Motto: "Hei, voi, cei de dincolo...
La voi tot mai e vară şi fum?"
(Esenin)

Înainte de a intra în zona normalităţii, procesul electoral românesc mai face câteva tururi de stadion. Ultimul, acesta prezidenţial, a fost atipic, atât pentru comportamentul alegătorilor, cât şi pentru cel al comedianţilor de pe scena principală. Mă voi opri la alegători. Prima constatare. Deşi miza referendumului a fost uriaşă, practic va avea consecinţe asupra fiecărui cetăţean român, chiar dacă doar cam unul din doi s-a prezentat la urne. Aceasta înseamnă că la ora actuală aproape jumătate dintre români au rămas într-un stadiu de îndobitocire civică. Atunci când nu îţi pasă ce se va întâmpla cu tine şi cu copiii tăi înseamnă că meriţi să fii tratat ca o prefiinţă care nu înţelege decât jugul şi biciul. Adică au avut şi au ceea ce merită. Este un lucru să nu fii angajat politic şi este cu totul altceva datoria morală de a-ţi exercita dreptul garantat juridic la vot.
Sunt incapabili să înţeleagă faptul că în aceste condiţii ai dreptul să plângi, dar nu ai dreptul să te plângi. Necazul este că această jumătate subevoluată şi inertă îi trage în jos pe toţi ceilalţi, dintre care cei mai temperamentali nu suportă şi părăsesc ţara. Ţara se goleşte încet, încet, de tot ceea ce este mai activ, mai piperat şi mai cu iniţiativă, proporţia balastului uman, existent în orice populaţie, crescând continuu. Interesul general a atras cam unul din doi români, iar în turul doi al prezidenţialelor, acolo unde miza era doar clientelară, de partid, sau voturi "subvenţionate", participarea a fost aproape 2/3.
Incultura civică atinge, pe alocuri, nivele incredibile. Se duce la vot şi pune ştampila pe toţi candidaţii, dovadă de o crasă prostie (dacă nu este antiromânism!), pentru că cineva, oricum, trebuie ales. Ţara nu poate rămâne fără conducători, deci unul trebuie ales. Decât să aleagă altul în locul tău, mai bine alegi tu pe cel mai nepipernicit dintre piperniciţi. Ceea ce a apărut, însă, fără a o mai fi văzut de acum 20 de ani, a fost un fel de încrâncenare a electoratului. Încrâncenare cu îngustarea câmpului conştiinţei, a lucidităţii. Atunci, la începuturi, puţina încrâncenare care a existat avea un conţinut ideologic, la mijloc erau convingeri de tip ideologic. De data aceasta, îndârjirea alegătorilor nu mai avea asemenea conţinut, era doar un interes clientelar. Toţi cei care atârnau de partidul la putere, care "ar putea pierde", erau tensionaţi şi pe picior de luptă, iar cei care atârnau de partidele din opoziţie au pierdut sau sperau să câştige slujbe ori ceva din banul public se agitau contra. Încrâncenarea a coborât până la cele mai de jos nivele. Directorii "puşi" politic tremurau. Toţi cei legaţi prin fire de interese de pseudodirectorii politici, până la portari, tremurau şi ei. Aceştia antrenau familiile şi neamurile etc. Cei care atârnau politic de tabăra adversă se adunau invers. S-a văzut un şefuţ de echipuţă care aducea cu o camionetă nişte lucrători necalificaţi din construcţii şi făcea presiuni asupra bieţilor oameni, care deja nu mai erau interesaţi: "Haideţi, că să dă...", "Haideţi că o să vă dea...", "Haideţi, că dacă nu..., şeful...". Şeful era lipitoarea, care, prin contracte (licitaţii) câştigate politic... etc... Mi-e jenă să numesc partidul, dar toate partidele... cu piramidele lor clientelare. Practic, aproape întregul electorat era antrenat, prin intermediul clientelismului politic, într-o luptă îndârjită (jumătatea neinertă, care nu avea nimic de a face cu ideologia politică, cu interesul social sau naţional). Alegerile au ajuns pervertite de către cancerul social, numit clientelism politic. Acesta va naşte guvernări canceroase ale ţării. Toate problemele, oricât de grave ar fi, vor fi tratate la nivel de interes individual, la cel mai meschin nivel moral social. Faptul că interesul individual dezarticulat de fundalul interesului general devine anarhism social şi incapabil de o deplină împlinire este vizibil în situaţiile de criză. Suntem în plină criză şi, totuşi, minţile sunt atât de îngustate de presiunea clientelismului încât devin incapabile să vadă adevărul. Este o dovadă clară că oricine susţine şi va susţine în viitor clientelismul politic se face şi se va face vinovat de crimă împotriva viitorului acestui popor.

Nu ajunge reforma clasei politice. Ea este extraordinar de importantă, cu ea trebuie început. Dar pentru ca ea să dea roade, este necesară depolitizarea domeniilor specifice şi a nivelelor periferice ale administraţiilor de stat. Altfel, totul se va perverti şi altera în continuare.