De la Traian la Aurelian, istoria Daciei a fost tot mai agitată ca urmare a atacurilor popoarelor barbare, ţinta acestora fiind acapararea unor bogăţii din oraşele Daciei, astfel că o parte dintre locuitorii înstăriţi ai acestora au trecut la sud de Dunăre, iar cei cu avere mai mică sau deloc (cei mai numeroşi) s-au retras la sate, în locuri mai sigure şi neatractive pentru invadatori.

 

Dintr-o asemenea stare de lucruri a rezultat o eroare comisă de unii dintre istoricii antici, de a considera părăsirea întregii Dacii încă din timpul lui Gallienus, teză contrazisă de descoperirile arheologice care atestă prezenţa stăpânirii romane sub Gallienus pe cea din mai mare şi importantă parte a Daciei şi, în mod deosebit, în Transilvania. Monedele cu legenda Dacia-Felix, bătute în timpul primului an de domnie a lui Aurelian, atestă faptul că acesta nu a părăsit întreaga Dacie, că a păstrat acolo importante "capete de pod" fortificate şi puternice detaşamente din legiunile a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina. Până în prezent nu s-a descoperit nici un document epigrafic care să ateste evacuarea oficială a provinciei de către Aurelian, lucru, de fapt, imposibil dacă ţinem seama că, la acea vreme, populaţia Daciei atingea circa 1.000.000 de locuitori. Apoi, teritoriile Daciei erau mult prea bogate pentru a fi părăsite pentru cele de la sud de Dunăre, mai sărace şi într-o situaţie economică şi militară dezastruoasă la acea vreme.

Dimpotrivă, aşa cum ne-a transmis istoricul Procopius (sec VI e.n.) şi alţi împăraţi, după Aurelian, au ridicat fortăreţe la nord de Dunăre, ca să împiedice invazia barbarilor în Dacia. De asemenea, după anul 324 e.n., Constantin cel Mare (306-337 e.n.), primul împărat creştin, lansează un vast program de construcţii strategice la nord de Dunăre axat pe cele trei mari cetăţi: Drobeta, Sucidava şi Daphne. Printre acestea, podul de piatră şi lemn pe Dunăre, între Oescus şi Sucidava, refacerea drumul pe Valea Oltului, ridicarea marelui val de pământ, dotat cu şanţ adânc, denumit "Brazda lui Novac", care porneşte din Drobeta şi ajunge la Pietroasele (Buzău), unde staţionau fracţiuni din legiunile a V-a, Macedonica şi a XI-a, Claudia.

Până în timpul domniei lui Valens (364-378 e.n.) în zona dintre Carpaţi şi Dunăre a domnit liniştea, garnizoanele romane menţinându-se pe malul stâng al fluviului până în timpul lui Theodosius II (408-450). Numai Attila, venind din Panonia, reuşeşte să distrugă unele cetăţi romane, dar împăratul Iustinian (527-566 e.n.) îi goneşte pe huni din aceste teritorii, aceştia retrăgându-se din nou în Panonia, de unde în anul 956 atacă Transilvania, regele ungur Arpad întâmpinând o dârză rezistenţă din partea voievozilor Menumorut (în Dacia Porolissensis), Glad (în Dacia Malvensis) şi Gelu (în Dacia Apulensis).

Iată, deci, că la năvălirea ungurilor (după înfrângerea de la râul Leck, din anul 955, de către împăratul roman de răsărit Otto cel Mare), românii, adică vechii daci romanizaţi, erau de mii de ani aşezaţi în vatra lor strămoşească şi organizaţi în voievodate, în timp ce ungurii nici nu aveau măcar o patrie. Şovina şi tendenţioasa, dar şi voit denaturata ipoteză a găsirii aşa-zisului "pustiu" la năvălirea ungurilor în Transilvania în anul 956 este combătută chiar de către unii istorici unguri din epoca modernă, precum şi de documente şi descoperiri arheologice de netăgăduit. Acest "pustiu" se regăseşte doar în capetele unor parveniţi şovini, care, pentru a-şi păstra poziţia în structurile organizatorice ale etniei maghiare, nemaiavând ce să reproşeze statului român în cea ce priveşte drepturile acordate maghiarilor în România, plusează până la exasperare pe separarea de români, prin declararea autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, cel mai feroce fiind imoralul popă Tokes, un duşman vădit periculos al românilor care, în decembrie 1989, l-au salvat, apărându-l de cei ce-l urmăreau pentru faptele sale de nesupunere.

 

Ţinutul Secuiesc este sărac şi locuitorii săi nu vor putea duce o viaţă demnă numai cu resursele economice ale acestuia, mai ales că bogăţia cea mai de preţ, pădurile, a fost jefuită aproape în totalitate. Separaţi de România, nu au, însă, niciun viitor!