Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua în discuţie, în 11 septembrie, recursul privind achitarea unor crime de război comise de mareşalul Ion Antonescu, de guvernatorul Transinistriei - Gheorghe Alexianu şi de şeful Gărzii de Fier - Horia Sima. În 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât achitarea mareşalului Ion Antonescu, şeful Gărzii de Fier, Horia Sima şi a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940, pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietică". În procesul lui Ion Antonescu - militarul care a preluat puterea în România în 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea - Protocolul secret numărul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov, dintre Germania şi URSS, la data judecăţii în 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvăluit la acea dată opiniei publice, se arată în motivarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Acest aspect a fost relevat în cadrul judecării cererii de revizuire a procesului, făcută de fiul lui Gheorghe Alexianu - fostul guvernator al Transinistriei, condamnat într-unul din dosarele lui Ion Antonescu. În procesul de revizuire, declanşat la 60 de ani de la sentinţa de condamnare a Guvernului Antonescu, s-a arătat că "starea de necesitate şi de legitimă apărare în care s-a aflat România urmare acestui protocol şi urmat de ultimatuurile sovietice din vara anului 1940, s-au răsfrânt şi asupra condamnatului Alexianu Gheorghe". În 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea în parte a Hotărârii17, dată în 1946, constatând că Protocolul secret 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenţă stabilite, a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de România în anul 1940. "A încălcat prin aceasta normele imperative ale dreptului internaţional de la acea dată, cu privire la integritatea teritorială a statelor, respectiv art.10 din Pactul Societăţii Naţiunilor, fiind prin urmare nul", susţine judecătorul CAB, Adrian Podar. Mai mult, pentru faptele imputate - în ciuda existenţei Protocolului secret, despre care s-a vorbit de abia în timpul procesului declanşat la CAB în 2006 - judecătorul Podar îi achită, alături de Gheorghe Alexianu, şi pe mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu - fostul ministru de Externe, Horia Sima - şeful Gărzii de Fier, Pantazi Constantin, Vasiliu Constantin, Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Traian Braileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Danulescu Constantin, Buşilă Constantin, Mareş Nicolae, Petre Tomescu Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Protopopescu Ioan, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin şi Iaşinschi Vasile. Cu privire la inculpatul Alexianu Gheorghe, s-a reţinut că acesta, în calitate de fost guvernator al Transnistriei "după data de 6 septembrie 1940, a militat pentru desăvârşirea intrării armatelor germane pe teritoriul ţării, prin participarea sa în Consiliile de Miniştri, începând de la 7 iulie 1941 pînă la 26 ianuarie 1944". În sentinţa din 1946 se arată: "Având în vedere că după cum rezultă din stenogramele Consiliilor de Miniştri, acuzatul Gheorghe Alexianu a fost prezent şi în şedinţa de la 19 iunie 1941, când s-a hotărât declararea războiului împotriva URSS-ului, iar apoi prin concursul ce l-a dat guvernului Antonescu, a sprijinit continuarea războiului, atât împotriva URSS-ului, cât şi împotriva Naţiunilor Unite; având în vedere că după cum rezultă din şedinţa Consiliului de Miniştri de la 13 noiembrie 1941, rezultă că acuzatul Gheorghe Alexianu a ordonat şi desăvârşit acte de teroare, cruzime si de suprimare asupra populaţiei din teritoriul unde s-a purtat războiul. Din stenograma acestui consiliu, rezultă convorbirile ce au avut loc între Ion Antonescu şi acuzatul Gheorghe Alexianu cu privire la represiunile ce au avut loc la Odessa, cu care ocaziune acuzatul Alexianu răspunde că represiunea de la Odessa a fost destul de severă, că au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odessei, populaţia civilă din acel oraş; având în vedere că acuzatul Gheorghe Alexianu, în calitatea sa de Guvernator al Transnistriei, a ordonat si organizat munci excesive şi deplasări şi transporturi de persoane, în scopul exterminării acestuia, fapt ce rezulta din Ordonanţa nr.26 prin care ordona instituirea muncii obligatorii pentru toţi locuitorii Odessei între 16-60 de ani, sub sancţiunea internării lor în lagăr, ceea ce în realitate constituia un mijloc de exterminare, iar prin Ordonanţa nr.35 din 2 ianuarie 1942 dispune deportarea tuturor evreilor din Odessa în regiunea Berezovca, unde sunt masacraţi în masă; având în vedere că acuzatul Gheorghe Alexianu, în calitatea sa de Guvernator al Transnistriei şi-a însuşit din acest teritoriu, abuziv, bunuri