Pe scenă şi în spatele scenei, acelaşi spectacol. Reîntors de ceva vreme acasă, regizorul Ioan Ieremia a intrat în câteva rânduri în culisele teatrului orădean şi a deranjat. Vrea să pună în scenă, la Oradea, un spectacol, dar nu este acceptat. Nu se lasă şi vorbeşte despre înţelesul artei teatrului, politică, masonerie şi interesele meschine care au dus la separaţia etnică a teatrului orădean. Regizorul orădean are în spate o carieră de peste 40 de ani, a fost directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" din Timişoara şi a colaborat de-a lungul anilor cu nume grele ale teatrului românesc. De cealaltă parte, Daniel Vulcu nu a prea ieşit în presă de când ocupă funcţii adminstrative şi politice, cu excepţia „atribuţiilor de serviciu". Nu a încetat în schimb să-şi onoreze profesia, regizează şi joacă la greu. Între cei doi colegi de scenă există puncte comune, dar şi multe diferenţe. Astăzi începe dialogul regizorul Ieremia, iar în ediţia de luni sperăm să intre în scenă Daniel Vulcu, căruia îi oferim posibilitatea de a da un răspuns.

Ioan Ieremia - critici acide la adresa lui Daniel Vulcu - "Singurul baron din cultura noastră"

Reporter: Aţi revenit acasă de doi ani, dar nu v-am văzut "la muncă", nu aţi regizat încă niciun spectacol. Care este explicaţia?

Ioan Ieremia: Nu mă lasă regizorii amatori din Oradea, speriaţi că s-ar putea să le umbresc celebritatea locală. Anul trecut, pe  vremea asta, directorul Daniel Vulcu îi spunea fiului meu că "niciun actor din Oradea nu vrea să lucreze cu mine". Uman şi profesional este o mistificare, măcar pentru că actuala trupă de actori, mai tânără, nu mă cunoaşte, nu  ştie că, student fiind, pe scena acestui teatru am debutat, că mari actori ai teatrului românesc precum Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Mircea Albulescu, Damian Crâşmaru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Marinescu, Adrian Pintea, Horaţiu Mălăiele, Claudiu Bleonţ s-au simţit onoraţi să lucreze sub îndrumarea mea, că am făcut la Timişoara, de câteva ori, cel mai bun spectacol din ţară. Am avut grijă de mulţi actori tineri pe care i-am dus până la premii de interpretare pe ţară. Importanţi actori ai teatrului orădean, precum Nicolae Toma, Ion Mâinea, Harizomenov, Petre Panait m-au invitat să lucrez cu ei, chiar şi Daniel Vulcu, când era numai actor. Azi, directorul Vulcu îşi păzeşte crispat domeniul acaparat printr-un algoritm politic, deşi i-am jurat că nu vreau să fac decât spectacole cu care Teatrul pe care-l conduce să se mândrească.

Rep.: Aveţi ceva de reproşat agendei de spectacole a Teatrului orădean, pe latură artistică, inclusiv directorului Vulcu?

I.I.: Bineînţeles, el face greşeala să se considere regizor, mizând pe inocenţa publicului care aplaudă cu o regretabilă generozitate şi când ar trebui să ne fluiere. Puterea politică îţi poată da putere administrativă sau economică, nu şi putere culturală sau profesională. Liberalul Daniel Vulcu nu acceptă concurenţa, nu se lasă abordat decât în logica intereselor personale. Ambiţios şi viclean, pare că nu are sentimentul românesc al fiinţei şi face gafe culturale, umilind românii din Oradea. Întăbulându-şi şi Ansamblul Crişana, şi-a divulgat gustul şi predilecţia pentru folclorul care l-a format. Şi nouă ne plac dansurile ţigăneşti, dar Teatrul este o artă cultă chiar şi când se exprimă prin mijloace şi forme profane. "Scripcarul pe acoperiş" este un spectacol de succes la marele public, prin decor, muzică, dans şi actorie, dar estetic este un hibrid, oscilează indecis între operetă, revistă şi teatru, este plăcut, dar facil. La alt nivel, şi "Ţiganiada" a fost salvată tot de dans şi muzică, ca spectacol, nu ca teatru, în înţelesul artei teatrului la care Daniel Vulcu nu are acces.

Rep.: În deceniile democratice nu aţi stat departe nici de scena politică, recent am aflat că aţi bătut la uşa PNL Bihor, este adevărat că v-aţi înscris la liberali?

I.I.: Toată viaţa am fost liberal, chiar şi în perioada dictaturii, când comuniştii îmi cereau să mă înscriu în PCR ca să mă facă director şi i-am refuzat. După Revoluţie, când mi s-a propus să intru în primul "Parlament Liber" am refuzat şi am plecat în Basarabia, la chemarea ministrului Culturii de la Chişinău, Ion Ungureanu.

