În campania electorală premergătoare alegerilor parlamentare din decembrie 2016, s-a discutat despre toate, însă foarte puțin despre viitorul României, mai ales despre o problemă cu impact deosebit de grav economico-social, și anume vânzarea terenurilor agricole la străini.

 

Credem că se impune cu maximă acuitate ca noul Parlament ales să reia în regim de urgență dezbaterea și elaborarea unei legi noi care să țină seama de provocările cu care se confruntă lumea de astăzi, inclusiv UE: crize economice, financiare și sociale repetate care macină societățile statale sau locale; siguranța alimentară mondială; globalizarea cu toate efectele ei pozitive și negative; conflictele sau agresiunile de orice fel; migrația/emigrația din zonele de conflict cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv pentru țările destinatare; atentate tot mai dese cu caracter organizat sau neorganizat ale unor extremiști care induc teamă și altele.

Pe un plan mai restrâns, la nivelul UE se impune să analizăm cu cea mai mare atenție și în mod obiectiv, problemele proprii cu care se confruntă în ultima vreme, cum sunt cele legate de Brexit și Turcia, care, volens-nolens, trebuie să-și găsească abordări inovatoare de principiu pe baza cărora să fie guvernate destinele viitoare ale statelor membre UE. Sistemul general al construcției UE are menirea legitimă de a asigura dezvoltarea economico-socială a comunității europene și a fiecărui stat membru, eliminând orice discrepanțe, inegalități, decalaje, preferențiale, inclusiv respectarea identității teritoriale naționale a fiecărui stat membru precum și asigurarea implementării măsurilor generale sau speciale ce rezultă din actele Tratatului de la Lisabona (art.1-8).

În acest cadru general prezentăm câteva argumente esențiale pentru o viitoare lege privind vânzarea terenurilor agricole și anume: evaluarea situației privind suprafețele de teren agricol care au fost vândute către cetățenii și persoanele juridice din România (eventual după naționalitatea deținătorului majoritar al capitalului) și din alte state membre UE, dar și o situație similară a terenurilor arendate); stoparea vânzărilor de terenuri în mod nelegal, inclusiv a celor cu caracter retroactiv şi stabilirea unui plafon minim de vânzări respectând strict regimul juridic cadastral al proprietății şi a oricăror altor condiţii impuse de nevoile economiei naţionale.

 

Cadrul teoretic general

„Ca dar al naturii, pământul nu este un produs al muncii, nu are valoare care să stea la baza vânzării lui ca marfă şi, deci nici preţ”. (Dicţionarul limbii române, Tom XII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010, pag. 15.345). Pământul capătă valoare şi devine marfă numai atunci când se încorporează investiţii de capital, ceea ce impune reevaluarea pământului pe baza cadastrului. Respectarea regimului proprietăţii, indiferent de natura lui, face ca titlul II din actuala lege să fie eliminat din viitoarea lege, căci o lege cu privire la privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă nu se poate subsuma deliberat unei legi care prevede măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării de terenuri.

 

Context legal-juridic

Respectarea Constituției şi a legilor ţării: Articolul 1(1): „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”; Articolul 3(1): „Teritoriul României este inalienabil”, adică nu poate face obiectul unui act de înstrăinare (vezi şi Dicţionarul enciclopedic român, pag. 463); nu se poate vinde sau ipoteca (vezi şi Petit Larousse, pag. 468). Articolul 3(4): „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.

Constituţia fiind Legea fundamentală care guvernează destinele României, apreciem că ea trebuie să aibă prioritate la încheierea oricărui act normativ (tratat, înţelegere etc.) cu un alt stat sau grup de state, inclusiv cu UE.

 

Argument istoric

Retrologia agrară românească a consemnat cel puţin patru mari reforme concretizate în acte normative şi anume: Legea Rurală – M.O. 181/1864, promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza; Reforma agrară din 1921 concretizată în mai multe legi şi promulgate de Regele Ferdinand I; Decretul - Lege nr. 187/1945 şi alte acte normative cu privire la circulaţia terenurilor; Legea 18/1991 cu privire la retribuirea drepturilor de proprietate particulară a pământului şi a pădurilor (vezi Tribună Economică nr. 47/2015, pag. 57-59). Aceste reforme trebuie să dea sens şi finalitate proiectelor actuale de reglementări adoptate cu privire la libera circulaţie a terenurilor ele fiind de mare actualitate, în contextul integrării depline a statului nostru în structurile Euro-Atlantice. Căci acestea au urmărit mereu să protejeze juridic, prin legile reformelor agrare, pe viitorul cetăţean împroprietărit, constituindu-se în instrumente care să interzică şi să sancţioneze, orice încercare de înstrăinare sau de ipotecare a fondului funciar. Subliniem că nici un act normativ menţionat mai sus nu a conţinut deloc în textul acestuia prevederi de înstrăinare a pământului românesc.