private. El mai făcea şi acte de generozitate, trimiţând în ţară la diverse persoane nenumărate daruri de mare valoare; că, datorită participării sale în Guvernul Antonescu, în calitatea sa de Guvernator al Transnistriei, acuzatul Gheorghe Alexianu a realizat averi în mod ilicit, profitând şi de legătura cu ceilalţi conducători antonescieni şi de legiuirile şi măsurile de fapt cu caracter hitlerist şi rasial; având în vedere că după cum se constată din actele aflate în dosarul nr.55/945, vol.III, al Cabinetului de instrucţie, acuzatul Gh. Alexianu a ordonat şi iniţiat înfiinţări de ghetouri, lagăre de internare şi deportări din motive de persecuţie politică si rasială; că, de asemenea din actele dosarului, susindicat, se mai constată că acuzatul Gheorghe Alexianu, a ordonat masuri nedrepte de concepţie hitleristă şi rasială, practicând cu intenţie o execuţie excesivă a legilor derivate din starea de război şi a dispoziţiunilor cu caracter şi rasial; că, în fine, numitul acuzat s-a pus în slujba hitlerismului şi fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor sale politice şi la aservirea vieţii economice a tării, în detrimentul şi interesele poporului român şi în interesul Germaniei hitleriste şi pentru sprijinirea războiului de agresiune contra URSS-ului". În replică, Curtea de Apel Bucureşti apreciază, la 60 de ani de la producerea evenimentelor, că războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, în condiţiile stării de necesitate prelungite, a fost legitim, până la înlăturarea iminenţei pericolului militar sovietic. Războiul preventiv purtat de România a avut drept cauză legală justificativă, starea de necesitate continuă şi iminentă de la frontiera de răsărit. Pentru acest motiv el nu a încălcat, articolul 3 din Convenţia de definire a agresiunii din 1933, întrucât nu s-a bazat pe justificări de natură subiectivă, ci pe una legală, respectiv reglementarea legală a scuzei de înlaturare a stării de necesitate. "Aşa fiind, urmează că Alexianu Gheorghe şi ceilalţi condamnaţi pentru crima prevăzută de articolul 2 litera a să fie achitaţi parţial, fiind aplicabile dispoziţiile articolul 131 din Codul penal în vigoare la acea dată, cu privire la starea de necesitate. În cadrul acestei proceduri penale nu pot fi analizate celelalte elemente constitutive ale infracţiunilor contra păcii reţinute în sarcina condamnatului Alexianu Gheorghe, întrucât anularea hotărârii nu se poate face decât în măsura în care a fost admisă revizuirea, potrivit limitării impuse de articolul 406 alineatul 1 Cod procedură penală actual. Tot limitări ce ţin de măsura în care a fost admisă prezenta cerere de revizuire fac inoperabile discuţii în legătura cu celelalte crime pentru care a fost condamnat Alexianu Gheorghe", se arată în decizia din decembrie 2006 a CAB. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de revizuire formulată de petiţionarul revizuient Alexianu Şerban Sorin Alexandru, fiul condamnatului Alexianu Gheorghe (decedat), împotriva Hotărârii 17 din 17 mai 1946 a Tribunalului Poporului. În ceea ce priveşte Colaborarea militară dintre România şi Germania, în cadrul Alianţei Tripartite: achită parţial pe condamnatul Alexianu Gheorghe pentru crima contra păcii prevăzută de art.1 lit.b din D-L312/1945, în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală numai în raport de Uniunea Sovietica bolşevică, întrucât această putere, împreună cu Germania naţional-socialistă, şi-a delimitat sfera de influenţă în Europa de Est prin pactul de neagresiune. Garantarea securităţii României prin pătrunderea trupelor germane în România nu putea prin urmare să constituie o ameninţare la adresa Uniunii Sovietice militarea la asemenea fapte neîntrunind elementele constitutive ale acestei crime de agresiune. Curtea a extins efectele revizuirii, în mod corespunzător, prin aplicarea art.406 alin.2 Cod procedură penală şi cu privire la ceilalţi condamnaţi din cauza revizuită care au fost condamnaţi tot pentru crima prevăzută de art.1 lit.b, dispunând achitarea acestora, pentru acelaşi motiv. Este cazul condamnaţilor Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Pantazi Constantin, Vasiliu Constantin, Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Dănulescu Constantin, Buşilă Constantin, Mareş Nicolae, Petre Tomescu, Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Protopopescu Ioan, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin şi Iaşinschi Vasile. Pentru identitate de raţiune cu cele de mai sus, nici permiterea de către autorităţile române a pătrunderii trupelor hitleriste în România, in condiţiile Pactului Ribbentrop-Molotov, nu întruneşte elementele constitutive ale crimei contra păcii prev. de art.1 lit.a din D-L.312/1945, numai in raport de Uniunea Sovietică bolşevică. Curtea dispune prin