După o Revoluţie în direct, iată că românii au fost martorii, tot în direct, ai unei aproape-sinucideri. Adrian Năstase a ieşit spectaculos din politică şi era, cât pe ce, să părăsească şi această viaţă, în mod tragic. Gestul fostului premier, un politician puternic şi plin de relaţii în ţară şi în lume, este şocant. Cred că este unic în analele politicii româneşti, la anvergura oamenilor de stat - cu excepţia episoadelor eroice ale conducătorilor români morţi în războaie sau martirizaţi de duşmani. Gestul suicidar al lui Năstase nu are însă nimic eroic sau protestatar în el, este doar tragic şi regretabil.

Sunt de părerea acelora care cred că Adrian Năstase nu a suportat gândul că va ajunge după gratii, nu şi-a închipuit niciun moment că va ajunge la închisoare. Pentru fostul prim-ministru, un caracter diagnosticat nu de ieri drept orgolios, era imposibil să accepte o asemenea umilinţă. La vederea poliţiştilor veniţi să-l ridice s-a produs declicul şi a urmat gestul sinucigaş. Nu cred că şi-a premeditat gestul, ci a acţionat impulsiv. Umilinţa pe care trebuia să o îndure era însă insuportabilă, iar gândul că manualele de istorie îl vor reţine drept primul prim-ministru român condamnat la închisoare pentru corupţie a proiectat glonţul pe ţeavă. Prin încercarea de a-şi lua viaţa Adrian Năstase nu a protestat faţă de un sistem ticăloşit, sau faţă de o justiţie nedreaptă. Mai degrabă s-a prăbuşit psihic şi a renunţat la luptă. Gestul lui este tragic şi poate stârni mila, un sentiment perisabil pe scala valorilor morale. Cred că tentativa lui nu este gestul unui om disperat, umilit că a fost condamnat pe nedrept, cum îl consideră apropiaţii săi. Eu înţeleg altfel lupta unui om neîndreptăţit de soartă, legi sau sisteme. Nu cu pistolul la tâmplă, ci cu fruntea sus, intrând în puşcărie şi luptând până la capăt pentru nevinovăţia sa. Iuliu Maniu, Corneliu Coposu sau Nelson Mandela vă transmit ceva? Nu cred că Adrian Năstase este o victimă, deşi acum trece prin momente tragice, pe care este bine să le respectăm ca atare. Cum să fie o victimă a unui sistem de justiţie un politician puternic şi cu relaţii, un om sub conducerea căruia s-au făurit legi, coduri penale şi civile, au funcţionat instanţe de judecată, s-au derulat anchete conduse de procurori... Adrian Năstase nu este fitecine în probleme de justiţie: este profesor universitar de drept, a funcţionat în sistem, a creat în sistem, a pus cărămizi în ceea ce numim astăzi Justiţia Română. În acest context este ilogic ca cineva să invoce brusc, în cazul său, că Justiţia a răspuns comenzilor politice, în timp ce în cazul altor condamnări, Justiţia îşi vede de treabă. Ceea ce poate fi imputat Justiţiei este lentoarea cu care se pronunţă - în acest caz au trecut şapte ani, ani în care inculpatul Năstase a avut de suportat o presiune constantă, a trebuit să facă faţă unui stres epuizant. Să fim însă drepţi până la capăt, câte sute de mii de mii de români nu îşi pierd ani din viaţă, îşi distrug sănătatea şi sunt la un pas să-şi piardă minţile în procesele interminabile în care îşi caută dreptatea?! Tabloul nopţii demente în care românii au stat cu ochii pe televizoare a fost completat grotesc de un adevărat pelerinaj al politicienilor la moaştele încă vii ale lui Năstase. Unul după altul, de la Victor Ponta - care nu a pierdut prilejul să vitupereze către Traian Băsescu un incalificabil "acum e fericit" - până la bulversatul Marian Vanghelie şi zăpăcita Corina Creţu care "se aştepta" la un asemenea gest izvorât din "demnitate şi mândrie", cohorta indecentă de politicieni s-a prezentat la spital "să fie alături şi să se informeze". De fapt, pacientul era demult introdus la Terapie Intensivă unde nu aveau acces, iar întreaga lor defilare era destinată exclusiv zecilor de camere de luat vederi şi implicit milioanelor de români care au privit derularea evenimentelor. Gestul extrem al lui Adrian Năstase a produs o undă de şoc şi în întreaga presă mondială. Au apărut şi reacţii ale politicienilor europeni, care au evaluat realist situaţia. Liderul socialiştilor europeni Hannes Swoboda: "După părerea mea, este un dezastru personal ce a făcut fostul premier, pentru că, indiferent cum a încălcat legea, a făcut multe pentru ţara sa, în special pentru apropierea ţării de Uniunea Europeană. Prin urmare, gestul său umbreşte situaţia politică din România de azi. Deplâng ce i s-a întâmplat lui ca persoană care a lucrat în beneficiul României atât de mulţi ani", a spus el. Apoi a adăugat imediat că „nimeni nu este mai presus de lege" şi că sistemul judiciar nu trebuie să condamne selectiv: "Pentru Bruxelles, condamnarea lui Adrian Năstase e o veste nici bună, nici rea. Tot ce vrem noi este un obiectiv: că justiţia nu alege în mod deliberat anumiţi oameni pe care să-i condamne, ci că încearcă să-i condamne pe toţi cei care încalcă legea". Acest mesaj ar trebui să le provoace fiori reci atât politicienilor care se ştiu cu musca pe căciulă, cât şi judecătorilor care împart dreptatea în funcţie de grosimea plicului, sau la indicaţii "de sus".

Condamnarea lui Năstase a deschis însă şi calea răzbunării. Războiul între Victor Ponta şi Traian Băsescu a intrat în faza totală. În întuneric se ascut cuţitele lungi şi se pun la cale dosare. Vor urma procese în care inculpaţii vor aparţine fostei puteri, vor urma condamnări. Alternanţa la guvernare va însemna alternanţă la condamnare. Până când lucrurile se vor cerne şi aşeza  în firescul cotidian, cu bune şi rele, sperăm ca Adrian Năstase să se facă bine atât fizic, cât mai ales sufleteşte. Chiar nu merită să intre în istorie cu pistolul lipit de tâmplă.