Știam de când eram elev, dintr-o poezie social-alegorică, 1907, de Al. Vlahuță că "Minciuna stă cu regele la masă.../ Doar asta-i cam de multișor poveste: / De când sunt regi, decând minciună este,/ Duc laolaltă cea mai bună casă". M-am convins apoi că minicuna n-a făcut casă bună numai cu regimurile monarhice, ci și cu cele parlamentare, cu puterea împărțită între legislativ, executiv și judecătoresc, fiindcă dintotdeauna cine deține puterea tinde să abuzeze de ea. De aici prevederile constituționale ale alternanței la putere, limitarea mandatelor, alegeri periodice în funcții publice sau de demnitate publică.

Titlul și dorința puternic resimțită de a spune câteva adevăruri despre felul cum au fost restituite unele proprietăți în România mi-au fost sugerate și stimulate de demisia la pachet a conducerii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), din martie 2015, după ce corupția a devenit endemică, s-a generalizat. Nu știu ce-au găsit și ce-au lăsat aici șeful George Băeșu și cei doi vicepreședinți demisionari, decât că primul președinte al ANRP, Ingrid Zaarour, nume curios pentur un protector al proprietăților românești, se află sub control judiciar, suferind, zice-se, de o boală gravă. Nucleul corupției de la ANRP se destramă pe zi ce trece prin noi arestări: Crinuța Dumitrian, Ioan Oltean, Mihai Rotaru, Cătălin Teodorescu și alți "nevinovați" cu vină.

Ora Adevărului, inclusiv pentru corupția din domeniul retrocedărilor, a încept să bată de Ziua morților, în zilele de doliu național,  sâmbătă 31 octombrie, luni și marți, 1-2 noiembrie 2015, după cumplita tragedie de la Clubul Colectiv din București, unde și-au pierdut viața peste 60  de tineri nevinovați, iar alții se mai zbat între viață și moarte. Sper ca președintele țării și primul ministru provizoriu desemnat să fi jurat pe Biblie sau Constituție că vor servi Adevărul și numai Adevărul, că vor ști să pregătească prin alegeri libere, cu adevărat democratice, un Parlament și un Guvern al străzii, al Pieței Universității, al Kilometrului "0" al Democrației și Libertății, un guvern al lichidării corupției și recuperării timpului pierdut, nu cu improvizații de alintați ai destinului de acasă sau de aiurea. După 25 de ani de preitnsă democrație, tinerii mai interesați de viitor au conștientizat că revoluția din 1989 a fost confiscată, că partidele politice au confiscat și ele brandurile partidelor istorice, că partidele de azi, fie de la putere sau din opoziție, au falimentat și nu puteau să nu falimenteze. A trebuit să treacă câteva zile de dezorientare și tatonări pentru ca singurii reprezentați legitimi ai puterii, președintele țării și primul ministru interimar să recunoască public că partidele politice s-au îndepărtat atât de mult de alegători, încât acestea nu-i mai reprezintă, dar nici fără Parlament, putere executivă și judecătorească un stat de drept nu poate să existe. Democrația nu e posibilă fără oameni și partide politice. Politician te naști, omul este o ființă sau o vietate politică și nu animal politic, cum greșit îl traduc unii pe Aristotel, adică individ puternic ancorat în mecanismul inevitabil al vieții sociale, al cetății (în limba greacă al polisului), membru de partid te poți face sau nu, pentru cei din urmă există societatea civilă, a cincea putere, independentă, azi cam descurajată, după a patra, care este mass-media, poreclită câinele sau paznicul democrației, reprezentată de Parlament. Le revine cetățenilor de rând ca la noile alegeri locale și parlamentare de peste un an să dea dovadă de mai mult simț civic, cultură și interes politic, fără pomeni electorale, indiferență sau calcule egoiste. Nu în zadar se spune că un popor își are conducătorii pe care îi merită.

În zadar îl flanchează copreședinții noului PNL pe veteranul Mircea Ionescu-Quintus, fiindcă un partid modern, eficient, nu trăiește din relicve sau închinări la moaște, ci din servirea Binelui public. Am fost coleg de Parlament, în legislatura 2004- 2008 cu nonagenarul Quintus, am locuit în același hotel și m-a impresionat cumpăratea, franchețea politică a maestrului, consecvența gândurilor, ideilor și faptelor liberale. Un discipol universitar, indiferent din ce partid ar fi făcut parte, nu putea avea alte convingeri decât liberale.

Și fiindcă scriu despre un lucru atât de serios ca Adevărul, îi rog pe binevoitorii noștri cititori să nu mă creadă pe cuvânt, ci cu argumente care pot fi accesate pe situl Camerei Deputaților din legislaturile 2000 -2008, cele mai important epentru pregătirea și integrarea României în structurile euroatlantice și europene: Aderarea României la NATO, 20 Martie 2004, și Integrarea României în Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007. Am fost în această perioadă deputat în Parlamentul României, și mă mândresc cu acest lucru, din partea unui partid care nu a fost niciodată la putere, Partidul România Mare, am trăit și m-am convins din experiență proprie ce înseamnă la noi obstrucționarea politică a Opoziției din partea Puterii, Vadim și Bolcaș, de drept, la timpul lor, îi spuneam partid naționalist, adversarii îl etichetau naționalist șovin, personal am proprus de mai multe ori să-l numim partid de identitate națională pentru a evita conotațiile negative, după modelul american care îi spun naționalismului veritabil, propriu fiecărei națiuni, patriotism.

