Orice vapor are un pilot şi un căpitan, între altele. Închipuiţi-vă unde ar ajunge vaporul dacă ar spune căpitanul "spre dreapta!", iar pilotul ar îndrepta nava spre stânga. Dar dacă vaporul ar trece printre stânci?

Să zicem că o criză mondială ar fi o mare cu multe stânci. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă într-un avion pilotul ar trage de o manetă, iar copilotul, de altă manetă. Sau într-o simplă maşină cu dublă comandă de la o şcoală de şoferi, dacă elevul ar apăsa pe o pedală, instructorul, pe alta, unul ar trage de volan în stânga, celalalt ar pândi şi ar smuci în dreapta. Indiferent la ce situaţie ne-am referi, actul de comandă trebuie să aibă coerenţă. Fără coerenţă vin nenorocirile. Aşa se întâmplă în familie, aşa se întâmplă şi într-un stat. De aceea de când lumea există un legislativ, zis parlament, senat etc., dar legislativ care elaborează legi. Există separat un executiv, numit el guvern sau cum vreţi, dar executiv şi nu altfel, adică execută. În orice ţară, pe orice continent, în orice timp. De aceea există în plus pivotul central, fie el rege, împărat sau preşedinte, care veghează la buna şi corecta funcţionare a sistemului, iar pentru aceasta are competenţa de a promulga legi, de a le returna, de a întruni în caz de nevoie curentele de opinie (partidele) pentru consensualizare sau chiar de a-i penaliza şi schimba pe cei care greşesc grosolan.

Ce se întâmplă la noi? Păi fiecare face ceva din ceea ce nu i se cuvine în mod natural. Practic, nu sunt separate complet puterile în stat, deşi teoretic... În acest sens, ordonanţele de urgenţă ale guvernului nu doar că sunt anormale din punct de vedere al oricărui model logic de conducere socială, dar ele sunt şi grave abuzuri juridice. O lege, într-o democraţie, trebuie să fie rezultatul unui consens după lungi, responsabile şi oneste dezbateri de opinii. Dar, pe lângă eroarea de concepţie a conducerii statului, este mai grav faptul că unul dintre cele trei subsisteme esenţiale ale conducerii este defect prin conţinut. Este ca şi când într-un sistem de roţi dinţate din metal ai introduce o rotiţă din lemn sau una care nu-şi poate păstra forma sub presiune. Vorbesc despre Parlament. Parlamentul României, prin conţinutul său uman, s-a dovedit în mod repetat un pericol pentru stat şi societate. Două sunt cele mai evidente şi mai notorii situaţii, dar nu sunt doar ele. Prima oară, când cu suspendarea preşedintelui. După acel eşec, orice Parlament format din oameni cinstiţi şi oneşti s-ar fi autodizolvat şi ar fi generat alegeri anticipate, fără a avea obrazul să mai candideze.

A doua oară, când au votat legea salariilor profesorilor. Ca să fiu clar, şi eu sunt profesor şi aparent beneficiar al legii. Dar ceea ce au făcut ei este declanşarea unei instabilităţi sociale pe termen lung, cu deznodământ imprevizibil. Salariul profesorilor trebuia mărit de mult timp şi chiar cu mai mult de 50%, dar într-un mod organizat, calculat şi planificat, printr-o lege a salariilor, care să aducă o minimă mulţumire şi în rândul celorlalţi bugetari, care să garanteze liniştea socială. Dar iresponsabilitatea şi prostia grosolană a parlamentarilor au făcut posibile bizareriile salariale şi de venituri româneşti actuale. Adică foşti campioni olimpici care au adus glorie ţării mor de foame în umilinţă, iar directori de puşcării au pensii de 360 de milioane. Care ce contribuţie socială a avut? Care cu ce a contribuit la demnitatea noastră? Cercetătorii ştiinţifici zac în umilinţă şi mizerie, iar unii jurişti au salarii de 20-30 de ori mai mari. Care cu ce ne scot în lume? De ce avem mai mare nevoie? Unii îşi dau singuri salarii, alţii trebuie să şi le cerşească. Parlamentul trebuie să fie sursa liniştii sociale, nu sursa agitaţiei sociale.

Pe termen lung ceea ce au făcut parlamentarii cu această lege este mai grav pentru siguranţa statului decât ceea ce au făcut minerii lui Cozma. Dacă legea este una pentru toţi, atunci parlamentarii ar trebui să ia locul lui Cozma, nu să candideze din nou. Sunt 1.000 de motive pentru care le-ar fi locul acolo. Bani pentru salarii mărite ar fi, dacă banii ar fi chibzuit cheltuiţi. Dacă analizezi absolut fiecare sector, descoperi risipă după risipă, nefolositoare social. Iar ieşirea din mizerie şi umilinţă ar fi existat în buzunarul nostru dacă aceiaşi politiceni nu ar fi înstrăinat cu titlu de cadou bogăţiile ţării şi sudoarea generaţiilor. Pe cine îmbogăţesc minele noastre de aur? De ce trebuiau cedate aproape gratis, cui? Românii nu au nevoie de bani şi de aur? Pentru cine ţiţeiul României, furat prin necinste politică şi spionaj economic, aduce anual miliarde de euro? Ce salarii puteau avea bugetarii? Ce partid le-a înstrăinat? Care Parlament a votat? De ce nu se dau publicităţii toate dedesubturile acestor imense furturi?

Este cert că cea mai stringentă problemă a României este reforma clasei politice. Votul uninominal, cel adevărat, ar fi fost o şansă. S-a greşit din prostie politică prin acea neavenită alăturare a votului pentru uninominal şi pentru europarlamentare. Aşa cum a fost el deformat de către Parlament este mai periculos decât gogoriţa anterioară. Atunci cine va intra în Parlament? Aţi văzut că partidele ies la pescuit de fraieri cu tot felul de măscărici, manelişti, jucători de popice, mânuitori de arşice şi alţi mari prin parcare. O totală lipsă de seriozitate şi de responsabilitate. Cu aceştia se va gândi viitorul României? Sau aceştia vor prescrie regulile după care ne putem scufunda? Poate că populaţia va fi mai inteligentă, din nou, decât clasa politică şi va sancţiona aceste candidaturi. Noroc că ne-a luat Europa în poală! Toate acestea pentru că partidele sunt ceea ce sunt, iar partidele sunt aşa pentru că niciunul nu are lideri de talie naţională. Capabili de a înţelege şi a gestiona momentul istoric. Gargaragii mărunţi în scaune prea mari pentru ei. Reforma clasei politice rămâne cea mai dureroasă prioritate a României. Fără aceasta, conducerea statului şi a societăţii va fi haotică în continuare.

Sigur, nu ne putem compara cu cei din jurul nostru. Nu suntem cerşetori şi nu trăim din banii altora, cum a ajuns Ungaria. Bulgaria este un stat controlat de sus până jos de crima organizată. Ucraina zace în mizerie şi riscă fără banii altora o tragedie socială. De Basarabia mi-e milă să vorbesc. Dar noi puteam fi departe. Puteam sta aproape faţă în faţă cu europenii occidentali. Această şansă ne-au furat-o politicienii printr-o haotică, iresponsabilă şi vinovată conducere.