Se pare că după  tentaţia  de-a crea din România, o ţară demnă de zona Central Africană, în care să domnească  doar  forţa celor de la putere, nu şi forţa legii, lucrurile nu s-au limpezit întru totul. Dar chiar dacă tentativa  a fost blocată, unii parcă nu şi-au revenit. Premierul afirmă următoarele: "sistemul Băsescu, obişnuiţi-vă, încă 11 luni va face rău, va băga oamenii în închisori".

Îngrijorarea premierului, că vor intra la puşcărie politicieni în aceste unsprezece luni e de-a dreptul halucinantă. Sigur că e o vorbă spusă pentru gaşca politică, ceva de genul, am încercat să vă apăr, dar nu garantez că veţi scăpa. Aveţi puţintică răbdare! Cetăţenii, dacă sunt normali la cap, n-au niciun motiv să regrete  intrarea mafioţilor politici la puşcărie. E ca şi cum ţi-ar fura hoţul din casă televizorul şi bijuteriile, iar ţie ţi-ar părea rău că este condamnat. Pe umărul puşcăriaşilor nu pot plânge decît două categorii de oameni: puşcăriaşii  şi puşcăriabilii. Cine n-are potenţial infracţional, n-are cum să fie înduioşat de telenovela umanizării corupţilor, care a atins apogeul greţoşeniei cu Gigi Becali. Afirmaţia premierului e făcută ca şi cum Traian Băsescu i-ar fi putut bloca în vreun fel pe puciştii puşi să dărâme statul de drept şi justiţia. Nici măcar presa care a reacţionat prima, înaintea tuturor politicienilor sau a străzii, n-ar fi putut face ceva. Fără intervenţia dură a Occidentului, prin ambasadele sale şi a Comisiei Europene, gangsterii ar fi reuşit să scape de puşcărie cu legea-n mână. E cea mai dură intervenţie a Occidentului, incomparabil mai puternică decât astă vară. A mai fost şi castana pe care i-a aplicat-o liderul socialiştilor europeni, Hannes Swoboda, lui Victor Ponta. Nu e prima dată când socialiştii europenii le dau peste bot pesediştilor. E ştiut faptul că se cam ţin de nas, atunci când vine vorba de socialismul de tip baronet, de pe la noi. Această majoritate care părea pusă pe fapte mari, a ajuns să rateze toate proiectele promise. Nu-i deranjează nimeni, pentru că au suportul mediatic cel mai consistent şi aproape toată puterea. În afară de instanţele europene de care dau cu capul de fiecare dată. Driblează pe toată lumea, faultând dacă e cazul inclusiv portarul, iar când să scuture plasa, vine o forţă supradimensionată şi smulge plasa oprind jocul. Însă dincolo de dimensiunea etică există şi tainele jocului politic. Unii spun că Victor Ponta a ieşit deliberat din cursa pentru prezidenţiale, pentru că nu-şi dorea acest lucru fiind mai mult împins de la spate să candideze. Preferă să-şi asigure supremaţia în partid făcând pe plac baronilor, decât să tot lucreze la imaginea de bun european în lupta pentru un post pe care nu-l ţinteşte deocamdată. Revine astfel ipoteza Mugur Isărescu, care e drept că e ipoteza de serviciu, de fiecare dată când se face un pic de gol în zona prezidenţiabililor. Zonă care e destul de tulbure pe moment. Crin Antonescu pare a pica la mijloc în acest joc. Până la un punct merge cu PSD-ul, suficient cât să fie blamat şi privit cu suspiciune de electoratul de drepta, dar în acelaşi timp intră în divergenţe cu aliaţii, destul cât să ridice semne de întrebare în privinţa susţinerii sale la preşedinţie. Riscul de-a rămîne pe dinafară e mare. Acest balans politic e riscant. Singura sa şansă ar fi să iasă de la guvernare şi să intre în luptă. Doar că un partid nu e dispus să sacrifice ciolanul de dragul obsesiei unui singur om. Crin Antonescu e ca şi copiii care de la cinci la zece ani, de fiecare dată când sunt întrebaţi, îţi spun că vor să se facă poliţai când vor fi mari. El vrea să fie preşedinte, e obsesia pe care o frământă de cinci ani încoace. Oferta politică e jalnică, iar marea dezamăgire e produsă de cei care erau mai noi, iar unii chiar  tineri.  Să vezi aceleaşi practici la un om politic tânăr, ca la politicienii sulfuroşi ai anilor 90` şi început de 2000, e cu adevărat demoralizant pentru încă o generaţie de tineri care îşi dă seama că nu va fi beneficiara vreunei schimbări semnificative a societăţii, în timpul vieţii sale.