Domnule redactor şef, Subsemnatul, Miere Ioan, profesor de educaţie fizică şi sport, titular la Liceul Teoretic Vadu Crişului, judeţul Bihor, ştiu că în baza H.G. nr. 32/2002 privind planul de acţiuni pe anul 2002 şi 2003 al programului de guvernare, a fost dată recent publicităţii o hotărâre ce vizează constituirea Comisiei Interministeriale pentru urmărirea programului de construcţie a 400 de săli de sport pe lângă institutele de învăţământ de toate gradele de la oraşe şi sate. Am aflat că una se va construi şi la Vadu Crişului. Sunt foarte bucuros de acest fapt. Dar, când am aflat că va fi amplasată lângă terenul de fotbal din localitate, m-am gândit că nu prea este destinată elevilor pentru elevi. Ca urmare, propun să fie plasată în curtea liceului. Argumente: 1. Sunt condiţii excelente de spaţiu între clădirea "B" a liceului şi strada paralelă Crişului Repede. De asemenea, ar putea fi stabilită între clădirea "A" şi atelier. 2. Pentru a se deplasa până la terenul de fotbal, elevii din clădirea "C" au nevoie de 16`25``,42, iar cei de la internat - 12`19``55. Elevilor de la liceu le-ar fi mai uşor din acest punct de vedere. Le sunt necesare şi lor 5`66``90. Elevii ar avea de parcurs: 1.822m. Reîntoarcerea la şcoală ar cere tot atâta timp. 3. Echiparea şi dezechiparea pentru intrarea şi ieşirea elevilor din sală le cere 10`. Acestea presupun reducerea orei de la 50` la maximum 30`. Se perturbă toate orele care urmează. 4. În timpul deplasării, elevii nu pot fi supravegheaţi în timpul deplasării de către profesorul de educaţie fizică. 5. Traseul de la şcoală este destul de izolat. Prin zonă se află linia ferată Oradea-Cluj. Terenul rezervat sălii de sport se găseşte la liziera pădurii, unde şoseaua este îngustă. 6. Elevii vor putea fi acostaţi, fără să le poată sări cineva în ajutor (de grupuri care cer taxe de protecţie sau de alte persoane). 7. Copiii nu pot fi duşi în pas de front sau defilând, pentru că nu sunt soldaţi. 8. Sala de sport, într-o asemena zonă, nu are siguranţă. (Poate fi incendiată sau devastată, au fost cazuri în localitate). 9. Se pot uşor achiziţiona sau consuma droguri, fără riscul de a fi văzut. 10. Dacă se va întâmpla ceva rău, clădirea nu va putea fi transferată în curtea şcolii în baza unui document. 11. Iarna, cine "deschide" elevilor drumul până acolo? Pe traseu elevii pot fi surprinşi de o ploaie, unde se adăpostesc? 12. Pentru eventuale activităţi festive vor fi duşi elevii la sala de sport? Mai bine lăsaţi-o lângă ei. N-aş vrea să moară cineva din indiferenţa mea, pentru că sunt responsabil direct. Eu am avut curajul să le spun pe cele de mai sus, fără a urmări să incomodez pe cineva. Vă mulţumesc, prof. I. MIERE Jr. Vadu Crişului, 06.08.2003 P.S. O asemenea petiţie a fost depusă în luna februarie a.c. la Şcoala din Vadu Crişului şi la Inspectoratul Şcolar. Nici până astăzi nu am primit nici un răspuns! Muzeul Ţării Crişurilor O carte de istorie mereu deschisă neamului românesc Am citit şi citesc permanent, cu mare băgare de seamă, cotidianul "Crişana" şi urmăresc în coloanele lui articolele, notele şi interviurile în legătură cu "Palatul baroc", respectiv Muzeul Ţării Crişurilor, retrocedarea lor Bisericii Romano-Catolice din Oradea. "Palatul baroc" face parte din patrimoniul naţional românesc şi a fost cedat statului român spre folosinţă veşnică şi nu doar pentru o anumită perioadă, ci definitiv, indiferent că schimbarea de regim din România va atrage după sine manifestări, pe nedrept, ale Bisericii Romano-Catolice, a enoriaşilor din această religie, care vin după slujbă (Catedrala acestui cult se află în apropierea muzeului) şi manifestă în faţa modernului edificiu, ce adăposteşte muzeul, pentru retrocedarea clădirii moderne bisericii lor. Trebuie să se ştie de către toţi locuitorii municipiului Oradea că aceste manifestări nedrepte sunt organizate şi conduse din umbră de către UDMR, L?szlo T?kes, episcop J. Tempfli, care vor să transforme moderna clădire a palatului baroc şi parcul din împrejurimile sale, sediul farmaciei "Caritas" şi clădirea