Scurt pe doi din colţul hărţii
Luni: După ce a anunţat că va respinge Bugetul, preşedintele spune că nu vrea să iscălească nici acordul cu FMI. Motivul este acelaşi, taxa de 7 eurocenţi. Premierul pică-n depresie şi anunţă că, pe cale de consecinţă, acordul cu Fondul e praf. Ceea ce nu e chiar aşa, dar e destul ca tata-socru, Ilie Sârbu, să facă, la rândul său o criză şi să-l declare nebun pe şeful statului. "A atins culmea demenţei". PSD propune chiar înfiinţarea unei comisii parlamentare care să verifice starea mentală a preşedintelui. De ce o comisie formată din politicieni? Pentru că, lucrând în cel mai mare balamuc al ţării, ei sunt mai competenţi decât orice psihiatri.
Marţi: Întâlnirea de la Cotroceni, pe tema crizei (de nebunie) dintre palate, s-a terminat, aşa cum era previzibil, absolut nedecis. Ponta l-a rugat pe preşedinte că, dacă tot nu semnează bugetul, măcar să nu tragă de timp cu procedurile. În replică, Băsescu i-a propus premierului să amâne introducerea taxei pe carburanţi până la vară. Convinşi că nu se pot ţine de cuvânt, nici unul nici celălalt n-a promis nimic. În schimb, Băsescu a ieşit cu o declaraţie în care a şters pe jos cu premierul "cel mai corupt moral" din istorie. Teoria preşedintelui zice că toţi banii strânşi din noile biruri au să se ducă în finanţarea campaniei electorale de la anul viitor, mai ales în folosul PSD. Teoria politică spune că, şi dacă ar fi aşa, Băsescu n-are cum se opune bugetului, fiindcă nu e de competenţa lui. Iar o veche vorbă populară ne învaţă că "cine-nparte parte-şi face"... asta e şi dă-le pace!
Miercuri: S-a votat bugetul! La prima strigare. Că, dacă e să fie cum a promis preşedintele, degeaba au stat parlamentarii până la miezul nopţii. Vor mai vota o dată, cândva între Crăciun şi Anul Nou, ca să nu le priască piftia. Cum s-a votat e altă poveste. Nici măcar unul din cele aproape 1.500 de amendamente propuse de opoziţie n-a încăput în lege. Mai grav, deşi aparent nu pare mare chestie, e că un deputat n-a fost lăsat nici măcar să vorbească. Ei, şi? Păi, e de trei ori groasă şi ar putea fi motiv de contestare a legii. Una; că lui Remus Cernea i-a fost îngrădită exercitarea misiunii de parlamentar. A doua; existau semne că, dată fiind ora înaintată, n-ar fi fost cvorum. Şi a treia; că parlamentarii Puterii, atâţia câţi erau, nu prea ştiau ce votează, acţionând la indicaţiile şefilor de grup. Dacă nimic nu s-a schimbat, de ce să o fi înlocuit pe Anasatase cu Zgonea? Măcar Roberta era întruparea unei dictaturi decorative.
Joi: Am ajuns să o vedem şi pe asta! Chemat să dea explicaţii despre modul în care a "spart" corespondenţa electronică a Elodiei, Dan Diaconescu s-a declarat "persecutat politic". Era mai simplu să afirme că nimeni n-a avut de suferit de pe urma faptelor sale, deoarece victima nu există! El ştie asta cel mai bine. A căutat-o pe Elodia preţ de 380 de episoade. Bine că singurul patron de televiziune care emite în clandestinitate din România are moralul ridicat. DD a declarat că, dacă scapă şi de data asta, e semn clar că îi e scris să ajungă preşedinte. El poate scapă, da', după aia, noi cum scoatem cămaşa?
Vineri: Mutare tactică în războiul Băsescu - Ponta. Guvernul anunţă sesizarea Parchetului în legătură cu o serie de modificări ale contractelor cu Bechtel, efectuale pe vremea guvernelor PDL. Ar fi vorba de prejudicii ce însumează zeci de milioane de euro, puse pe seama foştilor miniştri: Berceanu, Macovei, Dobre şi Vlădescu. Ăştia zic că tot ce înseamnă afaceri cu Bechtel-ul a fost legat şi dezlegat pe vremea unor guverne pesediste. Năstase a stat, Gigi, Voicu şi încă vreo doi stau şi ei... Dacă tot fură, măcar să plătească şi politicienii, ce naiba! Partea proastă e că furatul merge, războiul politic nu se mai termină, iar ţara cam bate pasul pe loc.
Sâmbătă: Nimeni nu contestă dreptul nimănui de a spune ce vrea, mai ales când e vorba de ditamai europarlamentarul! Dar, oare, ce instanţă a raţiunii l-ar putea convinge pe Laszlo Tokes să şi gândească înainte de a vorbi? Nu-l întreabă nimeni dacă măcar se aude ce spune? Ia vedeţi domniile voastre ce a spus măria sa, aici, la Oradea! Cică ar vrea ca 1 Decembrie să nu mai fie Ziua Naţională a României, nici 12 Octombrie să nu mai fie sărbătoarea oficială a eliberării Oradiei. Şi una şi cealaltă dintre aceste date sunt sinonime, pentru el, cu instaurarea unui regim "de ocupaţie". Noroc că, într-o democraţie, fie ea şi una "de ocupaţie", lucrurile nu se petrec după capul unui singur om. Şi ce mai cap, Doamne! Te pomeneşti că nici declaraţiile astea nu-l califică pentru retragerea ordinului "Steaua României"? Să juri c-ar vrea s-o predea, dar nu ştie unde s-o trimită.
Duminică: Săptămâna şi biru! Guvernul a descoperit că numai noi nu plătim taxa pe "punct ro", adică pe folosirea acronimului naţional la coada site-urilor unor firme şi instituţii care au "domenii" pe internet. Corect, chiaburii spaţiului virtual, adică ăştia care au domenii, trebuie să plătească impozit, nu? Aşa s-a născut legenda că o echipă de specialişti guvernamentali umblă prin lume în căutarea de idei pentru noile impozite. Chiar dacă nu prea au legătură cu noi sau tocmai din cauza aia, în curând vor fi introduse birurile pe palmierul din curte, taxa pe ren şi impozitul pe şnurul din... dos.
Cetăţeanul surmenat
Comentarii
Nu există nici un comentariu.