Am intrat în săptămâna decisivă pentru procesul de suspendare a şefului statului. După publicarea motivării Curţii Constituţionale la avizul dat în această privinţă, urmează ca Parlamentul să se pronunţe prin vot asupra propunerii de suspendare a lui Traian Băsescu. Prins în corzi, acesta a lansat, zilele trecute, ideea unei posibile demisii, în cazul în care ar majoritatea aleşilor s-ar pronunţa împotriva lui. Au apărut, astfel, trei variante mai mult sau mai puţin probabile. Dacă Parlamentul votează pentru suspendare şi preşedintele nu demisionează, în termen de 30 de zile va fi organizat un referendum pentru demiterea sa, interimatul urmând a fi asigurat de al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Dacă votul celor două Camere îi va fi nevaforabil şi Traian Băsescu optează pentru demisie, peste trei luni vom avea alegeri prezidenţiale anticipate. Este ipoteza născută în urma ameninţării lansate de preşedinte, urmată de o ieşire populistă între oameni, care, de la condiţia de enoriaşi, au fost deturnaţi spre postura de alegători. E limpede că preşedintele a mizat pe slăbiciunea opozanţilor săi, pe care un eventual scrutin i-ar prinde nepregătiţi. Niciun partid nu şi-a creat, de la alegeri până acum, un prezidenţiabil care să-i poată ţine piept, într-o confruntare electorală, lui Băsescu. În plus, acesta se pare că a luat în calcul şi popularitatea de care se bucură, încă, şi pe care e probabil să o piardă în cea de-a doua jumătate a acestui mandat, prins în menghina unui Guvern ostil şi a unei opoziţii parlamentare concertate împotriva sa. Calculul pare logic: dă doi ani şi jumătate pentru alţi cinci, pe care s-ar putea să nu-i mai câştige în 2009. Cum va arăta, însă, o campanie electorală a preşedintelui-jucător demisionar? N-ar semăna el cu un copil supărat pe partenerii de meci, care-şi ia mingea şi fuge să le pârască părinţilor faultul? Ar fi caraghios ca, după tonul triumfal-ameninţător din 2004 şi după sprinteneala de atunci încoace, Băsescu să marşeze pe o văicăreală de genul celei practicate de Constantinescu la final de mandat. Băile de mulţime vor suplini explicaţia logică pe care ar trebui să o dea pentru abandonarea, rând pe rând, a tuturor poziţiilor de forţă pe care i le-a încredinţat electoratul: majoritatea parlamentară, fie ea şi înjghebată prin aranjamente de culise, Guvernul şi Preşedinţia? Ce fel de conducător mai e acela care, pus în situaţia de a conduce o corabie în furtună, în loc să dea dovadă de calm şi de abilitate, face crize de nervi una după alta, până când cedează de totului şi dă cu nava drept în stânci? Şi, totuşi, deşi e ştiut faptul că românii, dincolo de folclor, nu ţin cu cei slabi, ci preferă să meargă pe o mână forte, Traian Băsescu are mari şanse să fie reales. Nu neapărat pentru că e el puternic, ci pentru că adversarii săi sunt slabi. Făcând pasul la ofsaid, prin ameninţarea cu demisia, preşedintele nu numai că-şi ţine partidul în priză electorală, asigurându-i la momentul potrivit coeziunea, după cum am arătat în numărul de sâmbătă. Înainte de toate, le pune oglinda-n faţă celor care vor să scape de el, atrăgându-i pe singurul teren pe care se mai ţine bine: acela al confruntării electorale. Dacă opoziţia anti-Băsescu nu votează pentru suspendare, temându-se de eşecul în alegeri, atunci se face de râs, după hărmălaia făcută din ianuarie încoace pe această temă. E cea de-a treia ipoteză de lucru. PSD şi PC, promotorii suspendării, au anunţat deja că vor vota pentru înlăturarea actualului şef al statului din funcţie. Cele două partide nu aveau de ales, chiar dacă ezitările recente arată că mai ales social-democraţii au fost prinşi nepregătiţi de amploarea pe care-a luat-o bulgărele de zăpadă lansat de ei în iarnă. Ceea ce trebuia să fie o corecţie aplicată preşedintelui, după cum se exprima Ion Iliescu, se poate transforma într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte. Iar PSD numai de asta nu are nevoie. Declarativ, însă, trebuie să meargă până la capăt pe linia suspendării. PRM şi-a făcut publice rezervele în a vota pentru, iar liberalii, indiferent de poziţia oficială, vor fi împărţiţi, la vot, în funcţie de gradul de antipatie faţă de preşedinte. În consecinţă, e foarte probabil să nu se adune suficiente voturi pentru ca Traian Băsescu să fie pus în postura de a demisiona. O postură pe care nici el, nici adversarii săi nu o doresc. Iată cum ceea ce ar trebui să fie o tranşare a unei situaţii ilogice ar fi îngropată în cel mai pur stil dâmboviţean. Iar circul s-ar prelungi pe alte coordonate, spre bucuria protagoniştilor şi spre exasperarea celor mulţi.