Capitalul de imagine al actualului premier era unul intact, atât timp cât părea că el nu-i va lua locul lui Emil Boc, în relaţia cu Traian Băsescu, iar acesta din urmă va adopta o atitudine mai detaşată vizavi de guvern.

Iluzia aceasta se destramă încetul cu încetul, deja jucătorul a intrat în arenă, sugerând abordări economice executivului. Unul dintre exemple fiind CAS-ul. Acolo unde premierul abordase adecvat o problemă spinoasă, cum e cea a CAS-ului, care e o piatră pe pieptul angajatorului din România, Traian Băsescu a ţinut morţis să vină cu corectura. Se mai adaugă la toate şi anunţata mărire a salariilor, tot de către preşedinte. Practic, lui MRU îi sunt confiscate anticipat atât soluţiile, cât şi potenţialele merite. Sigur că mişcarea este întemeiată politic. Premierul fiind un personaj relativ decolorat politic în percepţia publică, iminenta campanie electorală îl face pe Traian Băsescu să tragă spuza cât mai mult spre PDL. Întrebarea ar fi: în ce măsură Traian Băsescu mai are această capacitate, având în vedere erodarea sa politică? Chiar dacă răspunsul e mai degrabă negativ, e totuşi greu de cuantificat efectul electoral. Dar, dincolo de manevre şi strategii, e trist că în România politicianul  n-are nevoie de echipă, de colaboratori, ci doar de pioni. Toţi vorbesc la nivel declarativ, de profesionişti, de oameni de valoare, dar, de fapt, au nevoie doar de executanţi. Mentalitatea aceasta de senior însoţit de vasal e una din cangrenele care bântuie politicul de la noi. Din păcate, această stare de fapt îi pune pe oameni, gen MRU, alături de un Boc, toţi par nişte simpli executanţi, indiferent de valoarea lor. Avantajul e de partea parvenitului mediocru care în afară de iniţiativa linguşirii stăpânului nu vine cu nimic, în comparaţie cu un intelectual capabil, care-n felul acesta este limitat în funcţie. În acest mod se reuşeşte "performanţa" de a face inutilă prezenţa în funcţii importante a unor oameni de calitate. Revenind la MRU, care n-a apucat să confirme ca premier, timpul lui este totuşi redus şi în acelaşi timp alterat de campaniile electorale, care nu sunt cel mai prielnic anotimp pentru o guvernare aplicată. Dar, cu toate acestea, rămâne bine cotat. Sigur, ne-am putea întreba dacă tot este cotat atât de bine, inclusiv de către cel care l-a învestit în funcţie, prin urmare, mult peste fostul premier, atunci de ce-am stat cu Emil Boc trei ani şi cu MRU câteva luni, şi alea pe post de avarie electorală? Întrebarea e deja retorică, având în vedere politicianismul nostru. Oamenii aceştia  mai acătării nu vor fi pentru jupânii politici decât umbrele protectoare de imagine, în rest ei nu pot juca niciun rol. Deciziile se iau în funcţie de ce vrea gaşca politică de la putere, ea te ridică, ea te coboară, aşa că dacă vrei să bifezi în CV o funcţie mare, stai şi înghiţi sau dacă nu îţi dai demisia de onoare, care, fiind un concept total necunoscut pe solul acestei patrii, rămâne doar o ipoteză utopică. În cazul acesta li se poate reproşa acestor oameni, inclusiv MRU, de ce se cramponează de funcţii, având în vedere inutilitatea prezenţei lor? În afară de carierism un alt motiv important nu s-ar distinge. Singura consolare este că avem o reprezentare mai decentă şi de ţinută, fără tablouri cu cosaşi, nuduri şi ouă sparte-n cap.