urmare, achitarea parţială, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a condamnaţilor: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Pantazi Constantin, Dobre Gheorghe, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Mareş Nicolae, Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin şi Iaşinschi Vasile. CAB a constatat că România, prin regimul Ion Antonescu, a colaborat militar cu Puterile Axei în cadrul Pactului Tripartit, fără încheierea unui tratat militar şi şi-a păstrat o relativă autonomie decizională, care a atras responsabilităţi proprii alături de cele ale Alianţei. Astfel, în ceea ce priveşte Războiul declanşat de Alianţa Pactului Tripartit, împotriva Uniunii Sovietice şi Naţiunilor Unite, (în care România a acordat Alianţei ajutor militar), CAB constată că după 12 iunie 1941, prin acceptarea planului de operaţii militare Barbarossa, de cuceriri teritoriale, România s-a angajat în cadrul Alianţei Pactului Tripartit, într-un război de agresiune împotriva Uniunii Sovietice şi Naţiunilor Unite, fiind corectă condamnarea inculpaţilor sub acest aspect, pentru crimă prev. de art.2 lit.a din D-L.312/1945. Războiul Germaniei naziste a fost caracterizat ca agresiv, cu autoritate de lucru judecat, de către Tribunalul de la Nürnberg, în 1946. În ceea ce priveşte Războiul declanşat de România, (în care a primit ajutor militar german), împotriva Uniunii Sovietice, de eliberare a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, înglobate de RSFS Rusă în componenţa RSS Moldovenească şi RSS Ucrainiană: instanţa îl achită parţial pe condamnatul Alexianu Gheorghe pentru crimă contra păcii prev. de art.2 lit.a din D-L.312/1945, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală şi art.131 din Codul penal Carol al II-lea, întrucât războiul României împotriva Uniunii Sovietice (început la 22 iunie 1941 şi purtat până la înlăturarea iminentei pericolului militar sovietic), a fost legitim, fiind desfăşurat in stare de necesitate, ca război de apărare preventivă, împotriva ameninţărilor armate ce au continuat la frontiera de est a României. Procesul principalilor protagonişti ai regimului Antonescu, în care au fost judecaţi pentru crime în legătură cu cel de-al doilea război mondial, a avut loc la Bucureşti, în conformitate cu angajamentul luat de noul guvern român faţă de Aliaţi, în Armistiţiul semnat la Moscova, în 12 septembrie 1944. Prin hotărârea 17 din 17 mai 1946, Tribunalul Poporului din Bucureşti a condamnat, între alţii, pe inculpatul Alexianu Gheorghe, fost guvernator al Transnistriei în regimul Ion Antonescu, după cum urmează: la trei pedepse cu moartea şi 10 ani degradare civică pentru 3 infracţiuni de dezastrul ţării prin săvârşirea crimei de război; la patru pedepse constând în detenţiune grea pe viaţă şi 10 ani degradare civică pentru infracţiunea de dezastrul ţării şi pentru alte trei infracţiuni de dezastrul tării, prin săvârşirea crimei de război; la două pedepse constând în munca silnică pe viată şi 10 ani degradare civică pentru infracţiunile de dezastru ţării prin săvârşirea crimei de război prevăzută. Revizuirea sentinţei din 1946 a fost cerută iniţial la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis că instanţei Curţii de Apel Bucureşti îi revine competenţa de judecare. Decizia pronunţată în 5 decembrie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti a fost contestată la instanţa supremă. Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Moldova a criticat decizia Curţii de Apel Bucureşti de reabilitare parţială a generalului Ion Antonescu, precum şi recunoaşterea ocupării de către România a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Bucovinei de Nord. Republica Moldova s-a arătat "indignată" de hotărârea instanţei române care statuează "drept legitimă ocuparea de către România a teritoriului Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Bucovinei de Nord". Şi oficialii de la Moscova au condamnat sentinţa instanţei române prin care "dictatorul fascist al României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Antonescu, a fost exonerat de titlul de criminal de război". Ion Antonescu, generalul "Roşu", a preluat puterea în septembrie 1940 şi a guvernat timp de câteva luni România împreună cu Garda de Fier, condusă de Horia Sima. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Antonescu, autointitulat, la acea vreme, Conducătorul României, titlul similar Fuhrer-ului, a rămas singur la putere, rolul tânărului rege Mihai fiind unul pur decorativ. Antonescu, ridicat la rangul de Mareşal, a fost îndepărtat de la putere în 23 august 1944, arestat de comunişti şi trimis în detenţie în Uniunea Sovietică. Doi ani mai târziu, el a fost adus în România, judecat de un "Tribunal al Poporului", condamnat la moarte şi executat prin împuşcare la Jilava.