Şirului Canonicilor, sediul Redacţiei "Bihari Naplo" într-un centru cultural maghiar, în vestul ţării noastre. Oare vor reuşi? Aşternând pe hârtie însemnările de faţă, îmi vin în minte versurile scrise de către un mare poet maghiar, care a trăit şi muncit pe aceste meleaguri şi este astăzi, pe nedrept, marginalizat. În poezia "Pământ însorit", scriitorul maghiar îşi defineşte scurt şi concis crezul poetic despre spaţiul românesc: "Iubesc aceste plaiuri însorite, Te ador, frumoasă Românie, Pământul tău mi-e patrie şi mie." Am citat din poemul "Pământ însorit" (N?p F?n?s F?ld), al poetului Horv?th Imre, în traducerea altui mare poet, de sorginte bihoreană, Alexandru Andriţoiu, aproape uitat, deşi e primul poet al acestei ţări care a primit titlul: "Laureat al premiului de stat" pentru poemul binecunoscut "În ţara moţilor se face ziuă". Pe când o comemorare a acestor scriitori, oameni de cultură naţională? Dacă nu au citit aceste versuri în limba maghiară, atunci Marko B?la, L. T?kes şi J. Tempfly şi ceilalţi din elita maghiară, cetăţeni români, atunci nu merită să mai muncească în această ţară numită România. Pentru că a cere sus şi tare retrocedarea Palatului baroc, pentru a-l transforma în Centrul cultural maghiar din apusul României înseamnă o aberaţie. Trebuie să ştie stimaţii noştri maghiari că împotriva a ceea ce vor ei să facă din Palatul baroc sunt toţi cetăţenii acestei urbe, mai puţin elementele hungarismului contemporan, care vor să aibă în România, la graniţa ei de vest, la Oradea, un centru cultural al maghiarilor din această zonă. Reprezentanţii maghiarimii, pe care i-am amintit mai sus, vor nici mai mult, nici mai puţin decât mutarea muzeului european într-o altă clădire, care, la Oradea, nu există, şi atunci un muzeu de talia Muzeului Ţării Crişurilor să se desfiinţeze la Oradea. De ce? Unde în ţară mai există un muzeu ca şi cel de la Oradea? Fac excepţie Muzeul de istorie din Cluj-Napoca, Bruckenthal de la Sibiu, "Banatul" din Timişoara şi cele din Bucureşti. Am citit, tot în ziarul "Crişana", că la Oradea au sosit în mare secret domnii Hrebenciuc şi Duvăz din partea PSD. Au venit pentru a negocia cu Biserica Romano-Catolică, respectiv cu domnul episcop Tempfly. Nu vreau să fiu insidios, dar delegaţii Guvernului României nu ştiu ce înseamnă Muzeul Ţării Crişurilor pentru istoria, cultura şi civilizaţia elementelor româneşti în această zonă a ţării. În concluzie, trebuie transpus în fapte ceea ce a afirmat la Oradea, în ziua de 11 februarie 2003, ministrul Culturii şi Cultelor, academician Răzvan Theodorescu, cu ocazia vizitei domniei sale în judeţul Bihor: restituirea dreptului de proprietate a Palatului baroc de către Biserica Romano-Catolică va fi efectuată în bani, valoarea artistică a acestui frumos palat, care are pereche în Palatul Schombran, din capitala Austriei, Viena, este opera întregului popor român. Nutresc speranţa ca articolele publicate în ziarul nostru de către prof. univ. dr. Mihai Drecin, publiciştii de mare rezonanţă publică N. Brânda, I. Ţigan, Gh. Damian, C. Mălinaş şi alţi reprezentanţi ai partidelor politice din Bihor vor servi, în continuare, ca sediu pentru Muzeul Ţării Crişurilor, în posesia statului român, deoarece reprezintă, în momentul de faţă, eforturile făcute de întreg poporul român. Profesor Constantin SERAC "Promisiunea domnului, bucuria prostului" În curând, va fi o lună de când am auzit la radio că în municipiul Oradea, pe str. V. Alecsandri, s-a deschis un MARE magazin alimentar, din care "bieţii" pensionari se vor putea aproviziona cu diferite produse alimentare de bază, ca: ulei, zahăr, orez etc. la nişte preţuri acceptabile. Mare mi-a fost bucuria atunci; aşa bătrân cum sunt, săream într-un picior de bucurie. A doua zi după anunţul făcut, m-am şi dus să vizitez magazinul cu pricina, cu gândul să mă aprovizionez cu cele necesare... Zadarnic! Am luat strada de la un capăt la altul, pe o parte şi pe alta, am întrebat în stânga şi în dreapta, dar nimic... Am revenit peste 3-4 zile, dar nimic... Nu-mi venea să cred că