 

Context european

Niciunul din capitolele de negociere nu fac vreo referire explicită la regimul juridic de vânzare-cumpărare a fondului funciar care să sugereze apariţia unui act normativ privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole. Mai mult, obligațiile țării noastre consemnate în „Aderarea României la Uniunea Europeană: capitolele de negociere” prevăd la „Capitolul 4 -  Libera circulație a capitalului” că: „Rămân totuși câteva excepții generale de la această libertate. Ele se referă în special la politicile naționale de Securitate și ordine publică, dar nu se extind la aspectele mai generale ale politicii economice, cum ar fi politica monetară națională sau cea a ratei dobânzii”.

De aici se naște întrebarea legitimă: de ce CSAT nu include sub „umbrela sa” și salvagdarea fondului funciar al României, alături de fondul silvic, punând în acest fel, la adăpost vânzarea (libera circulație) a acestui capital care se numește pământul țării anulând în acest fel însăși Legea nr. 17/2014.

 

Principii și valori ale UE

Nu credem în speculaţii menite să aibă ca obiectiv interzicerea unui plafon maxim de suprafaţă care să facă obiectul vânzării-cumpărării de terenuri agricole (inclusiv silvice), căci acest lucru ar fi în totală discordanţă cu principiile şi valorile fundamentale ale UE şi ar conduce la proliferarea euroscepticismului, în ultimă instanţă la prăbuşirea ideii de Europă Unită.

Impact economico-social şi politic. Vânzările de terenuri agricole şi silvice din România ultimilor ani evidenţiază implicaţii majore, mergând până la afectarea siguranţei sociale şi naţionale, pur şi simplu până la dispariţia statului ca naţiune. Mai amintim că liberalizarea necontrolată a pieţei funciare a creat un pericol social iminent, deoarece, în condiţiile depopulării zonelor rurale, se va accentua sărăcia ca urmare a creşterii gradului de îmbătrânire a populaţiei şi a exodului celor tineri spre alte state din UE; se va exacerba specula cu terenuri; vor dispărea proprietățile care au aparţinut locuitorilor, date acestora prin expropriere de către Cuza (1864) şi de Ferdinand (1921), iar astăzi oamenii îşi vând pământul pe bani sau pe calea rentei viagere.

 

Securitatea alimentară a populației

În anii care au urmat după Revoluţie, fără a exista vreo reglementare, s-a petrecut un proces masiv de vânzare a terenurilor agricole către străini, ceea ce a generat o serie de probleme, litigii, nerezolvate până astăzi, cele mai multe cumpărări având loc în afara cadrului legal sau prin tehnici judiciare ingenioase, vecine cu infracţiunea, nerespectându-se regimul juridic al vânzării-cumpărării pământului cu privire la cadastrul funciar. Iată de ce noua lege trebuie să aibă caracter de retroactivitate. Propunem ca actualele dezbateri să cuprindă analize minuţioase la nivel naţional, forum cu toate organele şi organismele de decizie ale statului, cu parteneri sociali, ONG-uri, mass-media şi nu în ultimul rând cu mediul Academic. Apoi, o sinteză a propunerilor ce vor rezulta să facă obiectul unui nou proces de legiferare în Parlament, astfel ca acest act normativ de însemnătate covârşitoare pentru ţară să se constituie într-un act de voinţă la nivel naţional până la Referendum.

În general, observaţiile făcute pe textul legii vechi trebuie să fie analizate pentru a intra în conţinutul noii legi. De exemplu: interzicerea vânzării pe o distanţă 100 km de la graniţă; şi suprafaţa maximă ce se poate vinde să nu depășească suprafaţa medie a unei exploataţii medii familiale din România (3,5 ha în prezent). De asemenea, alte probleme legate de restricții, preemțiuni se pot introduce în textul noii legi consultând modele, experiențe din alte state ale UE, care să stăvilească acest proces de înstrăinare a pământului.