Cazul învăţătoarei care chipurile s-a înfometat în lupta sa cu sistemul este unul grăitor pentru felul în care se face politică la noi. Când unii nu primeau nici bani de şomaj, ea era plătită să facă foamea. O foame plătită pe drepturi de autor. Între timp, învăţătoarea a ajuns parlamentar, iar fiica ei e consilier  în Ministerul Educaţiei. Esenţială în toată ascensiunea lor a fost  propaganda făcută. Dar mai grav este faptul că aceşti stâlpi ai propagandei sunt recrutaţi în funcţii.

Să zicem că atunci când erai în opoziţie aveai nevoie de propagandă.  Şi veneai cu tot felul de cazuri excentrice care îţi slujeau în lupta cu puterea.  În felul ăsta se livra imaginea cât mai multor colţuri din societate cu oameni răzvrătiţi. Dar după toată această luptă grea de secole, care  a durat  douăzeci de ani, vorba lui nenea Iancu, ai ajuns la putere. Şi aici, ce faci? Vii şi-ţi răsplăteşti toţi strigacii cu funcţii. Chiar dacă unii s-ar fi înfometat de-adevăratelea, asta nu înseamnă că vii şi le oferi funcţii pentru asta.  De la cei care au fluturat un steag la cei care au umblat să procure pişcoturi şi apă minerală în campania electorală, toţi devin experţi guvernamentali. Ieşind din opoziţie, tu ca putere politică începi să ai responsabilităţi. Trebuie să guvernezi, ai nevoie de eficienţă şi-n aparatul administrativ, şi nu-ţi strică şi nişte parlamentari  cu-n profil adecvat. Tu nu mai ai responsabilitatea propagandei, iar dacă mai vrei să-ţi menţii secţia de propagandă vie, atunci foarte bine, să stea acolo strigacii.  Dar să mergi pe ideea de răsplată, să faci din funcţiile politice recompensă pentru microbiştii care te-au susţinut e dovada unui amatorism şi a unui primitivism politic de joasă speţă.  Sigur, nu inundă doar lătrăii aparatul puterii, e vorba şi de pilele aferente care vin să schimbe o clientelă cu alta. Însă gravă e practica aceasta care barează drumul competenţelor. În loc să-ţi cauţi oameni care îţi pot face bine treaba, tu vii să urci cocoşul pe lemne că a cântat bine. Când importanţi ar fi nu aceşti maimuţoi  slugarnici, care, fie vorba între noi, sunt nişte oportunişti şi nicidecum  nişte fanatici ai cauzei, ci oameni care să-şi facă bine treaba. Dar nu doar această practică a răsplătirii cu funcţii pe cei de la galerie e vinovată pentru halul în care arată figurile actualei puteri.  Sunt puşi miniştri, băieţii cu relaţii, şi în general  incompentenţe tăcute sau sonore, după caz. Liderii se înconjoară doar de ordonanţe, care pentru că au mers la un metru în spatele stăpânului şi-au câştigat portofoliul de ministru. În condiţiile acestui fundal,  neputinţa guvernamentală nu poate decât să-şi arate semnele. Vedem taxe peste taxe, marca Boc,  posibile tăieri pentru cei cu venituri mari în aparatul bugetar şi nu vedem nimic pentru mediul privat, locuri de muncă, proiecte economice. Parcă e o fatalitate ca această ţară să fie condusă la patru sau opt ani de către figuri noi cu obiceiuri vechi. O administrare a bugetului cu chiu cu vai, cât să fie bani de nişte pensii, să nu cădem în faliment, să nu crească vertiginos şomajul,  stat tot timpul cu-n pic de apă pe lângă foc să nu se aprindă casa. Cam la asta se reduce expertiza celor care vin cu surle şi trâmbiţe să preia ţara din mâinile netrebnicilor de dinaintea lor. USL ar trebui să fie conştientă că strigacii ăştia de-i răsplătesc ei cu funcţii le-au adus doar o brumă de procente şi că marele scor obţinut se datorează tăierilor de venituri  făcute de guvernul Boc. Fără acele tăieri, USL nu făcea 50% cu toată orchestra de maimuţoi circari. Pericolul e că defilând cu impostori poţi să ajungi să rămăi cu ştampila de incompentenţi caraghioşi cu care a rămas guvernarea Boc, prin personaje de genul Anastase, Igaş, Ridzi.  Dacă după  câţiva ani la putere, primele nume care vor fi rostite atunci când va veni vorba de USL în discuţie, vor fi Chiţoiu sau Zgonea, bilanţul va fi clar.