Cred că n-am putea găsi un dar mai de preț și mai plăcut de Ziua Internațională a Fericirii, stabilită cu nouă ani în urmă de Adunarea Generală ONU pentru 20 martie, decât o rețetă a fericirii valabilă de când e lumea și pe tot pământul. În Europa, de la mijirea ei în ținuturile ionice și mileziene, filozofia a fost necontenit preocupată de înțelepciunea trăirii fericite a vieții. În concepția celor mai vechi școli filozifice, pitagoreice și eleate, cu explicabile reminiscențe mistice, religioase, omul era supus orbește destinului, voinței implacabile a zeilor. Achitarea lui Oreste din trilogia cu același titlu de Eschil (secolul VI-V î. e. n.)  de către un Tribunal al poporului, cu concursul decisiv al zeiței Înțelepciunii, este prima încercare de eliberare a omului din chingile predestinării.

Experiența nu mică de viață a grecilor, gravată pentru eternitate în vestibulul templului Apollo din Delfi („Nimic prea mult”, „Cunoaște-te pe tine însuți”, „Nu face pe zeul, ține minte că ești om”), îndeamnă la cumpătare, introspecție și modestie. Hibrisul antic, lipsa de măsură, orgoliul, îngâmfarea, sentimentul excesiv al importanței atrăgeau după sine, într-un sistem de raporturi ezoterice, nemesisul sau răzbunarea inevitabilă. Perșii ar fi pierdut războaiele, după explicația mistică a faptelor istorice, tocmai fiindcă au avut vanitatea să creadă că pot fi stăpânii lumii. La cei mai mulți gânditori și scriitori din vechime fericirea este condiționată de sănătate, bunăstare și, lucru demn de reținut, de prietenie. Socrate își însușește deviza înțelepciunii delfice („Cunoaște-te pe tine însuți”), acordându-i o semnificație logică și etică. Platon dezvoltă și pune în circulație învățătura maestrului său. Dialogurile platoniene și Etica lui Aristotel dintr-o perioadă de maximă eflorescență a filozofiei clasice grecești acordă un spațiu întins discuțiilor despre fericire și mijloacelor dobândirii ei.

Preocupările de filozofie morală s-au constituit în doctrine etice abia în epoca helenistică după ce meditația filozofilor, risipiți în vastul imperiu al urmașilor lui Alexandru Macedon, lipsită de aripa idealurilor patriotice și naționale, cobora la problemele personale, subiective ale individului. Școlile filozofice întemeiate în această perioadă, stoicismul fondat de Zenon din Kitium (322-264î.e. n.) și epicureismul erau preocupate în mod special de revelarea unor rețete sau norme de conduită care să-l facă pe om fericit. De la Epicur (341-270) ne-au rămas doar trei scrisori, dintre care una Despre felurile de viață, în care filozoful grec prescrie o rețetă infailibilă, care nu dă greș a fericirii, compusă din cinci tablete, care poate fi accesată de oricine, fiindcă nu este nici măcar compensată, ci gratuită. Cele cinci tablete, preparate filozofico-morale, condiționate  ierarhic, cu explicațiile de rigoare erau:

 1. Sănătatea, adică lipsa suferinței din corp;

 2. Seninătatea, lipsa tulburării din suflet;

 3. Bunăstarea, condiție materială minim necesară pentru o viață decentă;

 4. Prietenia;

 5. Cunoașterea.

 Nu poți fi senin, lipsit de griji, dacă nu ești sănătos și nici sănătos sau senin, dacă nu dispui de condițiile necesare pentru o viață demnă. Important de remarcat că Epicur nu condiționează fericirea de bogăție, ci de bunăstare. Cu un secol după Epicur, un sclav din comedia Ulcica cu bani, de comediograful latin Plaut, ajunge să constate că „Sărăcia e mare belea, dar văd că e mult mai rău să ai mai mult decât îți trebuie”.

Filozofii din toate timpurile erau de acord că scopul vieții omenești este fericirea și se deosebeau între ei doar în privința mijloacelor preconizate pentru dobândirea ei. După cum la baza fericirii era pusă plăcerea sau virtutea, istoria filozofiei a consacrat două sisteme sau doctrine morale: epicureismul și stoicismul, în mare parte complementare. Scopul suprem al vieții, rațiunea însăși a existenței este pentru stoici virtutea. Idealul eticii stoice, condiția liminară a fericirii prin virtute era dobândirea conștientă a seninătății, a liniștei sufletești prin eliberarea deplină de orice pasiuni, grijă sau temeri. Dar despre eliberarea de pasiuni, de lipsa tulburării din suflet vorbea și Epicur. Morala lui Epicur a fost greșit înțeleasă și deformată încă de la elaborarea ei. Când susținea că bunul nostru cel dintâi și propriu, scopul suprem al vieții este plăcerea, Epicur se referea, în primul rând, la lipsa suferințelor fizice și psihice, ceea ce îl apropia de stoici. Epicur nu făcea o distincție netă între plăcerile trupului și ale spiritului între care nu vedea decât o deosebire de durată. Departe de a fi adeptul plăcerilor exagerate, paroxistice, senzualismului, luxului sau desfrâului, Epicur este de părere că adevăratele plăceri sunt cele spirituale, pe care ți le aduce cunoașterea și prietenia. Înțelegerea greșită a moralei lui Epicur a fost cauzată și de studierea ei prin intermediul scriitorilor latini care au folosit pentru plăcere (binele suprem) latinescul voluptas (plăcere a simțurilor, a trupului). Etimonul grecesc utilizat de Epicur, hedone (plăcere) trimitea, în primul rând, la plăcerea spiritului, la satisfacția pe care ți-o dă cunoașterea și prietenia.

Același filozof stoic, teoretician al fericirii prin virtute, Zenon din Kitium, întrebat odată ce este un prieten a răspuns „Un alter ego”, un alt eu râvnit. În Iliada lui Homer citim acest vers: „Să te lipsești de un prieten bun e cum te-ai lepăda de tine chiar”. 

Cunoașterea, limitată, așa cum este ea, reprezintă o altă fericire pe care și-o poate asigura omul. Ignoranța, nu ne poate contrazice nimeni, este un dat ancestral al ființei omenești. Ignorant te naști, ignorant mori. Prost te naști, dar ai toate șansele ca prin cultură, curiozitate, cunoaștere să devii inteligent, să poți contribui la evoluția, progresul și fericirea lumii. Acesta este și mobilul care ne-a determinat să oferim cititorilor o rețetă sigură a fericirii de Ziua Internațională a Fericirii, prescrisă de teoreticieni și meditatori profunzi pe marginea fericirii omenești. Dacă ne putem permite, am dori ca în aceste timpuri de nefericită pandemie articolul nostru să conștientizeze în plus și să sensibilizeze opinia publică de Ziua Fericirii Mondiale, ca terapie și fortificare sufletească.