Dincolo de declaraţiile politice triumfaliste ale guvernanţilor, cifrele statistice oferă un bilanţ catastrofal ale acestei crize, în urma căreia arătăm de parcă am fi fost călcaţi de barbari. În primul rând, catastrofa este în ţară, unde în aceşti doi ani de criză au rămas fără locuri de muncă circa 150.000 de oameni. Asta doar la nivelul datelor oficiale, dar, ţinând cont de faptul că în România munca la negru ocupă sectorul principal de piaţă, cifrele pot fi mult mai mari.

Toată această dramă economică are loc concomitent cu reculul înregistrat de românii ce muncesc în străinătate. Principala sursă de combustie a economiei naţionale e din ce în ce mai limitată. Sumele trimise de aceştia în ţară sunt de două ori mai mici decât în perioada 2007-2008. Grav este că nici pe cei din ţară nu-i mai pot duce cu ei, dar nici ei nu prea mai au la ce să se mai întoarcă. Dar şi dacă ar fi dorit să o facă n-au fost încurajaţi în niciun fel. Orice elan antreprenorial al celor care au agonisit bani, în străinătate, s-a lovit de lipsa unui program economic viabil al cabinetului Boc. Fără a stimula economia privată, ba dimpotrivă, forfecând-o la modul... forfetar, acumulând doar în interiorul taberelor de partid, întreţinând clientela şi aşteptând campaniile electorale pentru a mitui alegătorii, era firesc ca-n felul acesta românii întreprinzători să fie descurajaţi de climatul din ţară. Pe lângă aspectul tehnic, pur economic, mai există şi partea de mentalitate. Acei români, de bine, de rău, s-au adaptat unei lumi mai civilizate, dorind să-şi întemeieze un cămin acolo, iar realitatea românescă pe care au putut-o vedea în degradarea sa continuă, la întoarcerile temporare în ţară, a fost şi ea de natură să-i îndepărteze şi mai mult de ţară. Pe lângă cei de afară care şomează acolo, a devenit greu şi pentru forţa de muncă disponibilă din ţară să-şi găsească un angajament în străinătate, iar pentru cei calificaţi, pentru care n-a fost uşor niciodată, în contextul crizei, şansele sunt şi mai puţine. Ponderea majoritară a celor plecaţi e dată de categoriile celor necalificaţi sau slab calificaţi. Sigur, mai sunt şi absolvenţi de studii superioare care au plecat la muncile de jos. Majoritatea absolvenţilor de studii superioare sunt suspendaţi între şomajul şi joburile slab plătite din ţară şi dificultatea găsirii unui loc de muncă în străinătate pe măsura pregătirii. Cifrele statistice furnizate de site-urile de recrutare indică un procent de 60% de aplicanţi slab calificaţi sau necalificaţi pentru un loc de muncă în afara ţării. Mai sunt 25% care au o meserie şi o calificare într-o anumită profesie şi doar 15% au studii superioare. Anul trecut, din 10.000 de români care au aplicat pentru un loc de muncă, doar 2100 au obţinut permisiunea de-a munci în Europa, iar dintre aceştia peste 90% au mers să lucreze în agricultură. Aceasta este drama absolvenţilor de studii superioare, lipsiţi de locuri de muncă în ţară şi cu perspectiva unor munci necalificate în afară. România îşi iroseşte capitalul uman, având şanse mari de-a rămâne cu tot mai mulţi şomeri în ţară, care nu mai au perspectiva ofertantă, de acum câţiva ani, a emigrării. Vom rămâne doar cu jocurile de putere şi cu exerciţiile de imagine ale unei guvernări iresponsabile, care, în afară de-a fi identificat potenţiale reduceri de venituri, ale diverselor categorii sociale, şi de-a se împrumuta, n-a fost capabilă de nimic.