Unii politicieni ar face orice pentru a câştiga imagine. Chiar să mintă şi să prezinte realizări care nu există decât pe hârtie. Pentru a primi o diplomă care să-i ateste meritele, primarul Şteiului, pedelistul Ioan Lucaciu, a trecut într-un formular, pe baza căruia a fost apoi nominalizat la o competiţie naţională, proiecte nerealizate, altele realizate parţial sau altele cu care nu a avut nicio legătură. Cu alte cuvinte, a indus juriul în eroare. Manevra ne-a fost sesizată de oameni din administraţia locală, care au rămas mască atunci când au văzut „realizările" pe care şi le-a asumat primarul. Locuitorii Şteiului şi ai Bihorului au dreptul să ştie ce anume şi-a trecut primarul Lucaciu la realizări şi să compare cu ceea ce există, de fapt, în realitate. În replică, edilul din Ştei susţine că totul nu este decât o manevră a opoziţiei locale, făcută cu scopul de a-l denigra. „Au început campania electorală mai devreme şi într-un mod urât".

În cadrul galei „Administraţia Locală la Înălţime" organizată la Bucureşti de Revista Română de Administraţie Publică Locală, eveniment în cadrul celei de-a patra ediţii a Forumului Administraţiei Româneşti, în jur de 90 de primari de oraşe şi comune (din vreo 400 înscrişi), au fost nominalizaţi pentru a fi premiaţi. Printre aceştia şi doi edili din Bihor: primarul Adrian Domocoş al Beiuşului şi Ioan Lucaciu din Ştei. Primul a luat premiul doi la categoria „primari de municipiu din NV ţării" în timp ce Lucaciu a luat tot premiul doi la categoria „Primari de oraşe din NV ţării", fiind nominalizat şi la „Primarul Anului". În cazul Beiuşului, primarul Domocoş a luat premiul deoarece administraţia condusă de el a fost singura din ţară care a reuşit să acceseze fonduri pentru încălzirea oraşului cu apă geotermală. O realizare importantă pntru un primar aflat la primul mandat, restul „realizărilor" fiind însă de mică importanţă şi ţinând mai mult de atribuţiile de serviciu zilnice ale unui edil. În cazul lui Ioan Lucaciu, premiul a fost acordat pentru „investiţiile derulate în Ştei". Hârşâit în cinci mandate, din care patru ca primar ales, uns cu toate alifiile, primarul Lucaciu şi-a întocmit un formular beton, completând aproape toate cele vreo 40 de poziţii şi cerinţe din documentul solicitat de juriu.

Proiecte bifate, realizate parţial

Pe formularul de participare trebuiau completate proiectele realizate în ultimele două mandate, sau în curs de finalizare. Fiecarea proiect trebuia descris în câteva cuvinte-obiective, număr de beneficiari, costuri, modalităţi de finanţare, parteneri. La primul capitol, „Creşterea calităţii vieţii locuitorilor", la punctul „Alimentarea cu apă" Lucaciu a trecut „Lucrări prioritare şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Ştei". Din start, primarul umflă numărul beneficiarilor la 15.000 de locuitori, când la ultimul recensământ oraşul avea în jurul a 9.000 de locuitori, cifră de altfel trecută şi pe site-ul Consiliul Judeţean Bihor. Metoda umflării numărului locuitorilor o va aplica apoi constant, la toate punctele. Deşi este bifat ca realizat, de fapt proiectul este finalizat în proporţie de 90%. La fel, parţial finalizat este al doilea proiect trecut la acest punct, „Îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată în localitatea Ştei-CNI în cadrul programului: sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a staţiilor de tratare a apei potabile".

Gaze naturale... gogonate

În timp ce extinderea staţiei de epurare este bifată corect la realizări, la punctul „Salubrizare" Lucaciu comite prima minciună gogantă susţinând că „s-a introdus colectarea selectivă a deşeurilor menajere prin repartizarea pubelelor STAS pe întreg teritoriul oraşului". Realitatea din teren şi confirmată este cu totul alta, firma Solceta care se ocupă cu salubrizarea oraşului abia dacă face faţă strângerii zilnice a gunoiului, darămite să-l colecteze selectiv. O minciună şi mai gogonată o produce primarul Lucaciu la punctul „Alimentarea cu gaze naturale". Aici edilul trece ca realizată „înfiinţarea sistemului de distribuţie gaze naturale în oraşul Ştei", exemplificând negru pe alb că s-a făcut „alimentarea cu gaze naturale a 3.140 de gospodării, a 68 de obiective social-culturale şi 150 de societăţi comerciale". În plus, primarul susţine că beneficiază de gaze naturale „15.000 de locuitori şi muncitori navetişti". De fapt, şteienii şi agenţi economici au parte de gaze naturale doar în visele lor frumoase, deoarece în realitate există doar un studiu de fezabilitate întocmit la solicitarea CL Ştei, iar reţeaua internă de distribuţie nu există. Magistrala de gaze a ajuns la marginea oraşului şi acolo a rămas. Deşi Ministerul Economiei, finanţatorul lucrări cu 4,4 milioane de lei, a realizat deja licitaţia pentru desemnarea firmei câştigătoare a lucrării, proiectul a îngheţat. Termenul de execuţiei al lucrării este de doi ani şi chiar în ipoteza în care executantul s-ar apuca mâine de lucrări, ele ar fi gata doar undeva la sfârşitul anului 2013.

Replica primarului

Prezent la videoconferinţa de vineri, 14 octombrie, de la Prefectura Bihor, pentru Recensământul populaţiei, primarul Ioan Lucaciu s-a arătat extrem de surprins la vederea formularului de participare la gala Administraţia Locală la Înălţime. „De unde vine atacul ăsta acum?! Au început iarăşi să se ocupe cu prostii, cam ştiu eu cine se ocupă cu aşa ceva...", a fost prima reacţie a primarului. Acesta recunoaşte că nu el a completat formularul, ci o angajată de la „biroul de integrare europeană al primăriei", pe care a şi sunat-o, să-i confirme, dacă a completat un formular atât de stufos (9 pagini - n.r.). „Eu ştiam numai de vreo două pagini, în care am trecut vreo cinci proiecte mari" a spus primarul Lucaciu. Dacă într-o primă fază a comentat o parte din proiectele descrise în formular, în sensul că la toate a avut o contribuţie importantă, fie şi prin demersurile către alte instituţii publice, primarul a cotit-o brusc: „Fac pariu cu tine că totul e o făcătură. Este un fals. De unde au reuşit ăştia să scoată antentul organizatorilor, nu ştiu, dar îţi spun că este un fals".

Primarul a plecat apoi la Ştei, promiţând că o să trimită „adevăratul formular". Numai că pe site-ul Revistei Române de Administraţie Publică Locală, la secţiunea APLH 2011- Câştigători, există atât confirmarea premiului primit cât şi formularul de participare al primarului din Ştei, în format PDF. Adică exact acela despre care spunea că este contrafăcut! În acest caz, singura variantă logică ar fi ca primarul să solicite celor care i-au dat diploma să i-o retragă, deoarece a obţinut-o nemeritat! (Va urma)