Scaunul prezidenţial al unei ţări este unul de unicitate în acea ţară, iar unicitatea, lipsindu-te de termeni de comparaţie, îţi dereglează orientarea. De aceea majoritatea celor care se aşază pe acest scaun riscă s-o ia pe arătură. Exemplul tipic este Ceauşescu, mai ales că datorită societăţii de tip piramidal nimeni nu l-a ajutat să se corecteze, sistemul nepermiţând critici, ci pretinzând ploconeli. Revenind la prezent, nu am de gând să-l compar pe Băsescu cu Ceauşescu, nici nu este posibilă comparaţia, vreau să rămân doar la efectul scaunului.

Optimizarea administraţiei statale româneşti şi a asistenţei sociale era o necesitate vitală. Exact ca într-o gospodărie familială, nu poţi consuma mai mult decât produci, decât beneficiu ai, iar din beneficiu nu poţi consuma decât un procent rezonabil, restul fiind absolut necesar pentru reînnoirea continuă a societăţii, altfel societatea va ajunge o dărăpănătură ce va evolua spre prăbuşire. Măsurile de corectare a asistenţei au fost luate pe buza prăpastiei şi este un mare merit că au fost luate. Din sistemul necesar de măsuri face parte şi optimizarea administraţiei statale. Dar a percepe acest merit, normal şi banal, în toate timpurile şi în toate ţările, ca pe o amprentă a genialităţii istorice, care te legitimează să răscroieşti ţara, istoria trecută şi viitorul este deja un semn că scaunul buclucaş şi-a făcut efectul. Când ştii că ai focare interetnice nestinse, în contextul post Kosovo, cu Tiraspolul în coasta viitorului, iar tu te lansezi în ideea răscroirii teritoriale, oferind pretext nesperat şi providenţial pentru revizionişti de a internaţionaliza focarul este semn că scaunul ţi-a tulburat vederea, că eşti incapabil să gândeşti în termeni reali de politică externă sau că eşti conştient de focul ce dă să-ţi ardă casa, dar ai semnat pactul cu diavolul. Oricare dintre aceste situaţii necesită o mai mult decât promptă corectare. Aşa cum am arătat în textul trecut argumentul cu cererea Europei şi cu fondurile europene este o minciună. Rezultatul social ar fi un haos absolut care s-ar întinde pe generaţii. Haosul economic şi tranzacţional ar fi pe măsură. Favorizarea reţelelor mafiote în a-şi şterge tot felul de urme ar fi complicitate directă. Crearea condiţiilor pentru dezmembrarea României ar fi o complicitate criminală. Argumentul cu organizarea administrativă pe nivele de coordonare: guvern, voievodate, regiuni etc. a Franţei, Germaniei, fie şi a Poloniei nu este valid decât pentru întârziaţii mintal. Este vorba, în primul rând, de alte dimensiuni geografice, de alt număr de populaţie. În al doilea rând este vorba despre tradiţia istorică. Din considerente de demnitate, de ordine socială şi economică, Elveţia, Germania, Franţa, Polonia etc. nu şi-au răscroit ţările, "reformându-le" la zi. Doar subdotaţii mintal pot gândi astfel. Este adevărat că o vreme, în perioada stalinistă, am avut şi noi regiuni şi raioane. Ne întoarcem la stalinism, doar că le zicem regiuni economice şi nu politic-administrative? În condiţiile comasării a 4-5 judeţe, cu o administraţie "mult redusă", cum vor cunoaşte, să zicem, cei câţiva decidenţi din Cluj nevoile unui sat din fundul Sălajului? În asemenea superregiuni cum este facilitat accesul oamenilor nevoiaşi spre oficialităţile superioare sau vor fi lăsaţi la cheremul reţelelor locale? În asemenea superregiuni cum este favorizată cunoaşterea de către decidenţii care se interpun între guvern şi periferia comunală, a nevoilor tuturor localităţilor, a întregii populaţii? Nu cumva judeţele fac parte din tradiţia istorică românească? De ce vreţi să o distrugeţi, domnilor? A mai făcut-o Stalin o dată? Vă luaţi după sfaturile a tot felul de pseudosociologi care au citit trei colţuri de tratate, nici acelea digerate, dar care sunt capabili să delireze zile întregi, garagaragiii părând profeţi şi de care este plină lunca Dâmboviţei? Sau după părerile unor aşa-zişi analişti care au justificat de 22 de ani toate valurile de iniţiative greşite din această perioadă? Revedeţi presa şi emisiunile TV. Cine nu conştientizează rolul toxic al gargaragiilor acela îşi asumă un risc pe care la un moment dat s-ar putea să nu îl mai poată gestiona. În concluzie, aşa-zisa reformă a statului român, prin răscroiala administrativă, nu ar aduce ţării şi poporului absolut niciun beneficiu, în schimb, ar genera enorme efecte negative sociale şi economice şi ar crea cadrul dezmembrării României. Răscroiala nu ar aduce beneficii decât revizioniştilor şi reţelelor mafiote. A greşi este omeneşte, deşi în toată istoria greşeala permisă jos nu este admisibilă sus, cu cât mai sus cu atât mai inadmisibilă. Dar oameni suntem şi, precum se vede, nu avem supraoameni. A recunoaşte că ai greşit este semn de demnitate, de sinceritate şi de bună intenţie. A-ţi corecta greşeala este dovada acestei bune intenţii.