Sigla PNL ar trebui decriptată nu prin Partidul Naţional Liberal, ci mai degrabă prin Partidul Non Liberal. De fapt, legătura acestui partid cu liberalismul a fost mai tot timpul inexistentă. Guvernarea liberală a fost mai ceva decât una social democrată. Măsurile luate au sporit aparatul birocratic, sistemul bugetar, asistenţa socială, fiind una dintre cele mai antiliberale guvernări posibile. Practic, în România liberalismul economic este în mare suferinţă, o Românie centralistă, unde politicul domină administraţia şi economia sufocă din faşă orice iniţiativă liberală.

Partidul Naţional Liberal nu a făcut absolut nimic pentru a schimba această stare de fapt. S-a folosit mereu de demagogia liberală pentru a strânge voturi din partea electoratului anticomunist, iar în realitate a dat mâna cu PSD de fiecare dată când a fost nevoie. Ţinuţi în cârcă la guvernare de PSD, acum liberalii speră să ajungă, sub aripa protectoare a PSD, din nou în fruntea bucatelor ţării. Dacă se va întâmpla aşa, e clar pentru toată lumea că o vor face din postura de vioara a doua. Candidatul PNL are mici şanse să obţină mai multe voturi decât Mircea Geoană pentru a intra în turul doi. Crin Antonescu pare în acest context candidatul PSD pentru turul întâi. De fapt, aceasta este maşinaţiunea pesedistă care are nevoie de mai mulţi candidaţi anti-Băsescu în turul întâi pentru ca-n turul doi voturile acestora să treacă la Mircea Geoană. Atât Crin Antonescu, cât şi Sorin Oprescu sunt doi oameni pe voturile cărora PSD contează în turul doi. Crin Antonescu a fost de la început alintat de către PSD, inclusiv Ion Iliescu neezitând să-şi manifeste simpatia faţă de acesta. Toată această stare de fapt demonstrează lipsa de personalitate politică a grupării liberale care este incapabilă să producă lideri autentici şi o politică proprie de atac.
În ceea ce priveşte numirea recentă al lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator BNR, venită tocmai după ce liberalii au clamat întruna varianta tehnocraţilor, ea este specifică duplicităţii politice caracteristice acestui partid. Cum mai poate vorbi PNL de tehnocraţi în fruntea ţării, când îl marginalizează pe Daniel Dăianu, un veritabil specialist, şi-l împinge în faţă pe Bogdan Olteanu, care poate reprezenta, alături de un Victor Ponta, simbolul parvenirii şi al imposturii produse de tânăra generaţie de politicieni?
Din păcate, lipsa unei forţe liberale reale pe scena noastră politică spune totul despre cât de avansată este economia de piaţă la noi. Sinonim cu libertatea economică, cu individualismul dat de iniţiativa privată, liberalismul este ideologia cea mai îndepărtată de realităţile româneşti şi, în consecinţă, şi cea mai greu de implementat. Este exact ce-i lipseşte României cel mai mult, fapt ce face cu atât mai mare dezamăgirea produsă de impostura şi neputinţa partidului liberal. Dar chiar dacă există impedimente majore din partea unui sistem de stat centralist corupt şi aservit clientelelor politice, cu atât mai mult ar trebui să existe o politică liberală de opoziţie înverşunată. Departe de ambiţiile PNL această atitudine. Au tăcut mâlc în perioada guvernării PDL-PSD, ba chiar mai mult, şi-au pregătit prin alianţa parlamentară cu PSD terenul electoral pentru o posibilă reintrare la guvernare.
În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta este complet lipsit de croi politic. Modelul acesta de candidat, care în primă fază poate stârni aprecieri pentru decenţă, aer intelectual, este unul cât se poate de vulnerabil. Fără a avea capacitate proprie de absorbţie electorală este omul cel mai uşor de controlat de cei care-l pun în faţă. Călduţ, plăcut, dar în acelaşi timp năşit politic de cine trebuie, adică de Dinu Patriciu. Liderul politic nu poate să fie un om cumsecade şi de bun simţ, în politică nu eşti la catedră, ci eşti pe baricade tot timpul, iar pe deasupra, dacă nu eşti un lider popular care să magnetizeze masele, rămâi doar o unealtă politică în mâna marilor gangsteri economico-politici care-şi ating negreşit scopurile prin oameni de genul acesta.

Însă scopul liberalilor nu este nici să producă lideri de forţă şi nici să promoveze cu adevărat politicile liberale, ci doar să se aşeze cu fundul lor moale pe conjunctura trambulină spre o nouă participare la guvernare, indiferent dacă ea este făcută din postura umilă de secunzi. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că destinul organismului politic liberal este marcat de politica jocului secund.