Vor deveni noile "regiuni", ce se intenţionează a fi create, nişte "cornuri ale abundenţei" pentru români sau vor deveni nişte superstructuri parazitare şi ineficiente în care clientela politică va primi nişte slujbe şi sinecuri bine plătite fără a face mare lucru pe acolo?!

Se vor găsi pentru regiuni nişte oameni de mai bună calitate decât cei de la nivelul prefecturilor şi primăriilor, care să fie în stare să atragă mai multe fonduri europene?! Oare criteriul de selecţie al lor va fi unul bazat pe competenţă sau tot prin cel politic, generator de corupţie?! Desigur, fiind un nivel ierarhic superior judeţului, regiunea va avea şi un nivel de salarizare superior, cu un fond de salarii mai mare, dar şi cu alte cheltuieli administrative pe măsură (chiria pentru clădirile sedii, electricitate, apă, căldură, birotică, logistică, sisteme informaţionale, mobilier, comunicaţii etc.). Pe de altă parte, se subînţelege că angajaţii acestor noi superstructuri vor fi recrutaţi din toate judeţele componente, pentru a se înlătura suspiciunile de inechitate şi parţialitate, ceea ce presupune alte cheltuieli suplimentare pentru cazare, transport etc. Este, deci, necesar, ca înainte de a purcede la această regionalizare, să se facă o analiză temeinică şi să se cumpănească dacă aceste cheltuieli suplimentare vor justifica "sporul" de fonduri europene ce urmează a fi atrase de către aceste noi structuri. De asemenea, nu trebuie exclusă nici posibilitatea ivirii unor nemulţumiri din partea judeţelor componente din afara "centrului" regiunii, cunoscându-se faptul că, de regulă, "cine împarte, parte îşi face". O importanţă covârşitoare trebuie acordată prefigurării acestor regiuni, astfel încât să se asigure o dezvoltare economico-socială echilibrată a tuturor judeţelor componente, pentru a se elimina treptat decalajul dintre ele. De aceea, la baza regionalizării trebuie să stea studii şi analize temeinice şi complexe, care să ţină seama de caracteristicile istorice, geografice, demografice, economice, sociologice, de mediu, precum şi de mutaţiile şi tendinţele ce se prefigurează într-un orizont de timp determinat, în strânsă relaţie cu tendinţele populaţiei şi ţinând seama de factorii conjuncturali ce pot interveni pe parcurs. Dată fiind importanţa şi complexitatea acestui demers, este bine ca autorităţile să nu se grăbească cu regionalizarea numai de dragul de a bifa încă o "realizare", care s-ar putea să ne coste pe noi toţi foarte scump. Fără a nega importanţa şi necesitatea fondurilor europene, consider că politicile şi strategiile economice ale Guvernului trebuie orientate spre dezvoltarea bazei economice proprii, respectiv a producţiei de mărfuri şi servicii, crearea de locuri de muncă, respectiv de venituri la bugetul ţării, dar şi al cetăţenilor contribuabili. De aceea, atât fondurile europene, cât şi cele proprii, trebuie îndreptate spre investiţii productive, spre susţinerea agenţilor economici privaţi, lăsând pentru mai târziu alte domenii care nu produc, ci doar consumă. Se ştie că o bază economică slabă generează o suprastructură stufoasă şi birocratică, prin crearea unor organisme cu rol coercitiv, de urmărire, control şi constrângere, cu influenţe negative asupra bunului mers al activităţii economice, mai ales când acestea dau dovadă de prea mult zel, mergând până la abuzuri şi exagerări dăunătoare agenţilor economici şi, în consecinţă, economiei, or, aceste organisme trebuie să aibă un rol constructiv şi nu destructiv.

Diminuarea unor fenomene negative din economie (de tipul evaziunii fiscale) se poate face, în primul rând, printr-o politică fiscală raţională, care să încurajeze şi nu să-i descurajeze pe investitori, o politică fiscală stabilă şi de lungă durată. O fiscalitate mare, cu un grad mic de realizări şi cu un aparat ce consumă o mare parte din fonduri, nu are sens, deoarece un buget construit pe o asemenea fiscalitate nu numai că nu este real, ci este de-a dreptul neproductiv, dăunător pentru economie. În locul unor asemenea organisme ar trebui create organisme specializate în prognoze şi studii de piaţă care să stea la baza orientării politicii economice naţionale, regionale şi de la nivel de agent economic, dar şi instituţii specializate în comerţ internaţional, care să studieze, să exploreze şi să faciliteze pătrunderea produselor româneşti pe piaţa internaţională. Cu atât mai mult cu cât agenţii economici români nu au prea multă experienţă în acest domeniu şi, mai ales, în găsirea de pieţe externe stabile şi sigure. În altă ordine de idei, dacă se doreşte ca întreaga economie naţională să nu intre în insolvenţă într-un timp relativ scurt, legea insolvenţei trebuie abrogată imediat. În concluzie, investiţii productive cu orice preţ şi cu orice sacrificii, iar statul român să nu mai apeleze la credite externe înrobitoare, ci să se împrumute de la populaţie, atrăgându-i economiile prin intermediul unor titluri de valoare de tipul obligaţiunilor cu termene de răscumpărare, convenabile atât pentru stat, cât şi pentru cetăţenii sau agenţii economici români.