Intenţia guvernului Ponta de a stabili, de la 1 ianuarie 2014, nivelul salariului minim pe economie la 1.000 de lei este lăudabilă, dar acest nivel este departe de ceea ce ar trebui să fie, adică de ceea ce ar trebui să stea la baza calculării şi stabilirii acestui nivel.

Guvernul trebuie să ţină seama că la baza stabilirii salariului minim pe economie trebuie să stea valoarea forţei de muncă, valoare care este determinată de valoarea mijloacelor de subzistenţă necesară producerii şi repreoducerii forţei de muncă. În decursul anilor, forţa de muncă se uzează şi îmbătrâneşte, ceea ce presupune alimentarea proceselor de producţie cu forţă de muncă nouă, lucru care reclamă anumite cheltuieli cu reproducerea, creşterea copiilor şi întreţinerea familiei, cheltuieli ce se includ în valoarea forţei de muncă. Procesele de producţie reclamă forţă de muncă cu un anumit grad de calificare, iar progresul tehnic impune perfecţionarea continuă a forţei de muncă, astfel că şi cheltuielile cu calificarea şi perfecţionarea forţei de muncă se includ în valoarea forţei de muncă. Refacerea forţei de muncă uzate în procesul muncii, presupune alte cheltuieli ce se includ în valoarea forţei de muncă (concediile de odihnă, concediile de boală etc.). Lărgirea orizontului cultural şi fortificarea organismului prin sport reclamă alte cheltuieli ce contribuie la creşterea valorii forţei de muncă. În acelaşi timp, trebuie să se ţină seama de faptul că valoarea ei se schimbă în funcţie de cantitatea, calitatea şi preţul mijloacelor de subzistenţă, dar şi în funcţie de diversificarea necesităţilor de consum, influenţelor, la rândul lor, de diversificarea producţiei de mărfuri şi servicii, ca urmare a progresului tehnic. De aici necesitatea corelării permanente a salariului minim cu valoarea forţei de muncă, adică cu valoarea mijloacelor de subzistenţă necesare întreţinerii şi refacerii acesteia. Orice abatere în jos a salariului minim de la valoarea forţei de muncă înseamnă, nu numai neasigurarea integrală a mijloacelor de subzistenţă necesare menţinerii capacităţii de muncă în limite normale, ci şi exploatarea forţei de muncă. De aceea, salariul minim pe economie trebuie să acopere integral valoarea forţei de muncă, valoare care este dată de chletuielile zilnice, săptămânale, lunare, trimestriale, anuale etc., efectuate pentru procurarea mijloacelor de subzistenţă, cheltuieli pe care le estimăm a fi următoarele: cheltuieli zilnice (alimente) - 25 lei; cheltuieli săptămânale (culturale, sportive) - 50 lei; cheltuieli lunare (încălzire, iluminat, apă, telefon, radio-tv. etc) - 500 lei; cheltuieli trimestriale (lenjerie intimă etc) - 600 lei; cheltuieli anuale (îmbrăcăminte, încălţăminte, articole de uz casnic etc) - 3.000 lei; cheltuieli ce se fac la intervale mai mari de timp de 5-10 ani (mobilă, bunuri de folosinţă îndelungată etc) - 10.000 lei. În acest exemplu, pe care am încercat să-l apropiem de realitate, valoarea medie a forţei de muncă, rezultă din relaţia:

(25x356)+(50x52)+(500x12)+600x4)+(3.000x1)+(10.000x0,1)= 365

 

9.125+2.600+6.000+2.400+3.000+1.000= 24.125=66.09 lei/zi

                   365                                           365

Rezultă că valoarea medie a forţei de muncă, adică valoarea mijloacelor de subzistenţă zilnice este de 66.09 lei, care înmulţită cu 30 de zile înseamnă 1982,70 lei, echivalentul salariului minim pe economie, ce ar corespunde unui nivel de trai decent. Dar, având în vedere creşterea continuă a "costului vieţii", adică a preţurilor, tarifelor, impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, guvernul are obligaţia de a aduce corecturile necesare, prin indexarea salariilor şi pensiilor cu indicele inflaţiei, altfel puterea de cumpărare a populaţiei va scădea, cu toate consecinţele negative pe care le determină (scăderea producţiei, a veniturilor, a numărului locurilor de muncă, creşterea şomajului etc). Este, de asemenea, necesar să amintim guvernului că nu este indicat ca o majoritate de salarii să fie urmată imediat de o majorare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, deoarece efectele majorării salariilor (şi pensiilor) ar putea fi anulate sau mult diminuate. O impozitare excesivă, care nu ţine seama de capacitatea de plată a contribuabililor este, de asemenea, contraindicată, deoarece bugetul ce se va construi pe asemenea bază va fi un buget nereal, fictiv, a cărui parte de cheltuieli nu va putea fi acoperită de partea de venituri (supraevaluate). Sugerăm, de asemenea, guvernului ca să pună accent pe „culegerea" de la contribuitori a impozitelor şi taxelor datorate şi nu majorarea acestora sau pe "inventarea" altora, atunci când sacul (fără fund) al bugetului se goleşte prea repede. Trebuie să se înţeleagă odată că reducerile salariale şi majorările de impozite şi taxe sunt măsuri contraproductive, neeconomice şi ineficiente, cu efecte contrare celor ce se preconizează a se obţine. Nu trebuie să se uite nici un moment relaţia de interdependenţă dintre producţie şi consum, pe de o parte, dintre consum şi venituri, pe de altă parte: volumul şi structura consumului influenţează volumul şi structura producţiei, iar mărirea veniturilor populaţiei influenţează mărimea consumului s.a.m.d., ca într-un cerc, fără ieşire. Soluţia este una singură: reducerea la minimum a forţei de muncă neproductive şi creşterea la maximum a forţei de muncă productive.