preoţi.
Papa Benedict al XVI-lea vă cuprinde pe dumneavoastră şi pe cei apropiaţi dumneavoastră în rugăciunile Sale şi vă obţine protecţia lui Dumnezeu şi abundenţa îndurării Sale pentru dumneavoastră şi pentru traducător, domnul Johann Soltesz.

Cu cele mai bune urări şi salutări prieteneşti,
Msgr. Gabriel Caccia, asesor

Joska a sărutat în mai multe rânduri scrisoarea de la Vatican, ca un bun catolic ce era, şi aproape că a plâns de bucurie. "Paşcule, îţi dai seama că munca mea de câţiva ani buni, de a traduce sonetele tale religioase în nemţeşte, nu a fost în zadar, poeziile tale sunt acum la Biblioteca Vaticanului! Scrisoarea de la Sanctitatea Sa este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele".
Cu neaşteptata scrisoare, preumblând-o de la unul la altul în mâini, ne-am îndreptat spre cafeneaua "Astoria" să sărbătorim marele eveniment al vieţii noastre. Acolo, după ce am ochit o masă mai izolată, Joska a pomenit de momentul alegerii Papei care se stinsese nu de mult din viaţă, Papa Ioan Paul al II-lea, născut în 18 mai 1920, în orăşelul Wadovice, de lângă Cracovia. Ales să fie succesorul Sfântului Petru la numai 58 de ani, în data de 16 octombrie 1978, acesta avea să spargă rânduiala ocupării vreme de 450 de ani a Sfântului Scaun numai de prelaţi italieni. Cardinalul şi poetul Karol Woytila a fost primul papă slav ce a urcat pe tronul marelui pescar de oameni şi care, prin pronia cerească, avea să ducă la eliberarea a sute de milioane de slavi, din Polonia, Cehoslovacia şi Rusia, de sub tirania ateismului comunist.
"Joska, ştii de ce îmi pare atât de rău că s-a prăpădit Papa Ioan Paul al II-lea, fără să mai fi apucat să îl văd la Roma?", îl întreb eu.
"Păi, de ce?", se oţărăşte Joska. "Pentru că eşti poet ca şi el, pentru că scrii sonete religioase, pentru că eşti creştin... Simplu! Auzi, ce întrebare!".
"Da, şi din cauza asta", ii spun, "dar mai e un motiv". "Care, mă?", aproape că strigă Joska cu ochii săi aspri, sfredelitori.
"Papa polonez semăna oarecum cu tatăl meu la chip... tatăl meu a murit în februarie 1991...".
"Tu eşi nebun, cum să semene tatăl tău cu papa polonez". De ce nu mi-ai spus până acum?"
"Vii atât de rar pe la Oradea", încerc să mă scuz eu. "Dar tu ce părere ai?", îl întreb eu şi scot din buzunarul de la inimă o poză a tatei la bătrâneţe şi pe care o pun alături de cea a papei. Joska se uita când la tatăl meu, când la papa polonez, şi rămâne mut de uimire câteva minute.
"Paşcule, tu ai dreptate, mă, chipurile se aseamănă! De ce nu ne-am dus noi la Roma, să ne întâlnim: tu cu tatăl tău, eu cu tatal meu? Pentru că suntem săraci", răspunde tot el, trist peste măsură. Apoi îmi dă pozele şi suspină iar.
"A fost un mare papă, papă polonez", mă asigură Joska, "a avut 26 de ani de pontificat, a străbătut 1,25 milioane de kilometri în decursul a 104 călătorii în 129 de ţări ale lumii. Într-un pătrar de veac de slujire la Roma a proclamat 482 de sfinţi, a beatificat 1338 de persoane cuvioase, dar mai ales, s-a dus la Ierusalim, a cerut iertare evreilor, negrilor şi arabilor pentru crimele săvârşite de catolici de-a lungul secolelor. Şi mai ştii ceva, Paşcule?", mă chestionează Joska. "Pe timpul pontificatului său, numărul credincioşilor catolici a sporit cu o treime, datorită vizitaţiunilor papale în lumea a treia", mă încredinţează el, "astfel că numărul catolicilor a atins cifra de 1 miliard de oameni. Un miliard de catolici, mă! Papa polonez avea o charismă apostolică copleşitoare, izvora bunătatea de pe chipul lui, era suficient să-l priveşti o clipă şi te izbea divina beatitudine care i se revărsa de pe chip. Eu citesc în engelezeşte şi, iată, ce mărturisea un ziarist american de la Washington Post: "M-a copleşit o stare extraordinară de linişte sufletească şi am simţit că Sfântul Părinte transcende lumea aceasta şi era în comuniune cu Dumnezeu". "Nu a venit Papa de la Roma la Bucureşti în încercarea de a uni pe catolicii mei cu ortodocşii tăi?" "Ba da", îi răspund eu.
Pe lângă masa noastră cu bunătăţuri de la "Astoria" se perinda amuşinând câte un reprezentant al boemei literare de la Oradea, cerând parcă din priviri să-l îmbiem să ia loc alături de noi. Dar poetul cu nume de judecător militar este intratabil. Nu a venit din Sătmar să se certe cu "geniile" locului. El vrea să fie lăsat în pace ca să citească înmărmurit şi fermecat, iar şi iar, aproape silabisind în nemţeşte, ca un prunc, scrisoarea venită de la Vatican.
...Stau în faţa măreţei basilici din Roma şi îmi aduc aminte de episoadele trăite alături de prietenul meu Josef Johann Soltesz din Satu Mare. De ce soarta a fost atât de nedreaptă cu el? De ce nu este, acum, aici, alături de mine să recităm un sonet consacrat Sfântului Petru răstignit la Roma pe timpul sângerosului Nero?