Scurt pe doi din colţu' hărţii
Marţi: După ce s-a aflat că am ratat, la vipuşcă, să devenim o patrie a coloneilor şi generalilor de partid şi de stat, iată că lista marilor conducători de oşti, ridicaţi în rang de la gradul de caporal, a sporit cu politicieni din toate partidele. Ce mi-e Turcescu, ce mi-e Antonescu! Ba mai mult, cum se spune „avem şi noi faliţii noştri". Un şef de filială UNPR, pe care nu l-ar cuprinde diagonala, a fost „decorat" colonel, iar blajinul senator UDMR, Cseke Attila, e şi el lent'col. al Armatei Române. Fostul ministru Oprea şi unii dintre predecesorii săi au transformat România într-un azil al rezerviştilor politici. Nici nu ştim cât ne costă privilegiile noii nobilimi triste şi militariste. Gratuităţi la tratamente, vacanţe, indemnizaţii... Ce mai austeritate! Marii conducători de oaste s-au întors în morminte şi muşcă din ţărână de ruşine! Ăştialalţi nu muşcă decât din mâna ţării, că ruşine n-au!
Miercuri: Probabil că, atunci când s-au gândit să ridice lespezile de pe mormintele basarabilor, arheologii asta vroiau să afle dacă n-au plecat şi morţii din ţara asta de ruşine! Sau dacă nu cumva marii noştri bărbaţi politici erau cu toţii venetici, fiindcă istoria contemporană e plină de dovezi că mai marii românilor nu-s capabili să conducă o ţară. Aşa s-ar putea explica şi intervenţia promptă a noului ministru de la Cultură, Puiu Haşotti. Dacă se dovedeşte că dinastia Basarabilor a fost de origine cumană, praful s-ar fi ales din bruma de mândrie patriotică ce ne-a mai rămas. Unde mai pui că una din asociaţiile pornite să recolteze ADN-ul domnitorilor se numeşte, suspect, Patrimonium Transsylvanicum. Dacă primii stăpâni ai locurilor astea erau cumani, adică de origine asiatică, n'or să vină ungurii iar cu pretenţii?! Cum nu le-a mers cu teoria că ar fi fost aici înaintea noastră, poate ţine cu revizionismul pe bază de rudenie.
Joi: Premierul Victor Ponta s-a grăbit să plece, cu noaptea-n cap, la Bruxelles. Preşedintele Traian Băsescu nu s-a mai dus. Inspirat de Campionatul European de Fotbal, cu decizia Curţii Constituţionale de partea sa, şeful statului l-a jucat la offside pe micul Titulescu. În blana de oaie a delicatului şi simţitorului apărător al democraţiei, Traian Băsescu s-a plâns poporului că a fost „blocat" în careul atribuţiunilor prezidenţiale şi a subliniat că n-a mers la reuniunea şefilor de state ca să nu ne facă ţara de râs. Aşa cum a spus şi Victor Ponta, decontările se vor efectua acasă. Preşedintele cu incriminarea, premierul cu suspendarea. Totuşi, dacă Ponta va avea probleme pentru uzurparea de calităţi oficiale, şi Băsescu, chiar suspendat fiind, se va afla în libertate, se cheamă că a ieşit învingător.
Vineri: Până să ne lămurim cine pe cine haleşte, premierul a fost primit acasă cu o veste deloc îmbucurătoare. Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare a decis că teza de doctorat scrisă de Victor Ponta e plagiat în toată regula. Ministrul interimar al Învăţământului, colegul de partid al premierului, Liviu Pop, a spus că nu e aşa. Consiliul se află în eroare, pentru simplu motiv că fusese desfiinţat, taman în noaptea de dinaintea luării deciziei. Nemişcat de ceea ce i se întâmplă, primul-ministru al României a spus că nu demisionează. Una-i mandatu' şi alta-i plagiatu'.
Sâmbătă: La PDL a fost blat, toţi pe Blaga l-au votat! De unde că realegerea, de acu' un an, a lui Emil Boc în fruntea partidului a fost un accident al istoriei. Un accident de pe urma căruia mai tragem şi noi ponoasele. Interesant e felul în care intelectualii partidului, până mai ieri mofturoşi nevoie mare, s-au dat după noua conducere. O fi Blaga mai academic decât Boc sau a citit şi intelighenţia pedelistă povestea aia cu „Trădarea intelectualilor"? Una peste alta, Congresul Extraodrinar al PDL poate fi rezumat foarte bine în cuvintele: „Să se schimbe primesc, dar să nu se modifice nimic...".
Duminică: Am rumegat-o noi o săptămână da' uite că până la urmă s-a dovedit că e aşa cum ne-am gândit. Demisia lui Dan Voiculescu din Senat are temeiuri mult mai lumeşti decât idealurile politice neîmpărtăşite ale părintelui conservatorilor vopsiţi. Cum era la un pas de o condamnare pentru corupţie, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Voiculescu s-a gândit că e mai bine să redevină simplu cetăţean. Aşa Curtea nu mai are competenţe asupra sa şi procesul o ia de la capăt, pe undeva pe la vreo judecătorie de sector. Mai pe la începutul anului viitor revine în Parlament, aşa că se mută iar procesul. Tot în stânga, tot în dreapta, până şi-o face şi domnia sa curaj să-şi tragă un glonte pe undeva. Adică niciodată!
Cetăţeanul surmenat
Comentarii
Nu există nici un comentariu.