n-ar exista acel magazin, anunţat cu atâta înflăcărare. După alte 5-6 zile, am revenit din nou şi iată că o firmă destul de mărişoară, de culoare albastră, numită Fundaţia Primăria Oradea - Magazin Povery, a dezlegat misterul MARELUI magazin, care, de fapt, este o încăpere de cca 15 m.p. Încerc să intru în magazin, dar, stupoare! Pe uşă atâtna un afiş: VIN IMEDIAT. Aştept pe trotuar de la 8.20 până la ora 9, apoi plec şi revin la 11.30. La acea oră, uşa magazinului era larg deschisă, şi se simţea venind dinspre magazin o plăcută aromă de cafea. Dincolo de tejghea, o doamnă amabilă (fără vreo costumaţie adecvată funcţiei) se respecta cu alte două tinere, mai mult goale decât îmbrăcate, sorbind graţioase din ceştile aburinde. Privesc în dreapta şi văd atârnând în cuiere nişte costume în culori ţipătoare, e drept, cam spălăcite, care, după a mea părere, nu ar fi fost potrivite unui pensionar. Mă uit în toate părţile, dat nu văd nici ulei, nici orez, nici zahăr şi nici preţuri afişate, pentru a mă putea hotărî să iau totuşi ceva, fiindcă am bătut atâta cale, tocmai din Nufărul, pe o căldură în jur de 30 de grade. Să nu mă duc cu mâna goală, iau un pachet de paste făinoase şi o sticluţă de jumătate de litru de oţet de mere; pentru ambele produse mi se cer 22.000 lei, pe care îi achit. Pe pachetul de paste era scris preţul de 11.000 lei, deci, oţetul a costat tot 11.000 lei. A doua zi, întâmplător, mă aflu într-un magazin alimentar, în spatele Pieţei Decebal, şi mare mi-a fost mirarea că aceleaşi produse costau mult mai puţin, oţetul de mere - 9500 lei, pastele făinoase - 9000 lei. Numai atunci mi-am dat seama de ce nu a intrat nici un pensionar în magazinul de pe Alecsandri cât timp am fost acolo. Atunci, mi-am pus în gând că niciodată nu voi mai trece pragul acelui magazin, pentru că, aşa cum mi s-a spus şi de către alţi pensionari, nu se merită să te aprovizionezi de acolo, deoarece preţurile sunt mult mai mari decât cele din piaţă. Doamne! Oare mai este mult până la votare? Când vom scăpa oare de atâta laudă, de minciună, de prostie, de corupţie, de hoţie şi tâlhărie, de jaf, de crime, de mafioţi şi prostituate, de tot ce e împotriva cinstei, a vieţii normale, a datinilor creştine ale acestui minunat popor? Doamne, când?! Pensionar PETRU SECARĂ Oradea, str. Nufărului, nr. 68 De ce nu opreşte "Rapidul" la Aleşd? Scrisoare deschisă Ministerului Transporturilor Până mai ieri, aleşdenii şi nu numai, beneficiau de un mijloc de transport mai avantajos şi mai omenesc. Ne întrebăm cu toţii care au fost raţiunile atunci când s-a decis ca Rapidul Satu Mare - Bucureşti să nu mai oprească la Aleşd? Ce a contat staţionarea de 1 minut a rapidului în economia celor 10 ore de parcurs până la Bucureşti? Argumentele noastre însă sunt indubitabile: după cum se ştie, Aleşdul cunoaşte o dinamică economică deosebită. Mulţi investitori au transformat zona, creând obiective industriale care au absorbit forţa de muncă din oraş şi împrejurimi. În fruntea lor se află "Holcimul", colosul cimentului mondial. Ca urmare, legătura cu ţara, cu Bucureştiul este o cerinţă de care Ministerul Transporturilor trebuie să ţină seama. Este imperios necesar ca factorii de resort să revină asupra deciziei pripite şi să vină în întâmpinarea călătorilor, asigurându-le un mijloc de transport rapid şi modern, lucru impus şi de statutul României de candidată la intrarea în UE. Nu pot fi invocate nici un fel de motivaţii de felul că: Aleşdul este prea aproape de Oradea sau că numărul de călători care urcă sau coboară la Aleşd nu este suficient pentru a face rentabilă această oprire. În epoca informaticii, a laserului şi a altor mijloace moderne de comunicare, trenul trebuie să constitue în continuare un mijloc modern şi rapid de transport, accesibil ca preţ şi diversificat ca rang de viteză. Sper că acest demers în numele a zeci de mii de beneficiari, a organelor locale şi a agenţilor economici, va fi receptat de cine trebuie, iar ziarul Crişana să ne bucure cititorii cu vestea că "Rapidul" opreşte din nou la Aleşd. Nicu RĂCUCIU