Când nimeni nu se aştepta, chinuindu-se cu găsirea unui răspuns la nesuferita întrebare "Cât mai stă?", Monica Iacob Ridzi a apărut cu un aer încremenit, de nedreptăţită a sorţii, anunţând că demisionează. Nici în ceasul al 25-lea, însă, fosta doamnă ministru nu părea a-şi face mustrări de conştiinţă. Era o victimă inocentă a bunei-credinţe în oamenii săi care făcuseră matrapazlâcuri.

Era apăsată de pierderile aduse partidului al cărui soldat credincios este. Era necăjită din pricina supărărilor provocate celor dragi. Şi pentru că toate trebuiau să aibă o rezolvare, soluţia era plecarea. Altfel, nici acum doamna Ridzi nu părea a se considera responsabilă de ce a stârnit. Se vede o victimă, părăsind scena demn (în sinea sa). Cu mare rapiditate, preşedintele Băsescu a semnat decretul de vacanţă al postului ministerial. Un gest ce arată că vrea să pună capac pe o oală care dăduse deja în clocot şi răspândea miros de ars. Mai deunăzi, zicea că fosta doamnă ministru este un caz minor. Cazurile minore se soluţionează mintenaş cu aruncarea peste bordul bărcii guvernamentale. Oricum, soldatul Ridzi rămâne în partid şi nu este exclus ca, până în toamnă colegii săi, uniţi exemplar în jurul reputaţiei doamnei - la fel ca până acum - să o ducă spre culmile martirajului. Pentru PDL, plecata este femeia gesturilor de onoare. Adriean Videanu a înălţat-o deja pe piedestal. Altfel, PNL a felicitat-o, prin vocea inchizitoarei Gorghiu, iar PSD, care mai mult a tăcut cu tâlc sau a făcut declaraţii înălţător-cosmetice în acest scandal, a arătat cu toate degetele către "mentorul" Băsescu. Pasămite din grija de a nu şifona prea tare guvernarea. Guvernare ce arată deja un tablou armonios, prin introducerea în peisajul ministerial a unei noi stele: senatoarea Plăcintă, din parohia administrativă (nu şi politică) lui Marian Oprişan şi apărută din peniţa lui Traian Băsescu, semnatarul decretului de numire. Se spune că în viaţă şi politică, după un episod rău ar trebui să vină şi binele. Dar nu e musai obligatoriu ca răvaşul norocos să apară din..Plăcintă. Oricum, noua doamnă de la MTS este prosperă, deci se presupune că ar fi teoretic mai puţin sensibilă la risipa zornăitoare a banilor publici.
Dar povestea Ridzi este departe de a fi încheiată. Epilogul şi efectele se vor vedea la toamnă şi vor atârna greu în diferite contabilităţi transpartinice. Însă la un tras de linie provizoriu se pot desprinde câteva morale. Una privitoare la formaţiunea democrat-liberală şi la persoana publică Ridizi: disciplina de front şi urechile astupate sau unidirecţionate spre Dealul Cotrocenilor dăunează, dacă nu se mai face din când în când variaţie. Afectează mai ales simţul momentului, al oportunităţii, indispensabil pentru traiul de cursă lungă în politică. Monica Ridzi ar fi fost onorabilă şi demnă dacă ar fi plecat când primele accente negative erau demonstrate, nu acum când persoana sa a ajuns substantiv comun a proastelor practici. Premierul Boc şi liderii partidului ar fi fost inspiraţi dacă ar fi tras-o de mânecă să-şi facă bagajele atunci când acest caz nu ajunsese obsedant, nu acum când răul pentru PDL a fost cu prisosinţă făcut. Cealaltă morală priveşte suficienţa întreţinută de la cel mai înalt nivel, cum că pe presă poţi să te sui cu bocancii şi să o umpli de zoaie, încercând, în lipsă de altceva, să te legitimezi. A fost un politician infinit mai redutabil ca Ridizi pe care presa l-a scuturat de pe cracă: Adrian Năstase. Şi ca să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: deznodământul cazului Ridzi nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat o perseverentă anchetă jurnalistică a echipei lui Cătălin Tolontan.

Un ministru a plecat, altul a venit. Anchete jurnalistice vor mai fi. Poate e timpul ca personajele care populează viaţa publică să înveţe să coabiteze cu aceste evidenţe simple.