România se clatină ca un om bolnav, ce abia își mai ține sufletul. A căzut într-o eclipsă intelectuală și greu se trezește din negura uitării, dar românii nu mai trebuie să suporte vexațiile, jignirile, umilințele, batjocurile unora, care se comportă ca niște satrapi cu apucături dictatoriale. Nu ne mai este îngăduit să mai încurajăm, printr-o toleranță greșit înțeleasă, sfidarea nației române și umilirea ei de către niște aroganți și înfumurați fără temei, complăcându-ne în această situație. Să nu fim atât de farisei încât să le atribuim calități superioare poporului român. Căci nu sunt decât niște mici-burghezi fățarnici și îngâmfați, care nu admit obiecții, contestații, critici, dar nu trebuie să uite că ața de pe cosor se împuținează pe zi ce trece și orice ascensiune meteorică tot ca un meteor se prăbușește, astfel că nu mai trebuie să-și dea aere de parcă i-ar fi „fătat” Cerul.

Se știe că Austria este o țară mică, dar belicoasă, agresivă, motiv pentru care politica „mânușilor de catifea” trebuie să înceteze. În politica internațională, sentimentalismele nu-și au locul. Orice stat din lume este îndreptățit și obligat să-și apere bogățiile. Mărșăviile și furturile, ascunse și la vedere, trebuie stopate și sancționate drastic, de către cei care ne conduc, căci un bun conducător trebuie să fie devotat țării sale și poporului aflat sub oblăduirea sa, și să nu se pună pe înavuțire, lăsând țara și poporul la cheremul jefuitorilor.

Din păcate, istoria ne arată că și în trecut cei aflați la putere au încheiat cu Austro-Ungaria tratate oneroase împovărătoare, dezavantajoase pentru țară, dar nu trebuie să se mai repete greșelile făcute de cei ce s-au aflat la cârma țării și nu trebuie să se mai accepte orbește toate malversațiunile acestora și mărșăviile lor ascunse, căci, pe de o parte, îți întinde „prietenește” mâna dreaptă, dar încleștând amenințător pumnul stâng, înmănușat în oțel.

Într-o lume în care delațiunea, parvenitismul, minciuna, egoismul, trădarea constituie „virtuți sui-generis”, trebuie să dai dovadă de multă măiestrie pentru a dirija barca prin bulboanele intrigilor din sânul clasei politice și nu numai. Avem dușmani puternici și hrăpăreți, dar cei care ne conduc sunt orbi, încleștați, mediocri, lipsiți de imaginație, de previziune, nu au simțul perspectivei, nu sunt în stare decât să vadă până la vârful nasului. Ce-o fi mai târziu vom vedea, își spun aceștia. Scopul scuză mijloacele, își mai spun ei, adică cei care ar trebui să-și plece fruntea spre cei mulți și umiliți, cu bunăvoință, înțelegere și afecțiune, spre bătrânii care abia își mai sprijină în ciomag bătrânețea și neputința.

Degeaba sesizezi organele. Corb la corb nu-și scoate ochii. Ei plutesc într-un „dolce farniente” visând cu ochii deschiși. Nu-și dau seama că se discreditează cu o inconștiență ce frizează nebunia. Unii se pierd în contemplarea trecutului, uitând să trăiască în prezent. Pleacă îmbuibații și vin înfometații. Pleacă ai noștri și vin ai voștri. Duc o viață de nabab.

Parlamentarii noștri se sfădesc ca la șatră, certurile intestine primează în fața intereselor țării, iar guvernul este lipsit de personalități și, ca atare, nu are personalitate. Niciunul dintre partidele de stânga sau de dreapta nu reprezintă stâlpii pe care să se sprijine întreg edificiul constituțional, niciunul nu este atât de puternic pentru a cârmui țara, iar guvernele de coaliție și-au dovedit ineficacitatea.

Când se schimbă un ministru, o parte din vechiul personal, chiar dacă este profesionist, este înlocuit cu persoane din rândul propriei clientele politice, ori al rudelor și prietenilor. În ultima vreme, nivelul dezbaterilor parlamentare este în scădere. În timp ce tonul opoziției este tot mai puternic și mai pătimaș, cu violențe de limbaj cu totul regretabile, încât ai putea crede că te afli într-un ospiciu de nebuni furioși incapabili să-și mai stăpânească indignarea, ceilalți înghit în sec, neputincioși. Un amestec de invidie, de ipocrizie și de vulgaritate pun în mișcare un puternic curent de opinie și de mișcări populare periculoase. Nu se știe niciodată cum se vor termina, cum se va stinge flacăra odată aprinsă, căci în acțiunile cele mai bine organizate pot interveni schimbări, care pot să răstoarne totul. Până la urmă beția puterii îi poate pierde pe un drum fără întoarcere. Parlamentul a devenit locul în care fierb la foc înalt interese, intrigi și tot felul de jocuri subterane.

Agitația politică a atins paroxismul, căci, în loc să vad ce au de făcut, privesc preste gardul vecinului cu invidie și cu răutate în timp ce românii își dorec un „Eden terestru” în care să trăiască în libertate și în frăție.

Corupția este atât de înrădăcinată în toate activitățile administrației românești, încât niciun guvern nu va izbuti s-o stăpânească.

Reformele rămân vorbe goale, căci este grea ca cineva să se mai descurce în hățișul problemelor economice și financiare. În politică există cercuri deosebit de puternice și de influente, între care se duce o luptă grea, surdă, subterană, iar în cabinetele cu uși capitonate nu pătrund toate zgomotele  de afară.

Adevărul, însă, nu poate fi ascuns la infinit, acesta fiind mai presus de interesele meschine ale unor politicieni și aceștia vor fi înfierați de istorie, mai devreme sau mai târziu.

Trebuie să se ajungă la un „modus vivendi” prin care să-și ușureze povara care apasă pe grumazul omului de rând, iar raportul de vasalitate dintre state să dispară pentru totdeauna, la fel ca și obediența, supunerea oarbă și încovoierea până la pământ a coloanei vertebrale a conducătorilor noștri, care trebuie să dea dovadă de verticalitate și demnitate în relațiile cu alte state. Prietenia sinceră dintre țări și popoare constituie cheia  păcii și ordinii în Europa și în lume.

Dumnezeu să lumineze mințile rătăcite ale oamenilor învrăjbiți și să-i trezească la realitate până nu va fi prea târziu, dacă nu este chiar prea târziu!

Trăiască nația! Sus cu ea!