Scurt pe doi, din cuiu' hărţii
Marţi: Azi s-a aflat că şi Victor Ponta a sărbătorit intrarea în 2012, dar într-un cadru mult mai select. Preşedintele PSD a fost la Viena, la tradiţionalul concert din prima zi a noului an, că „deh, acolo merg domnii...". Şi tot azi s-a auzit că, tot la fel precum domnii, după ce şi-a lepădat smokingul, micul Titulescu a îmbrăcat salopeta de competiţie şi s-a dus să se antreneze pentru a participa la raliul de la Monte Carlo. Doar 40.000 de euro face taxa de participare! Deh, obrazul subţire cu concerte de gală şi curse de maşini se ţine. Buba e că ziariştii, scormonitori în toate celea, au descoperit că veniturile declarate ale domnului Ponta sunt egale cu taxa de participare la cursa automobilistică. Ferească Domnul să rămână dator şi d'aia să vrea să ajungă la guvernare, că o să ajungem să îi plătim noi distracţia!
Miercuri: S-a spart buba cu gaz! Afacerea e atât de împuţită că duhneşte tot Bucureştiul. Vreo 40 de persoane au fost chemate la DIICOT, ca să explice cum se face că, de ani buni, se dă gaz la privaţi, pe bani de nimic, în vreme ce diferenţa de preţ e compensată din bugetele firmelor cu mai puţină trecere şi din banii prostimii. Prejudiciul cauzat statului este de vreo 126 de milioane de dolari! În fruntea listei celor acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale, ce minune!, unul dintre miliardarii de top ai ţării, Ioan Niculae. Aşa, cu complicitarea statului şi pe banii noştri, nu e mare lucru să ajungi putred de bogat. Başca, dacă ai mai fost şi securist în celălalt regim. Ştii cum se ung rotiţele sistemului şi nu îţi e greu să ajungi până sus, la alde: Codruţ Şereş, Varujan Vosganian, Adriean Videanu...
Joi: PDL pare a fi unul din acele puţine partide care, aflându-se la putere, a pierdut din efectivul de cadre. Altfel nu se poate explica de ce democrat-liberalii pregătesc un proiect de lege care, în ciuda normelor în vigoare, va îngădui prefecţilor, şefilor de deconcentrate şi funcţionarilor de partid să se suspende din funcţii, pe durata campaniei, şi să se arunce în vâltoarea alegerilor. Aşa e la noi! Azi dăm o lege, care e de bun simţ, fiindcă nu-i lasă pe cei la putere să fure startul electoral sau să se folosească de pârghiile ce le au la îndemână pentru a influenţa alegătorii, şi o facem praf cu prima ocazie. Ştim ce e firescul, dar lucrăm taman împotriva sa! Cum să meargă treaba bine, când politicienii merg tot în zig-zag, precum beţivii?!
Vineri: Scandalul săptămânii. S-a aflat, desigur „pe surse", că SRI a cumpărat, la finele lui 2011, 50 de prezervative. Nu, măsurile anticoncepţionale nu ţineau de pregătirea fizică a agenţilor secreţi şi nici de dotările pentru petrecerea de Revelion! Reprezentanţii celei mai mari agenturi a ţării au explicat că, umplute cu apă sau nisip, balonaşele din latex pot fi proiectare asupra coletelor suspecte, neutralizându-le înainte de a exploda. Ceea ce n-a observat nimeni e miza ridicolă a acestui aşa-zis scandal. Fie că spionii patriei sunt cu bărbăţia la pâmânt, fie că ziariştii nu mai ştiu ce sunt acelea prezervative, dar e clar că 50 de bucăţi nu i-ar ajunge, pentru trăznăi, niciunui recrut de la anti-tero.
Sâmbătă: Am avut dreptate! Tokes şi-a făcut partid de şantaj! Nici n-a scos bine capul în lume, că PPMT, noua formaţiune politică a vechiului episcop, are deja pretenţii. Tokes a cerut UDMR să aleagă un candidat comun, cu PPMT şi PCM, pentru alegerile anticipate din colegiul Valea lui Mihai. Acum se verifică formula. Dacă ţine, la alegerile locale, parlamentare şi, eventual, europene ea va fi aplicată din nou. Doar, doar s-o mai aciuia şi Sfinţia Sa pe undeva până la pensie... Că, dacă nu merge aşa, întoarce foaia! Chiar azi a declarat că, oricum, udemeriştii sunt „corupţi". Păi, dacă-i aşa, atunci de ce insistă să li se alăture?!
Duminică: An nou, obsesii vechi. Dacă opoziţia n-a pus încă placa suspendării preşedintelui Băsescu, pedeliştii şi-au amintit de remanierea uitată anul trecut. Vasile Blaga şi Petru Filip sunt şi ei în corul celor care pretind înlocuirea unor miniştri din Guvernul Boc. Cât e de serioasă propunerea îşi poate da seama oricine. Vizaţi ar fi: ministrul de Finanţe, care a gospodărit onorabil banii statului în anul de criză 2011, şi responsabilul de la agricultură, pentru „vina" unui an de excepţie.
Cetăţeanul surmenat
va e dor de "hora locala"? accesati: blogherila.blogspot.com