Faptul că majoritatea bisericilor ortodoxe celebrează în prezent Paştele după calendarul iulian şi nu gregorian are în spate o istorie îndelungată şi foarte sinuoasă.

Despre motivele pentru care Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe celebrează Paştele conform unor calendare diferite s-a scris destul de mult în ultima vreme. Ortodocşii urmează fidel Conciliul de la Niceea din 325, în timp ce catolicii au renunţat la o prevedere importantă legată de trecerea Pesah şi au adoptat începând cu 1582 calendarul gregorian.

Este mai puţin cunoscut faptul că adoptarea calendarului gregorian a fost obiect de dispută în cadrul Bisericilor Ortodoxe începând cu triumful revoluţiei bolşevice în Rusia. Lenin a decis trecerea la un nou calendar civil în ianuarie 1919 şi a încercat să impună şi Bisericii Ortodoxe Ruse renunţarea la calendarul iulian. Patriarhul Tihon a considerat că este vorba de o imixtiune inacceptabilă a statului în treburile bisericii şi a cerut ajutorul Patriarhului Ecumenic Gherman al V-lea, afirmând că biserica pe care o conduce nu va schimba calendarul până cănd acest lucru nu va fi decis de un Sinod pan-ortodox. În această scrisoare Patrisrhul Tihon dădea exemplul Finlandei, devenită independentă în 1918 unde luteranii care deveniseră vasta majoritate foloseau calendarul iulian, iar ruşii, deveniţi minoritate, pe cel gregorian. Patriarhul Tihon considera că în cazul ortodocşilor din Finlanda este justificată trecerea la calendarul iulian, deoarece astfel ar fi evitat riscul de prozelitism din partea luteranilor la adresa ortodocşilor. Mai mult, afirma Patriarhul Tihon, în toate ţările care şi-au dobândit independenţa sau au căpătat noi teritorii, cum ar fi Polonia, Estonia sau Lituania, ortodocşii ar trebui să treacă la calendarul iulian. Patriarhul Ecumenic şi celelalte biserici ortodoxe au agreat cu această perspectivă, consecinţa fiind că ortodocşii din Finlanda şi Estionia au trecut la calendarul iulian.

În scrisoarea sa, Patriarhul Tihon nu menţiona România, cu o situaţie similară ţărilor amintite (momentul decisiv 1918), deoarece considera că ortodocşii sunt în majoritate şi nu este necesar să treacă la calendarul iulian. Cu toate acestea, BOR a luat decizia de a trece la calendarul iulian după ce statul român a impus calendarul gregorian în raporturile civile în 1919, cu ocazia Sfântului Sinod din 31 octombrie 1923 dar a fost obligată să revină la calendarul gregorian patru ani mai târziu. Motivul a fost apariţia unei dizidenţe care respectau întocmai calendarul iulian şi care există şi astăzi (stiliştii). Atunci când s-a revenit la calendarul iulian, principala temere a BOR dar şi a statului român era că dizidenţa stilistă se va transforma în revoltă deschisă care va fi folosită ca motiv de destabilizare a situaţiei interne de către URSS. Era vorba de perioada intensificării provocărilor bolşevice pe teritoriul României care a avut ca rezultat incidentul de la Tatar Bunar.

Biserica Ortodoxă Rusă a acordat autonomie Bisericii Ortodoxe din Finlanda în 1921, iar aceasta a adoptat în acelaşi an calendarul gregorian, astfel încât în Finlanda s-a început celebrarea Paştelui la aceeaşi dată de către ortodocşi şi luterani. În 1923 biserica finlandeză trece sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, ceea ce a făcut ca mai mulţi clerici ortodocşi să se refugieze în URSS sau în Iugoslavia.

Biserica Ortodoxă din Estonia a urmat un traseu similar, căpătând autonomie din partea Bisericii Ortodoxe Ruse în 1920, an în care s-a trecut şi la calendarul gregorian. La fel ca şi în cazul bisericii finlandeze, Biserica Ortodoxă Estoniană s-a adresat Patriarhiei Ecumenice în 1923, aceasta acordându-i în acel an tomosul de autonomie.

Situaţia din Finlanda şi Estonia a fost considerată în cadrul Ortodoxiei o excepţie, considerându-se că este nevoie de un Sinod pan-ortodox pentru rezolvarea problemei calendarului dar acesta nu a avut încă loc.

Dacă până la Conciliul Vatican II Biserica Catolică era indiferentă faţă de disputa din cadrul Ortodoxiei privind calendarul iulian sau gregorian, Papa Paul al VI-lea a avut o altă abordare: orice soluţie agreată de comun acord între ortodocşi şi catolici poate fi luată în considerare. Aceasta este şi concluzia documentului din 1963, Sacrosanctum Concilium.

Discuţia a reapărut în cadrul Ortodoxiei după ce Biserica Ortodoxă din Ucraina  a dobândit tomosul de autocefalie din partea Patriarhiei Ecumenice în ianuarie 2019. Patriarhia Ecumenică a iniţiat un dialog cu Biserica Catolică pe această temă în 2021, prin stabilirea unor contacte între Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Bisericilor, cardinalul Kurt Koch şi reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, IPS Iov deTelmessos.

Discuţiile în vederea stabilirii unei date comune de celebrare a Paştelui au stagnat însă în acest format, ceea ce l-a determinat pe Patriarhul Bartolomeu să intervină personal pe data de 18 noiembrie 2022. Acesta a sugerat ca în 2025, la 1700 de ani de la conciliul de la Niceea, ortodocşii şi catolicii să sărbătorească Paştele împreună.

