Am avut norocul să stau câteva zile în Barcelona luna aceasta și să cunosc, din teren cum ar spune unii, părerile celor două tabere din regiune. La un training cu medici, care s-a desfășurat la Sant Hilari Sacalm, lângă Barcelona, l-am cunoscut pe Paulo, un catalan vulcanic, pe care am avut îndrăzneala să îl invit la masa pensiunii la care stăteam.

 

Bărbatul, brunet și cu tenul alb, cu ochii negri și plete, a fost foarte deschis așa cum au fost toți cei din regiune, cu care am intrat în contact. Mi-a explicat că există diferențe mari între cultura catalană și cea spaniolă, că spaniolii au fost cei care le-au invadat regiunea cu câteva secole în urmă, că 23% din PIB-ul Spaniei este dat de Catalonia și că lor nu li se pare normal să finanțeze un guvern corupt sancționat în repetate rânduri de UE. Paulo era implicat emoțional în ceea ce se întâmpla acolo pentru că, spunea el, un unchi de-al lui fusese arestat pentru că tipărise și împrăștiase manifeste, lucru care, pentru el, era un atentat la libertate și democrație. Vorbea repede și precipitat și a bătut chiar cu pumnul în masă când i-am spus că ar trebui schimbată Constituția, devreme ce acolo scrie că Spania este stat indivizibil, și că, în acest context, prin organizarea unui referendum, se încalcă Constituția. Dincolo de nervozitatea accentuată, Paulo mi-a explicat că și ei știu asta dar că e imposibil să schimbe constituția fără voința majorității, iar catalanii nu sunt majoritari. Faptul că trata într-un mod naiv și superficial situația s-a văzut în răspunsul la întrebarea privind urmările unei eventuale diviziuni. „După ce vom scăpa de Spania vom intra în UE”, a spus catalanul, iar când i s-a explicat că pentru asta trebuie să fie toate țările de acord (cu mențiunea că Spania va vota clar împotrivă) a venit cu exemplul Norvegiei. „Trăiesc bine și fără UE”, a spus el. Adevăratele paie pe foc le-a pus însă un coleg francez, un anestezist care atunci când s-a așezat la masă a spus direct că demersul Cataloniei este unul egoist. „Suntem într-o Europă cu foarte multe probleme. Avem războiul cu Statul Islamic, atentate, Rusia în coastele noastre, avem Brexit. Exact asta mai lipsea, independența Cataloniei. Și de ce vreți independență? Pentru că aveți bani. Ce lucru mai egosit de atât poate exista. Nimeni nu a auzit de Catalonia înainte de acest scandal. Cunoaștem, știm cine e Spania, unde e Spania, ce cultură are Spania, dar Catalonia? Cine e Catalonia?”, s-a întrebat retoric Michel, sub privirile catalanului care scotea flăcări pe nas.

Într-o altă zi am avut ocazia să discut cu unul dintre medicii spanioli, din Madrid, care mi-a confirmat în parte cele spuse de catalan. Nici spaniolii nu sunt mulțumiți de guvernul lor, susțin că nu îi reprezintă și au ieșit în stradă în mai multe orașe pentru a protesta împotriva faptului că au fost arestați lideri ai catalanilor care voiau independență. „Ce s-a întâmplat acolo, nu are nicio legătură cu democrația și libertatea așa cum o vrem noi. Nu toți catalanii vor însă independență, iar despre asta nu se vorbește prea mult. Mulți dintre spanioli ar vrea să se organizeze acest referendum să vedem cum stăm și să terminăm cu această poveste. Nu știu cât la sută din PIB este dat de catalani, dar știu sigur că principalul motor al economiei spaniole este Madrid, nu Catalonia. Iar cei din regiunea aceasta au drepturi și libertăți extinse mult, comparativ cu alte zone istorice din Spania. Plătesc taxe mai mici și li se întorc înapoi o parte din bani, își pot folosi limba, cultura, au autoguvernare locală etc”, a spus spaniolul. Un articol din Guardian specifica, în acea perioadă, că locuitorii din Catalonia, care nu vor independență, trec prin clipe de coșmar din cauza naționaliștilor catalani. Sunt considerați trădători, li se scriu lucruri obscene pe locuințe, pe mașini. Și cu toate acestea procentul celor care vor independență este cam același cu al celor care vor să rămână cu Spania.  

Cu o seară înainte să plec din Bacelona, m-am oprit la un bar să gust un Mojito. Strada s-a umplut brusc de zgomote așa că am ieșit afară să văd ce se întâmplă. Văzând că mă uit mirat, un catalan, în vârstă, cu părul alb, mi-a explicat că oamenii protestează împotriva guvernuui spaniol și că așa obișnuiesc ei să protesteze, ies la geamul apartamentului și bat în oale. În același bar am schimbat câteva vorbe cu omul din spatele tejghelei, care mi-a spus că în Barcelona, în urmă cu câteva săptămâni se protestase împotriva turiștilor. „No tourists, no money!” spunea el revoltat. A încheiat discuția pe ton ușor amuzant: „I'm catalan, but i'm not stupid!”.