Când Justiţia dă un verdict, într-o ţară civilizată, nu se deschid nici sticle de şampanie, nu se face elogiul justiţiei, dar nici nu se începe la propagandă politică, la negarea verdictului, la plasarea lui în zona vendetei politice.

Premieri închişi sunt şi au fost în Croaţia, Ukraina, Italia. Până şi Helmut Kohl a fost la un pas de închisoare, şi omul acesta a reunificat Germania. După logica unora, ar trebui date condamnări, doar după ce Băsescu nu mai e preşedinte, că până atunci e doar mâna lui. Cazurile de condamnări definitive se înmulţesc. Sorin Ovidiu Vântu a primit sentinţă definitivă, un an cu executare. Un alt om care a jefuit românii, aşa că ar fi culmea să ne comportăm în faţa acestor decizii ca nişte mexicani isterici, şi nu ca nişte cetăţeni europeni. În ce priveşte sentinţa dată fostului premier, cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au dat un verdict unanim. E vorba de o încadrare spre minimul pedepsei, care era între unu şi cinci ani. Plus faptul că datorită vârstei, fostul premier ar fi făcut doar o treime din pedeapsă şi ar fi ajuns la doar opt luni de detenţie. În acelaşi timp, gestul uman de-a nu suporta ideea de închisoare poate fi de înţeles, mai ales la un om ca Năstase. Dar nu putem fi copleşiţi de registrul emoţional. Pe de o parte, bombănim de douăzeci de ani că nu se face justiţie, că nimeni n-a plătit, iar când se întâmplă cât de cât ceva, cădem pradă politizărilor şi emoţiilor. Mai există şi falsul contra argument, atunci când e scos unul  vinovat, se zice mereu, dar ceilalţi n-au furat? Ca si cum, or intră toţi odată, ori nu intră niciunul. Pe logica asta strâmbă ar trebui eliberaţi toti detinuţii, până nu sunt prinsi şi ăia care încă umblă în libertate. Dar de bine, de rău, România este de cinci ani în UE, e adevărat că putem face un bilanţ negativ, n-am atras fonduri europene, n-avem infrastructură, suntem cea mai ţăracă ţară din UE. Dar în acelaşi timp s-au făcut nişte paşi mici în justiţie, dar dătători de speranţă, libertatea presei există, mai ales spaţiul electronic care este foarte dezvoltat, având o dinamică fantastică, fiind astfel un duşman aproape de neînvins pentru orice tentativă de sugrumare a libertăţii de exprimare. E clar că indiferent cine vine la putere, cu orice majoritate ar veni, perioada neocomunistă a anilor 90 nu se va ma întoarce şi nici riscul de-a fi închise televiziuni, gâtuită presa şi de-a zeciui agenţii economici ca-n perioada 2000 - 2004. Nu mai suntem suspendaţi ca după perioada post sovietică, suntem monitorizaţi la nivel european. Aceste sunt bunuri dobândite în firava noastră democraţie. E adevărat că s-ar putea replica invocând exemplul Ungariei. Într-adevăr, garanţii pe termen nelimitat nu există, dar România nu se află momentan în acest pericol, iar pentru o bună protecţie în faţa tuturor abuzurilor, o armă eficientă rămâne conştiinţa civică şi lupta cu dezgustul şi indiferenţa.