Cu o zi mai târziu, Papa Francisc l-a primit în audienţă la Vatican pe Patriarhul Bisericii Asiriene de Răsărit (cu sediul în Irak), Prea Fericitul Mar Awa III. Principala temă discutată a fost găsirea unei date comune de sărbătorire a Paştelui.

În discuţiile iniţiate în 2021 s-au alăturat Teodor al II-lea al Alexandriei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Copte şi Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Desigur, suprapunerea celor două  întâlniri din noiembrie 2022 nu este deloc întâmplătoare. Atât Patroarhul Ecumenic Bartolomeu, cât şi Papa Francisc, au interesul să se ajungă la un acord pe tema sărbătorii Paştelui în comun de către ortodocşi şi catolici. Este o conjunctură unică în istoria celor două Biserici. Ideea de a coopta la acest dialog liderii bisericilor anglicană, respectiv coptă este foarte binevenită, având scopul de a arăta că discuţiile nu se poartă de fapt între două biserici, ci între cei care reprezintă o comunitate mai largă, a creştinilor din întreaga lume.

Recent a apărut în România ideea de a adresa Sfântului Sinod al BOR solicitarea de a trece la calendarul gregorian, pentru a putea sărbători Paştele la o dată comună.

Demersul este foarte oportun în actualul context al discuţiilor inter-confesionale.

Întrebarea cheie la care deocamdată nu avem răspuns este dacă o Biserică Ortodoxă poate trece la calendarul gregorian fără ca celelalte Biserici Ortodoxe să facă acelaşi gest sau este nevoie de un Sinod pan-ortodox care să ia o decizie comună în acest sens.

Congresul pan-ortodox din 1923 prin care s-a lăsat la latitudinea Bisericilor Ortodoxe locale trecerea la calendarul iulian sau păstrarea calendarului gregorian mai are valoare în prezent, în condiţiile în care acest congres a fost puternic contestat la vremea respectivă, chiar de către Bisericile Ortodoxe locale?

Deocamdată, nu există o poziţie oficială din partea Patriarhiei Ecumenice pe marginea acestei întrebări. Patriarhia Ecumenică şi-a asumat implicit rolul de a-i reprezenta pe ortodocşi în dialogul cu catolicii pe tema stabilirii unei date comune a Paştelui. Din moment ce Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a declarat în 2022 că termenul 2025 este realist, iar un astfel de Sinod nu poate fi organizat până la acea dată, probabil a avut în vedere o decizie a Patriarhiei Ecumenice care să fie urmată şi de celelate Biserici Ortodoxe. Mai mult ca sigur, în actualul context, Patriarhia de la Moscova nu va fi de acord cu renunţarea la calendarul iulian. În acest scenariu, schisma din interiorul Ortodoxiei se va accentua. Îşi va asuma Patriarhul Ecumenic Bartolomeu un asemenea risc? Din moment ce şi-a asumat toate riscurile în legătură cu jurisdicţia canonică asupra ortodocşilor din Ucraina şi a confruntat deschis Patriarhia de la Moscova şi în legătură cu alte teritorii canonice (cazul Estoniei), este foarte probabil ca acest nou element de separare între cele două Patriarhii să fie asumat ca atare. Pentru a nu părea ceea ce nu este – o aliniere a ortodocşilor la practicile catolice – Bartolomeu a insistat ca în acest dialog să fie implicate şi alte confesiuni. Aducerea în prim plan a Bisericii Ortodoxe Copte, autonomă faţă de Moscova sau Constantinopol, este o mişcare foarte abilă, menită a izola o eventuală abordare negativă din partea Bisericii Ortodoxe Ruse în privinţa trecerii la calendarul gregorian.

Ce poate face BOR în acest moment? Trecerea la calendarul gregorian, fără o consultare prealabilă a celorlalte Biserici Ortodoxe, este posibilă dar ar risca să tensioneze relaţiile cu acestea. Din acest motiv, o consultare se impune cu necesitate. Totodată, este important ca BOR să se poziţioneze de partea eforturilor care se duc în acest moment într-un format inter-confesional. BOR a acceptat tacit într-un fel poziţionarea Patriarhiei Ecumenice pe tema găsirii unei soluţii la orizontul anului 2025, în sensul că nu s-a opus şi nu s-a exprimat nefavorabil pe această temă. Dacă decizia se va lua la nivelul liderilor religioşi, în formatul în care se poartă acum acest dialog, foarte probabil ca BOR să pună în aplicare o asemenea decizie.

Discuţia este de fapt mai complicată şi nu se duce exclusiv în formatul calendar iulian vs. calendar gregorian. Este posibil ca rezultatul acestor discuţii să fie o nouă formulă de calcul a datei Paştelui, aşa cum s-a întâmplat în anul 325 la Nicea. Puţin probabil dar orice variantă de compromis trebuie avută în vedere.

Oportunitatea trecerii la un alt calendar pentru stabilirea datei Paştelui este o problemă strict teologică. Să îi lăsăm pe teologi să decidă dacă se poate face o astfel de trecere, în ce condiţii şi în ce moment. Discuţia din societate este necesară, este benefică dar nu trebuie să se ajungă în extrema atinsă de bolşevici în 1918, când statul a dorit prin orice mijloace să impună o decizie Bisericii. (contributors.ro)

Radu CARP