Baza juridică a retrocedărilor

Cadrul normativ și legislativ al reformei în domeniile proprietății și justiției a fost pregătit din timpul guvernării CDR (1996 - 2000). Baza juridică, menită să asigure și să garanteze, conform Constituției proprietatea individuală, a fost pusă încă din 1999 și se găsește în cel puțin trei documente fundamentale: OUG 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale, aprobată cu modificări prin Legea 66/2004; OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, aprobată cu modificări și completări prin Legea 501/2002; și Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie1989. Legea 247/2005 avea să consacre toate modificările și completările Legilor și OUG, emise până atunci, în domeniile proprietății și justiției, cu unele măsuri adiacente. Legiuitorii români și guvernele PSD și liberal, care s-au perindat la conducere au aplicat dogmatic principiul "restitutio in integrum", condiționând retrocedarea în natură sau prin echivalent de acordul persoanei îndreptățite, inclusiv a imobilelor în care funcţionau școli, spitale sau instituții culturale. Statul român a fost obligat astfel la restituiri  în perioade scurte, nerealiste, după care au urmat chirii împovărătoare, care uneori depășeau valoarea imobilelor revendicate. În fostele țări comuniste, cu un exercitiu mai îndelungat la drepturilor și libertăților cetățenești, ca Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, retrocedarea pământurilor, de exemplu, nu s-a făcut cu riscul paraginării lor, acordându-le celor care nu puteau lucra pământul doar titlul inalienabil de proprietate, iar restituirea imobilelor care găzduiau instituții de interes public, școlare, medicale, de cultură, s-a făcut prin lege numai prin măsuri reparatorii în echivalent.

În 2005, în timpul mandatului de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu a fost înființată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Primul președinte al ANRP a fost șefa de cabinet a lui Tăriceanu, avocata Ingrid Zaarour, de origine libaneză, membră PNL, în prezent aflată sub control judiciar. Cu lecția bine învățată, deși nu eram jurist, după ce am studiat dreptul parlamentar, ca deputat din partea Circumscripției electorale nr. 5 Bihor, am făcut potecă între sediul ANRP de pe strada Smârdan, nr.3, vis-à-vis de Avocatul Poporului, în plin centrul Bucureștiului, apoi, în noul sediu somptuos, fiindcă se scăldau în bani, de pe Calea Floreasca, 202. Voiam să obțin de la această Autoritate Lista completă a cererilor de retrocedare a unor imobile din municipiul Oradea și județul Bihor, mai ales că până atunci, elucidându-se unele proceduri de legiferare în materie, s-au retrocedat pe bandă rulantă clădirile liceelor Ady Endre, Partenie Cosma, V. Voiculescu, Grupul Școlar Andrei Șaguna, Palatul baroc (Muzeul Țării Crișurilor), Policlinica, Filarmonica, Spitalul de contagioase, Centrul de sănătate etc. Despre fiecare în parte vom spune adevărul în numerele viitoare ale ziarului, căruia îi mulțumesc pentru găzduire.

Președinta ANRP, Ingrid Zaaarour și directorul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, Daniel Anghel, mi s-au părut evazivi, rezervați, timorați, spuneau ei de pericolele integrării europene și mă direcționau mereu către Guvern. Am adresat în acest scop Guvernului, personal primului ministru Călin Popescu Tăriceanu trei interpelări prin care atrăgeam atenția că în multe situații revendicatorii sunt ordine călugărești din Evul Mediu cu identitate incertă, fundații s-au pretins moștenitori, samsari, uzurpatori de titluri și proprietăți. Timpul, din păcate, mi-a dat dreptate și instanțele judecătorești scot la suprafață că ANRP a favorizat un mare jaf împotriva statului român,  prin lipsa sau falsitatea actelor doveditoare a calității de moștenitor, acordând despăgubiri discreționare, supraevaluate unor persoane dubioase, puse pe căpătuială.  În loc de răspuns prompt, corectitudine și operativitate în retrocedări, ANRP a crezut de cuviință să prelungească termenul pentru depunerea unor noi cereri de retrocedare până la 25 ianuarie 2006. Am reacționat imediat printr-o inițiativă legislativă depusă la Biroul Camerei Deputaților, la 23 noiembrie 2005, prin care ceream prorogarea termenului de retrocedare a imobilelor care găzduiesc școli, spitale, instituții culturale și plata chiriilor, până la 1 ianuarie 2007, când urma să ne integrăm în Europa și speram în mintea românilor din urmă, dar inițiativa fiind din partea unui partid de opoziție a fost respinsă.

Am avut întotdeauna respectul față de proprietatea privată materială sau intelectuală care-i deosebește pe oameni, de la natură diferiți. Comunismul a căzut și nu putea să nu cadă, nu numai fiindcă a fost ateu, dar și pentru că dorea să ne egalizeze pe toți în toate. Dacă-mi amintesc bine, înainte de 1989, numai mașina și soțiile au rămas necomunizate. Le-a fost dat românilor și altor națiuni mai fără noroc să treacă printr-o perioadă în care toți trebuiau să vorbească aceeași limbă de lemn, să se mulțumească cu ceea ce au, și să gândească la fel. Noroc că experimentul de la Pitești, de transformare a victimelor în călăi, n-a reușit o spălare colectivă, națională a creierelor. Sunt de aceeași părere cu comediograful Plaut (secolele III-II î.H.) că "Sărăcia e mare belea, dar bogăția poate fi uneori mai periculoasă". Nimic mai adevărat, dar nici furturile, mafia retrocedărilor,  îmbogățirile peste noapte nu trebuie să ne lase indiferenți.