Consecinţa acestui portret în oglindă a mediului privat o reprezintă şomajul. Însă dacă până nu demult se putea vorbi de numărul şomerilor generaţi de criză sau, în cazul nostru, şi de o slabă dezvoltare a mediului privat, acum a apărut un nou fenomen şi mai îngrijorător, cel al şomerilor nedeclaraţi, care au încetat să-şi mai caute un loc de muncă.

Un fel de paralizie a corpului social. Era însă inevitabil să se ajungă aici, perioadele lungi de căutare fără rod generând resemnarea. Datele statistice prezentate de Eurostat relevă pe anul trecut un număr de circa 455.000 de români care nu figurează în rândul şomerilor şi care au renunţat să-şi mai caute un loc de muncă. O cifră mare, care e într-o uşoară creştere şi în anul 2011. Am putea spune că numărul acestor şomeri neînregistraţi, care pe deasupra au şi renunţat la căutările zadarnice, ar dubla rata şomajului, dacă ar fi în evidenţe. Se mai adaugă la aceştia şi un procent consistent de angajaţi part time, aşa zişii sub-angajaţi, circa 2,5% din totalul forţei de muncă, adică vreo 244.000. Mulţi dintre aceştia, cu contracte de drepturi de autor, astfel că au mai căzut încă o dată victime din pricina suprataxării guvernului Boc, mai ales în contextul în care de cele mai multe ori remuneraţia era una simbolică. Din păcate, nici chiar în condiţiile unei ameliorări a crizei, în viitor, soarta şomerilor nu pare a fi una roz, dat fiind faptul că multe dintre firme şi-au optimizat activitatea, investind în tehnologie, ca să fie mai productive. Un alt impediment pentru şomerii de lungă durată îl reprezintă politica angajatorilor, care de regulă evită angajarea unor persoane aflate de multă vreme fără serviciu. Sigur că fenomenul este general european, ceea ce accentuează şi mai mult blocajul pentru românii rămaşi pe dinafară. Însă, în ceea ce priveşte numărul celor care nu-şi mai caută loc de muncă stăm foarte prost faţă de alte ţări, raportat la numărul populaţiei. Ponderea românilor care au renunţat să-şi mai caute un serviciu reprezintă 4,6% din totalul forţei de muncă, doar câteva ţări din UE fiind într-o situaţie mai rea decât noi: Italia (11%), Bulgaria (8,3%), Letonia (8%), Estonia (5,9%), Luxemburg şi Ungaria (4,7%). Dar, chiar şi aşa, oricâte similitudini am încerca să găsim pentru a ne omogeniza la nivelul crizei cu multe dintre ţările europene, nu am face decât să creăm o percepţie falsă. De unde au căzut ceilalţi şi unde eram noi? E suficient să comparăm cuantumul ajutorului de şomaj cu majoritatea ţărilor europene sau să vedem că la nivel salariului minim pe economie suntem de până la 8 - 10 ori în urma altor ţări, aflate desigur şi ele în criză.

Deşi tendinţa europeană înclină spre austeritate, tot mai multe voci indică soluţia alternativă, a austerităţii combinate cu măsuri de creştere economică. Pentru actuala putere e uşoară alinierea sub umbrela europeană, dar şi deresponsabilizantă totodată, fapt reflectat de inexistenţa unor măsuri de stimulare economică în toţi aceşti ani de criză.