Moto: "Nimic nu este mai prostesc decât luarea în glumă a lucrurilor serioase" (Erasmus - Elogiul Nebuniei, 1508)

Este monumental modul în care marele gânditor batjocoreşte glumind şi înfierează pretenţiile Prostiei şi aplombul cu care această mamă a multor suferinţe omeneşti îşi arogă drepturi şi care are iniţiative în domenii pe care nu le cunoaşte.

Prostia este cucoană mare, dar parcă nicăieri în lume nu este mai cinstită ca în România postdecembristă. Amatorismul care nu ţine cont de nicio atenţionare şi de nici un sfat este o variantă a sfintei prostii. Pe măsură ce trec anii România este condusă tot mai dictatorial de către Sfânta Prostie prin decrete şi ordonanţe, nu prin dialog cu cei care cunosc realitatea, ci prin decrete gândite şi semnate de către cei care râgâie sătui, cu perdelele trase, pentru că nu vor să vadă, nu realitatea, dar nici măcar lumina zilei. Să luăm un exemplu de amatorism administrativ prostesc: reţeta electronică. Subliniez dintru început, orice progres tehnologic, în orice domeniu, este un pas în calea progresului general. Este binevenit, atunci când vine în numele lui şi nu când se strecoară mânat din urmă de alte interese, atunci când vine pregătit. Adică informatizarea integrală a sistemului sanitar asigură în final o administrare performantă, atunci când are ce administra. S-au cheltuit multe zeci de milioane de euro pentru informatizare, dar în spitale se moare din  lipsă de aparatură de investigaţie, din lipsă de aparatură chirurgicală, aparatură de tratament, dacă vreţi, şi din cauza mizeriei, din cauza proastei salarizări, care alungă specialiştii etc... Ce ziceţi, ce era mai important, corectarea acestor lipsuri ori reţeta electronică? Nu-şi puteau lua bolnavii medicamente cu reţeta clasică? Dar, atunci, cum puteau justifica ministeriabilii zecile de milioane de euro pe care unii i-au încasat?

Vajnic promotor al progresului decretezi: "Nimeni nu mai circulă cu căruţa. Începând cu 1 ianuarie, toată lumea circulă cu trenul". Dar tu nu ai construit încă nici calea ferată! Adică, la data prevăzută, multe secţii de spitale din ţară nu aveu achiziţionată logistica necesară, pentru că nimeni nu prevăzuse în buget asemenea cheltuieli, pentru că spitalele au banii pe care îi au, pentru că... te leg de mâini şi-ţi poruncesc să-ţi termini treaba. Adică nişte gospodari cu cap ar fi dat un termen limită de achiziţionare a logisticii (dând şi banii desigur!), apoi un termen limită de instruire a întregului personal (nu s-a făcut!) şi, în al treilea rând, un termen limită, o dată fixă de pornire a sistemului. Asta dacă sistemul ar fi condus de oameni cu competenţă în domeniu. Dar ce ar suge atunci clientela politică? Orice sistem, oricât de performant, este la început într-o perioadă de probă, pentru a corecta erorile. Este valabil şi pentru acest sistem. Era necesar ca o perioadă de minim şase luni, ba chiar un an, să fie valabile şi reţetele clasice, ca rezervă. De altfel, factorii locali de decizie au sperat să obţină această minimă normalizare, dar nu au reuşit. După ce sistemul a pornit, apar însă grave erori de gestionare a tratamentului bolnavilor. Voi da ca exemplu psihiatria, dar toate specializările nechirurgicale sunt într-o situaţie similară. Un psihiatru are dreptul să prescrie două reţete pe oră, indiferent de câte zeci de ani cunoaşte bolnavul. Programul nu permite mai mult, înregistrând inclusiv ziua şi ora. În Oradea sunt 14 psihiatri dintre care 11 pe secţii, având pe zi o oră dedicată ambulatoriului şi 3 colegi care lucrează în ambulator 7 ore pe zi. Calculat, se pot scrie 1.060 de reţete pe lună. Noi avem dispensarizaţi peste 32.000 de bolnavi doar din Oradea şi satele din jur. Conform programului actual al reţetei electronice, ar veni rândul fiecărui bolnav la peste 30 de luni la o reţetă, la doi ani şi jumătate. Dacă această ţară este condusă de oameni normali, atunci vă rog să judecaţi singuri ce se alege de un bolnav psihic căruia îi scrii o reţetă la doi ani şi jumătate. Sau tratezi doar 1.060 de bolnavi, iar pe cei aproape 31.000 îi trimiţi să crape, îi trimiţi la prefect, la primar, la cine? Îi pui să-şi cumpere medicamente? Cei care nu au bani? Cine face selecţia asta, se tratează ăştia la dracu'? Cine are acest drept? Dar, acest lucru încalcă grav dreptul oricărui cetăţean la sănătate. Îi sunt încălcate drepturile constituţionale. Îi pasă cuiva? Există medicamente pe care le-au uitat, care nu pot fi prescrise prin actualul program de reţetă electronică. Există boli care nu vor putea fi tratate. Un amatorism de cea mai joasă speţă şi un dispreţ total faţă de profesionalism! Viaţa acestui popor contează pentru cineva? Sunt judeţe care au doar doi psihiatri. Am semnalat în scris aceste lucruri în Viaţa Medicală, săptămânal naţional citit şi de cei din MSF. Şi alţi colegi au atenţionat. Bănuiesc că, văzându-se aleşi, râd: "Ce mai vor şi ăştia?". Nu cred că vreun alt popor din lume ar tolera această nepăsare din partea oficialităţilor. Ce cuvânt blând este cuvântul nepăsare!

A administra este o noţiune care conţine ideea de performare a ceva, a unor lucruri, bunuri sau fenomene. Adică înseamnă a da acelui ceva o maximă claritate (prin maximă ordonare) şi o maximă eficienţă. Potenţialul de maximă claritate a sistemului reţetei electronice este blocat de faptul că în această stare sistemul nu poate acoperi întreaga realitate căreia i se adresează. În ceea ce priveşte maxima eficienţă, în starea actuală era mai eficient sistemul reţetei clasice, pentru că sistemul este plin de erori, se blochează în mod constant şi, în loc de rapiditate, eliberez de zece ori mai încet o reţetă. În concluzie, ideea a fost bună, dar produsul este necopt, nefinisat, neperformant, extrem de greoi şi lent, cu prea multe lipsuri şi vulnerabil, în final, blocând accesul  majorităţii bolnavilor la prescrierea de medicamente compensate ori gratuite, ceea ce ridică mari semne de întrebare referitoare la intenţia celui/celor care l-au promovat, datorită intempestivităţii şi nepregătirii, neprofesionalismului cu care a fost impus sistemul.

În privinţa calităţii, sistemul informatic sanitar instalat seamănă izbitor de mult "ca doi fraţi dintr-o tulpină" cu sistemul românesc de autostrăzi, cele mai scumpe din lume per kilometru şi care se umplu de gropi după ce trece prima maşină, autostrăzi care încep pe maidane şi se termină în mijlocul câmpului.