Rep.: Deci, v-aţi înscris în PNL?

I.I.: Da, dar nu mă interesează cariera politică sau administrativă. Ca  regizor, libertatea de opinie este una din profesiunile mele de credinţă.  Relaţiile mele cu PNL-ul au început prin anii ‘90. Împreună cu fiul meu, regizorul Ieremia Ion Ardeal, prieten cu Ludovic Orban, am  muncit pentru PR-ul liberalilor conduşi de Dan Amedeo Lăzărescu, Tăriceanu, Patriciu, Orban etc. Mason fiind, am dejucat, împreună cu domnul Lăzărescu, important traducător din opera lui Shakespeare, tentative de deturnare a mişcării masonice româneşti, în Loja mea din Timişoara, în care au fost "botezaţi"  mulţi politicieni din vestul ţării. În 1994, când am fost invitat de către un venerabil liberal să devin mason, m-am simţit onorat să stau alături de lucrarea lui Ion Brătianu, dar i-am părăsit când am constatat că noii masoni nu respectă Jurământul Masonic în care fidelitatea faţă de Biblie, Echer şi Compas, faţă de interesele ţării, sunt sfinte. Noii masoni nu zidesc, n-au decât fidelităţi politice şi economice.  Reîntors la Oradea, am rămas şocat când am aflat că Teatrul românesc, într-un oraş populat în proporţie de 75% de români, a fost separat, dislocat printr-un troc politic şi urcat în mansarda clădirii de către trei minoritari... Că spaţiile în care funcţiona, din secolul trecut, secţia română au fost cedate secţiei maghiare, fără ca maghiarii să ceară asta. Daniel Vulcu i-a păcălit pe consilierii judeţeni ca să-şi poata subordona toate  instituţiile de spectacol din Oradea, devenind singurul baron din cultura noastră.

Rep.: Sunt opiniile dumneavoastră, dar în acelaşi timp sunt şi nişte acuzaţii, nu vi se pare?

I.I.: Am vrut să organizez o conferinţă de presă şi o campanie împotriva celor care au făcut acest separatism etnic. L-am abordat pe domnul  Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor, spunându-i ce am de gând să fac. M-a rugat să aştept, să nu critic PNL-ul aflat în campanie electorală şi că vom sta de vorbă după alegeri. L-am înţeles, m-am conformat, dar după victoria în alegeri în care i-am oferit tot sprijinul meu, domnul Popa n-a mai găsit timp să reparăm abuzul "colegului" Vulcu. Am convingerea că în forul său interior domnul preşedinte al CJ gândeşte altfel, dar n-are curajul să repare ce-a stricat "colegul". Căutând o ieşire i-am propus lui Daniel Vulcu ca Teatrul "Regina Maria" să devină Teatrul Naţional "Regina  Maria", subordonat Ministerului Culturii. Astfel, scapă şi judeţul de finanţare şi angajaţii ambelor secţii se vor bucura de un alt Stat de funcţii, cu salarii majorate. M-am întâlnit la Bucureşti cu domnul Ion Iliescu care i-a cerut, în prezenţa mea, secretarului de stat Victor Opaschi - ministrul de atunci Puiu Haşotti era bolnav - să rezolve problema. Propunerea a bucurat mulţi oameni şi de la secţia maghiară, terorizaţi de chelneriţa separatistă, dar domnului Vulcu nu i-a convenit, s-a dus la Bucureşti şi l-a convins pe Opaschi că... nu este cazul, preferă o subordonare locală, cu funcţionari care se lasă îndrumaţi, chiar păcăliţi de dumnealui.

Rep.: Şi totuşi, ce speraţi să rezolvaţi pe cale politică, în partid fiind deocamdată un simplu membru?

I.I.: Deci, intru în PNL cu speranţa că voi putea face munca de lămurire, din om în om, ca cei care se consideră liberali să-şi amintească ce a însemnat mişcarea liberală pentru cultura naţională. Am propus ca pe  frontispiciul Teatrului să se scrie "Teatrul Naţional Regina Maria - Szinhaz". Lângă impetuosul monument al lui Szigligheti Ede să fie aşezat unul asemănător al mentorului spiritual al secţiei române, Iosif Vulcan. Astfel vom intra într-o normalitate urbanistică, culturală şi politică, cu un Teatru Naţional în care funcţionează, precum la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, o secţie română şi maghiară. Domnul Vulcu a dovedit că ştie să procure bani, deci poate fi un bun manager economic al acestui Teatru Naţional şi un actor indiscutabil, dar talonat de doi directori artistici, ai secţiei maghiare şi române, oameni de teatru şi cultură veritabili, pe care Daniel Vulcu să-i lase să conducă artistic instituţia, iar Ansamblul Crişana şi Ansamblul Nagyvarad să-şi recapete autonomia administrativă.