Nu cred că mai este un secret pentru nimeni, că învăţămîntul românesc se află într-o „groapă de potenţial" din care cu greu va mai ieşi. Nu credeam însă, ca asupra acestui sistem agonizant să se mai năpustească această „caracatiţă" mizerabilă numită POLITICĂ, gata să devoreze şi ce-a mai rămas din bietul „stârv".

Şi totuşi acest lucru s-a întâmplat foarte recent la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi" din Oradea, unde au fost numiţi directori noi. Motivele pentru care au fost schimbate cele două directoare le ştiu numai unii şi poate unele dintre ele chiar au fost reale. Unul dintre motive însă, este sigur şi se referă la „dezastrul" de la BAC. Este cu siguranţă un motiv de mare îngrijorare, dar nu cred că aceasta este soluţia, să pui „la colţul de ruşine"nişte oameni care chiar au încercat să „joace corect", sau aproape corect. Cred cu toată convingerea c-ar fi trebuit trimişi să mai „mediteze" acei directori, profesori etc. care au făcut TOT CE LE-A STAT ÎN PUTINŢĂ ca şcolile lor să iasă „bine"!  Ştiţi la fel de bine ca şi mine (poate chiar mult mai bine) despre ce este vorba. Este o REALITATE, care ar fi cutremurătoare, dacă s-ar dori verificată, dar nu se doreşte, pentru că ar fi mult prea mulţi cei din „sistem" care ar trebui să-l părăsescă şi nu de bunăvoie. Ar avea astfel timp suficient pentru „meditaţie"!  Regret profund că fac parte şi eu din acest „sistem", unde „s-a dat cinstea pe ruşine!", unde cei care trişează sunt aplaudaţi, iar cei care se străduiesc să fie corecţi sunt batjocoriţi.  Măcar de-am avea bunul simţ să nu mai amintim de camerele de supraveghere, drept argument suprem al corectitudinii noastre. Chiar nu ne mai temem nici de Bunul Dumnezeu? Anul trecut, când acelaşi dezastru a fost la BAC, la aproape toate celelalte colegii tehnice, nu-mi aduc aminte să se fi luat prea multe măsuri atât de dure. A fost suficient însă UN AN pentru a se „lumina" elevii, profesorii, directorii etc. şi procentul de promovabilitate a crescut spectaculos la acele şcoli! Trăim adevărate „miracole" şi nici nu ne dăm seama... Să revin la subiectul iniţial, legat de NUMIREA noilor directori, pentru că în minunata noastră democraţie, mult trâmbiţata transparenţă se traduce prin „pumn în gură" şi dacă nu-ţi convine eşti liber să cugeţi, sau să pleci, că vin alţii, cu siguranţă, mai valoroşi!? Asta ar fi chiar culmea să ceară cineva părerea colectivului care „trudeşte" acolo, de atâta amar de ani, oameni care  au adus faimă acestui colegiu (vezi numai cele 4-5 olimpiade naţionale câştigate în ultimii anii şi multe alte premii la aceste concursuri)atât de hulit uneori, pe nedrept. N-am nimic a-i reproşa doamnei, numită director, deşi nu mi se pare deloc constructivă numirea dânsei în această funcţie, la o şcoală atât de dificilă, din multe puncte de vedere şi cu un profil sensibil diferit de cel al şcolii de la care provine. Când vine vorba de noul director adjunct, acest individ pentru care celebra sintagmă „mic de stat, MARE la sfat" (unde eşti tu ŞTEFAN, DOAMNE?), devine „mic de stat, MIC la sfat", numirea lui a fost pur şi simplu NĂUCITOARE pentru întreg colectivul acestei şcoli: profesori (mai puţin cei noi, care-l cunosc prea puţin), funcţionare, portari, femei de serviciu etc. Un personaj care prin tot ce-a făcut de-a lungul anilor petrecuţi la această şcoală a demons-trat că este departe de pretenţiile acestei instituţii, ce să mai vorbim de calităţile unui DIRECTOR. S-a străduit tot timpul şi chiar a reuşit să „fenteze" mereu, să „iasă bine", cu efort minim, sau deloc, să apară „în front" numai atunci când era vorba de interese personale, sau de PUNCTE!  