De fiecare dată uzura clasei politice generează în preajma alegerilor o alternativă tip simulacru. În 2000 a fost PRM, acum partidul lui Dan Diaconescu se urcă pe mătura fermecată. Aceste mişcări populiste caricaturale sunt preferabile unor grupări extremiste, care într-un mediu politic steril ajung să fie alternativa fertilă, dar asta nu înseamnă că sunt benigne.

La noi, fertilizat politic este acum acest partid care nu mai are niciun criteriu. Aşa cum lipsa de scrupule a stat la baza ratingului OTV, acelaşi virus încearcă acum să contamineze politic cât mai multă lume. Se întâmplă toate acestea şi pentru că ideea de nou, de schimbare matură politică, a murit demult, în România. USL-ul nu e perceput ca fiind alternativa, schimbarea înnoitoare. Cifrele din sondaje sunt mai mult decât gonflate, dacă stăm să ne gândim că PNL-ul a pierdut mulţi aderenţi prin uniunea cu PSD. Această uniune s-a făcut mai mult pentru Crin Antonescu, decât pentru partidul liberal, fiind prezidenţiabilul cu cota cea mai bună la ora actuală.  Iluzia noului nici nu mai poate fi vânturată, atât timp cât dezertările sunt în toi. Unii dintre pdl-işti îşi aduc aminte că ei sunt liberali, dar asta se întâmplă pentru că PDL are la bază şi încropeli de natură oportunistă. Când în Internaţionala Socialistă, când liberal, când popular. Dar cu toate acestea, păcatele acestor partide, traseismul, oportunismul, par în raport cu turma primitivă din spatele lui Dan Diaconescu de-a dreptul omeneşti. Măcar aici mai găseşti şi specialişti sau oameni de partid cu experienţă, cu capacităţi organizatorice. Cu alte cuvinte, mai există dramul acela de profesionalism politic. Pe când dincoace, amatorismul este dătător de fiori, totul aducând a tembelism social.  Dar dincolo de neputinţele guvernării Boc şi de tot ce e de sancţionat la actuala putere, faptul că tirurile au fost puse neîncetat în această perioadă pe putere, chiar la modul paroxistic, reprezintă una dintre cauzele deteriorării imaginii PDL-ului. Care totuşi nu va avea soarta PNŢCD-ului, anul acesta, dar asta doar pentru că există Traian Băsescu. Ţărăniştii s-au dus pe copcă în 2000 şi pentru că Emil Constantinescu nu era un lider autentic. Dar, dacă ne aducem aminte, tot aşa în perioada 1996-2000, tirurile presei lui Felix motanul făceau ravagii. Acum au făcut la fel. E multă inconştienţă în tipul acesta de propagandă agresivă, care inoculează ideea că trebuie făcut orice şi prin orice mijloace ca să se scape "de ăştia". De unde a apărut apetitul ăsta revoluţionar la români e greu de zis. Înainte de 89 era bună o asemenea idee, doar că ea n-a prea bântuit plaiurile mioritice.  De fapt, forţa asta de atac se dezlănţuie doar când partea mai roşie a clasei politice intră în opoziţie. Un semn că forţa celor de dinaintea se menţine bine şi azi.  Dar n-ar fi atât de grav, dacă asta n-ar tinde să ducă la o opoziţie firavă în viitor şi la un Dan Diaconescu gonflat. Ar fi catastrofal pentru democraţia politică românească, care a mai avut de suferit între 2000 şi 2004 de pe urma unui asemenea dezechilibru. Situaţia actuală n-ar trebui să fie premisa pentru un vot isteric. România trece printr-o criză economică, care ar fi putut fi gestionată mai bine, pentru că de tăieri oricine era în stare, dar să creşti economia în criză, după ce n-ai stimulat-o decât prin consum înainte, era foarte greu pentru oricine era la putere. Asta nu justifică corupţia actualei puteri, joaca de-a DNA-ul şi lipsa unor măsuri pentru mediul privat cu adevărat suferind.  Totuşi, pe lângă neajunsurile actualei puteri, care vor fi sancţionate în mod firesc şi legitim la următoarele alegeri, ar trebui contracarate buruienile otv-iste, născute din această mlaştină mediatică.