Am trăit o experienţă interesantă zilele trecute, când o tânără magistrată (nu mare la stat, dar care, de la înălţimea scaunului de pe piedestal, îşi exercita veleităţi de procuroare torţionară) şi spunea, în şedinţă publică, unui avocat, pe un ton impropriu solemnităţii unei şedinţe de judecată: „ ... mai bine rămânea şi inginer!".

Este sub demnitatea noastră să „dezgropăm morţii", legându-ne de viaţa personală a unei persoane despre care folclorul (care abundă în rândul „profesiilor cu robă") mai spune câte ceva deosebit de interesant, însă nu putem rămâne indiferenţi la gestul „unui om cu carte" de a trata profesia de inginer ca pe una inferioară şi încercăm un demers firesc de apărare a prestigiului unei profesii, despre care se spune că nu întâmplător este denumită plecând de la rădăcina cuvântului „geniu". Poate distinsa judecătoare s-o fi format în epoca manualelor alternative şi n-o fi auzit de Henri Coandă sau Traian Vuia, personalităţi cu mari realizări în lumea tehnicii, mult mai celebre pe mapamond decât oricare dintre iluştrii jurişti pe care i-a dat neamul românesc. Aş vrea să punctez şi aici un aspect deosebit de interesant. Cei mai mulţi dintre noi îl asimilează pe Traian Vuia ca fiind intelectual de formaţie strict tehnică. În realitate acesta a fost avocat, chiar doctor în drept al Universităţii din Budapesta, însă a dobândit notorietate mondială în chip de inginer, prin realizări tehnice deosebite în domeniul aeronauticii, fapt care infirmă categoric „teoria profesiei inferioare" - promovată cu atâta asiduitate din jilţul său preaînalt de către distinsa intelectuală inamovibilă cu patimi lumeşti mărunte. Cazul trufaşei judecătoare nu este unul singular în societatea românească (având scări de valori vădit distorsionate, uneori chiar răsturnate) din zilele noastre. Vedem în fiecare seară la „tolcşouri" impetuoşi jurnalişti şi politicieni (autobotezaţi somptuos „analişti politici"), a căror cultură generală nu trece de „genunchiul broaştei" şi se rezumă la accese de agresivitate, înfierând cu "mânie proletară" personalităţi şi concepte cu adevărat valoroase. Văzând toate acestea, ne întrebăm şi noi, ca şi Tănase: „Până când, măi, până când?"

P.S.  „Care Tănase?!"  - întrebă o jună inamovibilă, absolventă (ca şi doamna conferenţiar universitar doctor Udrea Elena) a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir".

G. Matei