Punctele erau şi sunt în continuare „raţiunea vieţii lui", cu orice preţ, prin orice mijloc! Abia acum înţeleg implicarea lui plină de zel în toate activităţile aducătoare de puncte, chiar dacă de cele mai multe ori aveau prea puţină tangenţă cu şcoala adevărată. A fost bine instruit!  Nu vreau să mai continui pentru că aş risca să „derapez" şi să ajung poate într-o zonă mai puţin elegantă şi-ar fi păcat. Stau totuşi şi mă întreb cum poate cineva să fie atât de ignorant, ca să mă exprim elegant, încât să nu conştientizeze care-i este valoarea, unde-i este locul în acest colectiv şi cam pe unde se află într-o ierarhie a valorilor? De unde atâta infatuare şi lipsă de respect pentru valorile adevărate, care chiar nu lipsesc din acest colectiv? Mă gândesc, fără să vreau, la câteva calităţi, pe care cred eu, ar trebui să le aibă un director: foarte bun organizator (manager), bun cunoscător al psihologiei umane, ţinută morală impecabilă, inteligenţă, bun diplomaţ, foarte bun profesionist. Oare câte din cele menţionate mai sus sunt „revendicate" de domnul  „director" şi câte din ele sunt „confirmate" de colectivul şcolii? Nici nu vreau să mă gândesc! Sunt profund mâhnit de ceea ce-am ajuns să trăiesc şi să văd într-un sistem care ar fi trebuit să crească şi să promoveze adevăratele valori, să fie el însuşi un model la care să privească cu respect şi admiraţie cel mic şi cel mare, cel slab şi cel tare, cel sărac şi cel bogat, cel tânăr şi cel bătrân, deopotrivă. După zeci de ani dăruiţi cu dragoste multor sute de copii, pe care am încercat să-i pregătesc cum am ştiut eu mai bine, pentru această „aventură" deloc uşoară, dar foarte frumoasă care este VIAŢA, după foarte multe dezamăgiri, dar şi clipe magice, tot mai sper într-un dram de normalitate. Normalitate , pentru mine, în acest moment, înseamnă alegerea unui director adjunct, la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi", care chiar să merite această funcţie. Este inadmisibil, pur şi simplu un AFRONT, să ignori oameni de excepţie (dascăli adevăraţi, inteligenţi, de mare caracter, foarte buni manageri, cu dosare „grele" şi CINSTITE) şi să NUMEŞTI, cu DISPREŢUL CARACTERISTIC „ mai marilor zilei", o marionetă politică, sfidând un întreg corp profesoral şi administrativ. Nu cred că ACEASTĂ ŞCOALĂ, care poartă un nume absolut fabulos şi care a demonstrat de atâtea ori ce lucruri minunate se pot face atunci când nişte dascăli adevăraţi pun mult suflet şi pricepere în tot ceea ce fac, merită acestă PALMĂ! N-a avut niciodată nevoie de sfătuitori politici şi nu cred că are nevoie nici acum. De fiecare dată când a fost îngenunchiată de „binevoitori", s-a ridicat (uneori chiar mai sus decât ar fi dorit-o unii!), oricât de greu a fost, bazându-se pe oamenii de aleasă calitate pe care i-a avut şi ÎNCĂ ÎI MAI ARE! Sunt gândurile unui dascăl (aparţinând probabil altor vremuri) ce constată o realitate halucinantă, pe care n-o va putea accepta niciodată, când ADEVĂRATELE VALORI sunt aruncate  la GUNOI, iar NONVALORILE au rezervate PIEDESTALURI  AURITE!

Ing. Virgil PETRUŢ, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi"Oradea