Scurt pe doi din colţul hărţii
Marţi: Trei ceasuri grele. Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely nu pot fi trimişi în judecată. Aşa a decis Camera Deputaţilor. Cum s-ar spune, dictatura parlamentară continuă. În România „Nimeni nu e mai presus de lege", cu excepţia parlamentarilor! Faptele celor doi ţin şi ele, vorba premierului, de fişa postului la politicianul autohton. Ce haz ar avea să fii parlamentar dacă n-ai uza de putere? Traficul de influenţă şi abuzul în serviciu ţin de însăşi motivaţiile care îi mână pe aleşi în luptă. Când se va termina această dictatură de catifea? Poate la următoarea dictatură populară.
Miercuri: Previzibil. Andrei Marga a fost pus şef peste Institutul Cultural Român. Culmea, ungerea s-a făcut în lipsă. Băiat subţire, fostul ministru nici măcar nu a catadicsit să se prezinte în faţa comisiilor de cultură şi relaţii externe ale Senatului care, conform noilor prevederi, urmau să-i avizeze numirea. Acu' o scuză tot ar putea să aibă. S-ar putea să fi fost prins prin arhive, unde îşi „revizuieşte" cu mare atenţie dosarul personal de Securitate, devenit un obiect foarte fierbinte de când un coleg de la Cluj l-a demascat public pe fostul rector ca şi colaborator al poliţiei politice. Una peste alta Marga e cel mai nimerit personaj care putea fi pus în capul ICR. Cine să ne reprezinte cel mai bine în afară dacă nu un fost turnător? Măcar de ar fi singurul...
Joi: Cum prinde oleacă de vlagă, cum parcă toţi dracii se bagă în PDL. Prigoană s-a dus. MRU e atacat din toate părţile, ba că ar fi fost mare utecist, ba că şi-a transformat partidul în aspirator de traseişti. Neamţu se ia de Udrea, însă nu ca să o ciupească de posterior... Baconschi ameninţă şi el că alianţa dreptei nu-i cimitir de elefanţi politici... Şi când, în ciuda acestor asperităţi, Opoziţia e gata gata să se adune şi ea, s-a aflat că Noua Republică nici măcar nu înscrisă cu acte în regulă la Tribunal. Ce ţi-e şi cu Neamţu ăsta! Decât să se ţină de prostii mai bine îşi înmatricula partiduleţul. Că uite, cât e el de titrat, a ajuns ca domnu' Goe, repetent la alianţă. De unde se vede că Nemţii noştri nu pot fi niciodată ca nemţii lor.
Vineri: La USL lucrurile merg mult mai bine. Sau cel puţin aşa pare. Victor Ponta a anunţat că şi-ar dori ca şi ecologiştii să fie reprezentaţi în Parlament. Unii spun că e ordin de la doamna Daciana, alţii că e o strategie care ar mai putea aduce nişte voturi puterii fiindcă, cică, ultimele sondaje arată că nu va aduna 50% din voturi la parlamentare, cum nu a adunat atâţia alegători nici la referendum. Aşadar, verzii merg în Parlament pe mâna PSD. Victoraş maică, vezi că prin ţară mai sunt oarece rromi, câţiva comunişti pe stil vechi, vreo doi-trei nostalgici legionari, poate a mai supravieţuit vreun liber-schimbist... Şi aşa tre' să iasă guvernarea!
Sâmbătă: Pe lângă ce că s-a scumpit benzina, azi a mai picat o veste proastă. De la anul, numărul parlamentarilor ar putea să fie mai mare cu vreo o sută de personulităţi. Nici pomenenală să se facă 300, aşa cum am votat noi la referendumul ăla uitat, vor fi 571! Asta pentru că cei ce fac legi s-au gândit că, fie şi în cazul unei victorii zdrobitoare, nu pot rămâne fără „coledgii" din opoziţie. Au decis deci ca, acolo unde colegiul e câştigat de un candidat cu majoritate de voturi, să mai dea un mandat şi celui învins. Întrebarea e de unde o să le mai dăm salarii şi ăstora? Suntem singura ţară din lume care, la vreme de criză, îşi sporeşte numărul de parlamentari. Acum e şi mai clar că politica românească nu e altceva decât o mare cooperativă.
Duminică: Ce puteai să aştepţi de la un guvern de stânga dacă nu să legifereze turnătoria?! De acum înainte cei ce îşi vor turna la Fisc cunoştinţele, care pitesc o parte din averea lor pentru a nu plăti impozite, s-ar putea bucura de prime consistente în bani. Cum suntem ţara în care capra vecinului trebuie să moară şi genul ăla de oameni care gândeşte că omul avut e musai corupt, inspectorii finanţelor vor avea mult de lucru. Partea proastă e că astfel de măsuri nu susţin mediul de afaceri ci, din contră, îi sperie pe investitorii care ar putea fi şicanaţi şi fără motiv. Mai mult, fiindcă o bună parte a economiei noastre prosperă numai în ceaţă, e posibil ca, dacă se vor limpezi cerurile, să realizăm că nu mai avem privaţi.
Cetăţeanul surmenat
Mult rau poate face presa.Dupa lovitura de stat din 1989,presa a facut cel mai mare rau tarii.A mimat respectul pentru adevar,dar a sustinut pe cei care au platit mai bine,sau au inchis ochii la afacerile dubioase ale patronilor lor.Insemnarile autorului(CETATEANUL SURMENAT) s-ar vrea a fi chipurile nepartizane, dar din pacate culoarea portocalie da pe dinafara.Autorului ii pute tot ce vine de la noua guvernare,insa nu sufla un cuvant despre jaful si destrabalarea in care a fost condusa tara.Numai faptul ca acest guvern a anulat retinerile din pensii si salarii facute de nedemnul presedinte,este un lucru de admirat si nu de luat in bascalie.Critici pe d-l Marga,dar nu sufli un cuvant despre minoritarul Patapievici care a distrus valorile neamului, dar a promovat in tara dar mai ales in strainatate nulitatile si toate astea pe banii amaratilor de romani.