De ce le-a fost mai frică românilor tot nu au scăpat. Doar prin simpla reducere a cheltuielilor bugetare, pariul cu FMI pe marginea încadrării în deficitul prognozat e departe de a fi câştigat. Diminuarea veniturilor unei treimi din populaţia României va declanşa, la rândul ei, firescul instinct de conservare al scăderii consumului şi contracţia mediului de afaceri autohton.

 

Ca orice conflict, fie el şi social, criza economică nu are numai victimele ei colaterale, ci şi propriii îmbogăţiţi care acum îşi freacă mai abitir mâinile a saftea şi chilipir. Pe de o parte, bancherii, care par că au tras obloanele ghişeelor de credite pentru persoane fizice şi juridice, prosternându-se într-un amantlâc contra naturii cu statul ce le-a devenit, de-o vreme, client VIP, plătindu-le dobânzi preferenţiale care au atins şi 14%. În tot acest timp miliardele de euro împrumutate de la organismele financiare internaţionale au fost plimbate prin tezaurul BNR pentru a ajunge la băncile comerciale, via Ministerul de Finanţe, pentru plata creditelor scadente angajate pentru achitarea salariilor bugetare şi prestaţiilor sociale. Un circuit ameţitor menit parcă să piardă urma zecilor de miliarde de euro angajate pe un termen prea scurt pentru a le înapoia la scadenţă şi utilizate prea prost şi populist pentru a nu reînnoi căciulirea. Presa financiară a semnalat prompt că numai anul trecut statul a împrumutat de la bănci peste 15 miliarde de euro, la care s-au adăugat alte peste 12 miliarde de la FMI şi încă 7 miliarde de la Banca Mondială, BERD, BEI, IFC şi CE. Aproape 33 de miliarde de euro din care nici o treime nu s-a alocat pentru investiţii publice. Şi atunci cine să le dea înapoi, firmele de partid care au dat parandăratul înainte? Sau poate companiile multinaţionale, singurele care prosperă în mediul de afaceri, că doar nu de flori de măr în spatele fiecărui investitor străin, fie el francez, ungur sau austriac stă o subsidiară bancară de aceeaşi cetăţenie, prin subteranele căreia profitul se întoarce în siguranţă în PIB-ul ţării mamă?
Dar nu numai conjuraţia bancherilor pare că a pus gând rău investitorilor români, ci şi promotorii şi protectorii economiei subterane, ale cărei dimensiuni ating aproape jumătate din PIB. Pe fondul reducerii consumului în urma preconizatelor diminuări ale cheltuielilor bugetare, piaţa neagră se va consolida în dispreţul iniţiativelor de combatere a evaziunii fiscale, paralizate practic prin amputarea veniturilor celor abilitaţi s-o constate. Există destulă necinste şi corupţie în sistemul de control a veniturilor statului şi când salariile şi stimulentele inspectorilor erau fabuloase, darmite acum, când briciul lui Boc le-a extirpat sfânta pătrime.

 

Fără un sprijin real din partea statului - care poate însemna şi un program coerent de redresare a economiei naţionale, prin descurajarea pieţii negre şi fiscalizarea fiefurilor subterane - producătorilor români le va fi din ce în ce mai greu să-şi susţină afacerile. Numărul falimentelor alarmant de mare înseamnă că în economia privată a început deja dura selecţie naturală. Ceea ce nu se poate spune despre sectorul bugetar, unde există riscul ca veniturile cu 25% mai mici să atragă de la sine o lene cu 50% mai mare...